Tartărul este ţintuit în scaunul de aur.

Zice că Necuratul, pe când nu căzuse încă din mărirea sa, voi să rămâie singur domnitor şi stăpânitor peste toată lumea. Spre a-şi ajunge, însă, scopul acesta, trebuia să-l prindă mai întâi pe Dumnezeu şi să-l lege în lanţuri. Şi ca să-l poată mai degrabă şi mai uşor înşela şi lega, făcu un scaun de aur, care se putea închide şi deschide şi apoi pofti pe Dumnezeu, ca să se suie pe scaunul acela.

Dumnezeu, însă, în atotştiinţa sa, înţelese şiretenia diavolului şi de aceea îi zise să se suie el mai întâi şi să-l arate cum şi ce, ca după aceea să facă, că el nu ştie.

Diavolul, nebănuind nimic, nu aşteptă să-l mai zică încă o dată, ci cugetând în mintea sa că şi-a ajuns scopul, se şi sui pe scaun. Dar nu apucă bine să se suie şi iată că uşile scaunului se şi închiseră şi el rămase acolo prins.

Văzându-se înşelat, începu a se văieta şi a întreba pe Dumnezeu când va scăpa el din prinsoarea aceea.

Când nu vor mai face femeile ouă roşii şi pască! Răspunse Dumnezeu.

Deci atunci va ieşi diavolul din prinsoarea care a pregătit-o el lui Dumnezeu şi va fi domnitor şi stăpânitor peste pământ, când nu vor mai face femeile ouă roşii şi pască.