Cum au venit şerpi pe lume

A fost odată o femeie aşa de lipsită, că nu avea după ce bea apă şi mai era şi singură cuc. Ea muncea din răsputeri să-şi agonisească pâinea de toate zilele. Într-una din zile, s-a apucat să-şi facă săpun şi după ce a făcut rost de grăsime şi celelalte, îi mai trebuia cenuşa din care să facă leşia. S-a dus la pădure şi, după ce a adunat vreascuri, le-a dat foc. Până ce au ars lemnele, s-a făcut seară şi, spuza fiind aprinsă, n-a putut-o lua acasă. S-a hotărât s-o lase în pădure şi să vină a doua zi de dimineaţă s-o ia. Peste noapte, s-a stârnit o furtună turbată, iar după aceea a căzut o ploaie torenţială, care a ţinut câteva ceasuri. Când femeia s-a dus a doua zi de dimineaţă să-şi ia cenuşa, n-a mai găsit nici praf din ea. S-a întors acasă, bocindu-se cât îi lua gura.

A mers ea cât a mers plângând pe cărare, când deodată îi iese în cale un şoricuţ, care îi grăi astfel:

De ce tot boceşti până într-atâta, cumătră? Spune-mi durerea dumitale şi poate că îţi voi putea ajuta cu ceva.

Iacă, ce să am, şoricuţ, asta şi asta. Şi şi-a spus tot păsul din fir în păr.

Asta-l boală de leac, cumătră, îi spuse şoricelul.

Cum?

Iată cum: să te duci la împăratul ţării acesteia, care locuieşte în cutare loc şi să-l spui tot păsul. El te va ajuta, că are un suflet de aur. Afară de asta, în drum spre împărat, ai să te întâlneşti cu tot felul de oameni năcăjiţi şi bolnavi. Să le dai orice ţi-or cere, că e spre binele şi norocul tău.

Aşa voi face, răspunse femeia plină de nădejde şi mai potolită. Merse ea cât merse pe drum spre împărat şi deodată îi iese înainte un copil bolnav, cu trupul plin de răni şi îi grăi astfel:

Nu mă trece cu vederea, mătuşă, fă-ţi pomană şi dă-mi puţină apă să beau şi să-mi răcoresc trupul ars de sete şi obidă. Dumnezeu îţi va răsplăti fapta dumitale bună.

Femeia se opri din mers, îi dădu apă de băut şi îi spălă trupul de răni. Ca prin farmec, copilul se şi însănătoşi şi o întrebă unde se duce prin aceste locuri pustii, după ce îi mulţumi cu cea mai mare recunoştinţă. Femeia îi povesti păsul ei şi îi spuse că merge la împăratul să ceară ajutorul său. Copilul îi dădu următorul sfat:

— Fă aşa cum te învăţ eu, spre binele dumitale; dacă mergi la împăratul, spune-l cu supuşenie păsul, iar el îţi va arăta atunci nişte lăzi încuiate şi cu lucruri ascunse în ele. Lăzile au să fie noi, aurite, altele prăpădite de vechi. Dumneata alege pe cea mai veche şi urâtă. Să nu te muşte şarpele de inimă, să râvneşti la vreuna din cele frumoase. Să ştii că în cea mai veche şi urâtă stă norocul dumitale.

A plecat femeia pe gânduri şi a mers o bună bucată de drum, până ce i-a ieşit în cale un moşneg, asemenea bolnav, plin de răni şi murdar. El se rugă plângând de femeie ca şi cel dintâi:

Fă-ţi pomană, bună femeie şi-mi dă puţină apă să beau şi să-mi spăl rănile trupului, că Dumnezeu care vede şi ştie toate, bună plată îţi va da.

Femeia, fără să pregete, i-a udat trupul şi i-a dat să bea apă limpede de izvor. Rănile i s-au vindecat şi el a întrebat-o:

De unde vii şi încotro mergi, bună femeie? Ea i-a povestit tot păsul şi omul a sfătuit-o:

Pentru că te-ai îndurat cu mine, vreau să-ţi fiu de folos, dar să mă asculţi; când îi povesti păsul împăratului, el are să te asculte, că e bun la suflet şi îndurător cu supuşii lui, mai ales cu oamenii nevoiaşi. El îţi va arăta nişte lăzi frumoase, aurite, iar mai la urmă altele vechi şi urâte. Toate aceste lăzi sunt pline cu lucruri, pe care numai împăratul le ştie. Dumneata să alegi pe cea mai veche.

Când femeia a sosit la împărat, tocmai aşa i s-a întâmplat şi când femeia a ales pe cea mai urâtă ladă, împăratul a întrebat-o:

Da de ce, femeie, nu alegi o ladă de astea frumoase şi noi?

Apoi să vezi, Măria ta, îi zise femeia, eu sunt bătrână de-acum şi săracă, mă mulţumesc cu aceasta mai urâtă, că n-am să trăiesc cât lumea.

Dăruită să-ţi fie, îi zise împăratul şi îi dădu un om, de îi duse lada grea de mama focului, până acasă.

Când deschise ea lada, ce să vezi? Ieşiră la iveală doi băieţi şi două fete, de toată frumuseţea.

Din ziua aceea, nu numai că o năpădi bucuria de mamă, dar şi binele îi curgea de pretutindeni. După puţin timp, deveni foarte bogată şi toată lumea se mira de unde atâta bogăţie pe capul ei. O vecină pizmaşă a ei crăpa de ciudă să afle misterul îmbogăţirii. În fiecare zi o iscodea cu meşteşug, până ce femeia nu se mai putu ţine şi îi dezvălui secretul îmbogăţirii ei. Cu toate că această femeie nu era săracă, dar şi-a pus în gând să facă şi ea aşa, ca să se îmbogăţescă şi mai mult. A pornit la drum şi a întâlnit şi ea aceiaşi bolnavi şi plini de bube şi când i-au cerut apă de băut, ea le-a răspuns:

Nu pot, moşule, să-ţi dau apă şi nici să te spăl. M-aş murdări pe mâini şi pe haine, căci de. Doar merg la împăratul.

Aşaa, dar ce cauţi dumneata la împăratul?

Ia merg şi eu să-l cer un ajutor împăratului, am auzit că e tare bun.

Da, da, e bun, îi zise moşneagul ironic, dar are să-ţi arate nişte lăzi pline cu lucruri, pe care numai el le cunoaşte, că sunt ferecate. Dumneata să alegi una nouă, aurită şi care va fi mai mare şi mai frumoasă.

Se înţelege, gândea ea, că nu voi lua vreo vechitură de la împărat”.

Sosind la împărăţie, îşi spuse păsul şi împăratul, bun cum era, îi puse în faţă lăzile vechi şi noi, urâte şi frumoase şi îi oferi să-şi aleagă pe cea care îi place. Femeia, îngâmfată cum era şi pizmaşă, alese pe cea mai nouă şi aurită, gândind: „Vor crăpa de necaz vecinii mei, când mă vor vedea cu lada aşa de frumoasă”. Împăratul dădu şi ei un om de-o duse până acasă.

Când a sosit cu lada, femeia s-a închis în casă cu bărbatul ei şi a deschis în mare taină lada, să guste singuri bucuria darurilor împărăteşti. Mare le fu spaima, când în loc de daruri şi bogăţii, ieşiră din ladă tot felul de şerpi, năpârci şi balauri. După ce i-au muşcat mortal pe amândoi, au fugit şi s-au ascuns prin ierburi şi bălării.

Asta e legenda aducerii pe lume a şerpilor de către femeia pizmaşă.