55 CIOBANUL ȘI MAREA

Un cioban își păștea oile pe țărmurile unei mări și întîmplîndu-se atunci să fie liniște pe mare, el pofti să călătorească pe dînsa ca neguțător. Deci se abătu la tîrguri de-și vîndu oile toate și cumpără curmale, apoi intrînd într-o corabie plecă pe mare ; dar nu tîrziu se stîrni o furtună mare de amenința să scufunde corabia. Atunci aruncară în mare toate mărfurile din corabie, între care și curmalele fostului cioban, și așa de-abia putură scăpa cu sufletele la uscat. Iar după ce ieșiră din corabie, fostul cioban încă umbla pe țărmurile mării și văzu că se făcu liniște în mare și începu a jura tare și a zice :

— Oh, Doamne, cât se vedea de groaznică marea, pînă a nu mînca curmalele mele, iar după ce le-a mîncat, cît se făcu de lină.

Învățătură: Cîte nenorociri pătimește omul la viața lui, la toate se deprinde și se învață, că se ispitește ca argintul prin foc.