În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.
[68:1] Nun. Pe condei şi pe ceea ce scriu ei!
[68:2] Tu, har Domnului tău, nu eşti îndrăcit!
[68:3] O răsplată necurmată vei avea!
[68:4] Tu ai o fire prea-înălţată.
[68:5] Ai să vezi şi au să vadă,
[68:6] care dintre voi este apucatul.
[68:7] Domnul tău îi ştie prea bine pe cei care s-au rătăcit de la Calea Sa, precum îi ştie prea bine pe cei călăuziţi.
[68:8] Nu da ascultare celor care hulesc.
[68:9] Ar dori să-l măguleşti, ca şi ei să te măgulească.
[68:10] Nu da ascultare celui care se tot jură, însă este om de nimic,
[68:11] şi nici clevetitorului care umblă cu bârfa,
[68:12] nici celui care se pune în calea binelui, călcător de lege şi păcătos,
[68:13] nici celui lacom care, pe deasupra, mai este şi lepădat.
[68:14] Nu-l da ascultare chiar de este avut în bogăţie şi fii.
[68:15] Când versetele Noastre îi sunt citite, el spune: “Poveşti de-ale celor dintâi!”
[68:16] Atunci, Noi îl vom însemna pe nas!
[68:17] Noi îi vom pune la încercare, precum i-am pus pe stăpânii grădinii care juraseră că dimineaţa o vor culege toată,
[68:18] fără nici o îngrădire.
[68:19] O urgie de la Domnul tău a trecut peste ea, în vreme ce ei dormeau,
[68:20] iar dimineaţa, era ca şi culeasă!
[68:21] Sculându-se de dimneaţă, au început să se strige:
[68:22] “Plecaţi devreme la ogor, de sunteţi cu adevărat culegători.”
[68:23] Şi plecară la drum şuşotind între ei:
[68:24] “Astăzi, nu cumva să intre vreun sărman peste voi!”
[68:25] Plecară devreme cu aceasta în gând, deşi aveau destul.
[68:26] Când o văzură, spuseră: “Precis ne-am rătăcit!”
[68:27] Suntem acum lipsiţi de tot!”
[68:28] Cel mai cumsecade dintre ei spuse: “Nu v-am spus eu să-l fi preamărit pe Dumnezeu?”
[68:29] Ei spuseră: “Mărire Domnului nostru! Da, am fost nedrepţi.”
[68:30] Şi ei se întoarseră atunci unii către alţii dojenindu-se.
[68:31] Ei spuseră: “Vai nouă! Am fost nişte ticăloşi!
[68:32] Poate Domnul nostru ne va da nouă în schimb ceva mai bun decât aceasta. Către Domnul nostru noi căutăm.”
[68:33] Aceasta le-a fost osânda, însă osânda din Viaţa de Apoi va fi mult mai mare. O, dacă ar şti!
[68:34] Cei care se tem de Dumnezeu au, la Domnul lor, Grădinile Plăcerii.
[68:35] Cum să-l facem pe cei supuşi deopotrivă cu cei nelegiuiţi?
[68:36] Ce aveţi? Cum judecaţi?
[68:37] Aveţi vreo carte din care învăţaţi?
[68:38] Din care aveţi ce alege?
[68:39] Ori aveţi jurăminte de la Noi care ajung până în Ziua Învierii că veţi avea ceea ce judecaţi voi?
[68:40] Întreabă-l: “Care, dintre voi, este chezaş?”
[68:41] Au dumnezei-părtaşi? Să vină cu părtaşii lor, dacă spun adevărul.
[68:42] În Ziua când picioarele vor fi dezgolite, vor fi chemaţi să se prosterneze, însă nu vor mai putea.
[68:43] Îşi vor lăsa privirile în jos şi vor fi acoperiţi de ruşine, căci au fost chemaţi să se prosterneze pe când erau sănătoşi.
[68:44] Lasă-Mă cu cel care socoate mincinoasă această Spusă, Noi îl vom duce din treaptă în treaptă pe unde nici nu ştie!
[68:45] Eu le mai dau un răgaz. Vicleşugul meu este fără greş!
[68:46] Le ceri tu vreo răsplată? Atunci ar fi împovăraţi de datorii strivitoare.
[68:47] Ori sunt ei atât de aproape de Taină încât scriu!
[68:48] Rabdă întru judecata Domnului tău şi nu fi ca Omul din peşte care striga pe când se înăbuşea!
[68:49] Dacă un har de la Domnul său nu l-ar fi ajuns, ar fi fost aruncat ca un blestemat pe pământul gol.
[68:50] Domnul său l-a ales şi l-a făcut dintre cei drepţi.
[68:51] Tăgăduitorii mai că te străpung cu privirea când aud amintirea şi spun: “Cu adevărat este îndrăcit!”
[68:52] Aceasta nu este însă decât o amintire pentru lumi!