Frunză verde, lasă, lasă

În anu şaszecişasă

Mulţi voinici sângele-şi varsă

Pintru tot neamu de-acasă.

Când bătaia s’o început,

Nici apă n’am avut,

Nici lingură de beut.

Când a fost la miez de noapte,

Vine trupa nu mai poate;

Când de zâuă să crepâ,

Cătanele se ’nşîrau,

Şi de foc să apucau.

Şi de foc cu puştile

Umbla plumbi ca muştile.

Când eră ’n prânzu mare,

Vine-on ginerar călare

C’o companie de cătane.

Foarte frumos s’o rugat:

Ginărare, ginărare,

Lasă-ne să rătălim

Că de nu, noi toţi murim.

Rătălit-am, rătălit,

Pe-on şăs mândru şi frumoş

Şi ne-am pus cu toţii jos.

Şi de-acolo ne-am luat

P’ingă satul cel simvol,

Buni părinţi, nu mă doriţi,

Că io de astăzi sunt mort;

În ziua de sîmziene

Am murit cu mare jele

În loc de lumini de său,

Nice om din satul meu.

În loc de-a trage clopotile,

Da Neamţu cu tunurile,

În loc de pânză pe-obraz,

Numa moarte cu năcaz,

În loc de popă la mormânt

Corbii croncâniau în vânt.