Dragostea de mamă

Într-o zi, Maica Domnului era foarte întristată şi cum şedea lângă uşa şcolii unde învăţa Isus Hristos, trece o broască.

Maica Domnului ţinea în mână un colac pe care îl adusese pentru fiul său.

Îndată ce zări că vine broasca, se gândi:

Să vedem, ştiu toate fiinţele că fiul meu este cel mai frumos copil din lume?

După aceasta dădu colacul broaştei şi îi zise să intre în şcoală şi să-l dea celui mai frumos copil ce va vedea. În şcoală învăţa şi fiul broaştei.

Cum a intrat broasca înăuntru, după ce se uită împrejur la toţi copiii, i se păru că nu e nici unul mai frumos decât broscoiul său şi, târându-se până la dânsul, îi dete colacul.

Maica Domnului, cum văzu acest lucru, a uitat durerea şi cu râsul pe buze zise:

Nu numai că nu-mi pare rău că nu l-a dat fiului meu, dar îmi pare bine de ce văd, căci oricât de urât să fie un copil, pentru mama care-l are este un soare.

Atunci Maica Domnului se întoarse şi binecuvântă broasca, zi-cându-l:

Iarba cea mai frumoasă şi mai curată să fie păşunea ta şi osul tău să nu putrezească niciodată, că făcuşi pe Maica Domnului să râdă şi să-şi uite durerea.