16 aprilie.

Batalii navale în curs.

Multa discuţie în jurul liniei minelor pe care Amiralitatea engleza afirma ca le-a aşezat de-a lungul Skagerratului, Kategatului, Belţului Mare, Belţului Mic şi pe o linie dreapta în Marea Baltica pana în fata de Memel. Se întreabă lumea cum au putut sa aducă la fata locului şi sa aşeze un număr atât de considerabil de mine. Daca au făcut-o englezii, merita admiraţia noastră. Un francez priceput îmi spunea ieri ca nu crede în realitatea acestei linii.

Anunţând aşezarea ei, Amiralitatea engleza, atât de respectuoasa de legile şi angajamentele internaţionale, a vrut numai să-i previna pe neutri ca vasele lor risca sa fie torpilate în acea regiune.

Comunicatul englez sosit azi-dimineaţă da lista vaselor germane distruse în ultimele zece zile. E o adevărată ecatomba. După cifrele Amiralităţii, jumătate din flota germana ar fi scufundata.

Oricum ar fi, cu toate ştirile contradictorii, nu încape îndoială ca aliaţii au încălecat situaţia pe campul de bătaie din nord.

Delegaţia economica a Guvernului a hotărât pe ziua de ieri prohibiţia exportului graului, în vederea recoltei proaste ce se anunţă, toată tara fiind sub apa.

Din America, Roosevelt a ţinut un mare discurs electoral, fara să-şi mărturisească totuşi candidatura. Probabil ca aşteaptă sa se mai pronunţe şi alte state în favoarea lui. In discursul sau nu vorbeşte decât de binefacerile păcii şi arata ca cele doua Americi se bucura de pace, fiindcă n-au planuri imperialiste şi respecta libertatea fiecăruia. Ceea ce nu este cazul pentru anumite state din Europa care încearcă sa cotropească pe vecini în numele unei ideologii tiranice şi rasiste.

17 aprilie.

Operaţiunile de debarcare aliate în Norvegia fiind în curs, Amiralitatea engleza a încetat sa mai dea ştiri şi nu va comunica decât rezultatul final al operaţiunilor.

Nemţii profita de lipsa de ştiri engleze ca sa răspândească ei cele mai fanteziste informaţii. Comunicatele germane umfla pierderile britanice, nu vorbesc de cele nemţeşti, neaga debarcarea aliaţilor, lauda armata germana, care continua sa fie stăpână pe Norvegia de Sud.

E cert ca aliaţii sunt în curs de debarcare, dar nu se ştie exact unde. Despre Narvik, Reynaud a afirmat în Senat ca e mana englezilor, desi germanii pretind ca tot ei il au în stăpânire. Totul se va lamuri în câteva zile.

Cert e ca Guvernul Quisling a demisionat şi ca în locul sau a preluat administraţia o comisie a Înaltei Curţi de Justiţie, conform Constituţiei norvegiene, care prevede aceasta măsura în cazul în care Guvernul legitim al tarii este împiedicat să-şi exercite atribuţiile. Aceasta comisie va lucra în spiritul Guvernului regal, refugiat la granita Suediei.

Schimbarea de la Oslo numai în avantajul Guvernului german nu e. După declaraţii oficiale făcute de Paul Reynaud în Parlamentul francez, nemţii au pierdut opt zile de lupte navale, 30% din vasele lor de linie, din care unele au fost scufundate, altele grav avariate, 20% din crucişătoare (scufundate), 25% torpiloare scufundate şi 15% torpiloare avariate. Daca bilanţul este exact, Berlinul n-are cu ce sa se măgulească.

Într-o magherniţă din Herăstrău, Guvernul britanic a anunţat oficial ocuparea Insulelor Ferroe, posesiune daneza. Ocuparea s-a făcut cu consimţământul guvernatorului local, desi acest consimţământ n-ar fi fost necesar, dat fiind ca Danemarca se afla sub stăpânire inamica.

Ziarele italieneşti înjura care mai de care Anglia şi lauda acţiunea germana. Aceasta mobilizare a presei pare insa a fi singurul ajutor pe care ducele il da prietenului sau Hitler. Toţi cei care vin din Italia spun ca întreaga opinie publica e împotriva unui război cu Franţa, inca şi mai mult ca acum un an, când am putut pipai eu pulsul acestei opinii, la Milano.

O viziune la Edgar Poe:

Comitetul de daune însărcinat cu cercetarea familiilor celor concentraţi şi lipsiţi de mijloace a dat într-o magherniţă din Herăstrău peste un spectacol îngrozitor. Într-o odaie neîncălzită şi fara pardoseala, pe pământ bătut, patru copii au fost lăsaţi în voia Domnului; mama, de meserie spălătoreasa, văduvă, plecase sa câştige câţiva lei, sa cumpere paine pentru toţi. Plecase de dimineaţă. Într-o albie, un al cincilea copil, de câteva luni, mort. Cei patru copii vii se jucau cu cel mort ca şi cu o păpuşă. Oribil, oribil!

De ieri s-a mai încălzit vremea. Azi a apărut soarele. Sa vina primăvara? N-o mai crede nimeni!

18 aprilie.

Romania e salvata. Ziarele de azi-dimineaţă ne aduc vestea numirii domnului Jean Mihalache ca şi Consilier Regal. Inca unul care făcea pe grozavul şi care s-a supus.

Pe lângă steagul nostru tricolor (frumos nu e, dar reprezintă totuşi o tradiţie) mai avem de ieri inca unul: steagul muncii! O uşoară alunecare spre stânga. Tot sistemul nenorocit al compromisurilor care a adus şi pe Mihalache, plin de venin, nepocăit, în sfatul Regelui.

„Universul” are un articol bun în fruntea gazetei, prin care critica înfiinţarea acestui nou steag.

Politia Dunării.

Ieri a trecut la Senat o lege prin care se lămuresc atribuţiile de politie în porturile noastre şi se întăreşte autoritatea căpitanului portului. Pe de alta parte, la Belgrad, într-o şedinţă a reprezentanţilor României, Bulgariei, Iugoslaviei şi Ungariei, în Comisia Internaţională a Dunării s-au fixat reguli de politie pentru nagivatia pe fluviu cu caracter international. Arme, muniţii, materiale olbiterante (ciment, piatra etc.) sau explozive nu vor mai putea fi transportate pe Dunăre decât pentru uzul statelor riverane.

Toate aceste masuri au fost luate drept consecinţe ale loviturii încercate de englezi împotriva Porţilor de Fier, încercare zădărnicita la Giurgiu, prin confiscarea materialelor importate de marinarii britanici.

Paul Teodorescu mi-a spus ieri ca nu au părăsit inca tara toţi marinarii debarcaţi la Giurgiu. Unii dintre ei sunt şi acum la Brăila şi fac gălăgie.

În schimb, francezii se poarta foarte bine. Se pare chiar ca n-au avut intenţiile care li s-au atribuit în primul moment. Ei au venit cu un vas purtător de cabluri, pentru repararea cablului Constanta-Constantinopol, reparaţie ceruta de noi. E drept ca au cerut şi ei sa adune toate şlepurile franţuzeşti din porturile noastre ca sa le duca la Bosfor şi este iarăşi drept ca pe o mare foarte liniştită şlepurile pot fi remorcate – totuşi traversarea unei mari ramane pentru asemenea vase o încercare îndrăzneaţă. E prin urmare de înţeles ca cererea francezilor de a-şi concentra şlepurile la Sulina sa fi nedumerit la primul moment autorităţile noastre. Francezii au fost insa foarte mulţumiţi de soluţia Guvernului roman de a le aduce şlepurile la gurile Dunării – de unde natural concluzia ca n-au avut intenţii rele cu privire la navigaţia pe fluviu însăşi.

Consiliul de Miniştri de ieri a hotărât, în legătură cu masurile de politie luate pe Dunăre, un control mai sever al străinilor aflaţi pe teritoriul României, precum şi prohibiţia oricărui act de propaganda incompatibil cu mentalitatea. Aceasta din urma a fost provocata prin reclamaţiile lui Thierry împotriva propagandei nemţeşti care într-adevăr ne inunda cu broşuri şi cu foi volante în care nu numai ca faptele sunt denaturate, dar inca Franţa şi Anglia insultate în modul cel mai trivial. Sa vedem daca se vor supune domnii nemţi.

Alaltăieri şi ieri mare valva la Senat cu prilejul Legii de ratificare a concesiunii masivului păduros Pipirigu-Rasca (judeţul Neamţ) către o societate germano-romana înfiinţată pe baza acordurilor noastre cu Germania din primăvara anului 1939. Au luat cuvântul generalii; generalul Sichitiu a rostit o foarte frumoasa cuvântare. In fond, generalii şi cei care s-au ridicat împotriva concesiunii n-aveau dreptate, dar coarda patriotica e lesne de pus în mişcare. Pana în cele din urma, s-au convins toţi şi legea a fost votata cu numai şase voturi contra.

Ionescu-Sisesti era insa fiert; se pusese în cauza pana şi cinstea lui personala!

„In politica, mai ales explicaţiile sunt totdeauna inutile”

Inundaţiile continua. Apele au făcut mari stricăciuni din nou în judeţele Brăila şi Tulcea. Dunăre ca anul acesta nu s-a mai văzut să-şi aducă aminte nici cei mai bătrâni!

19 aprilie.

Avem şi noi victoriile noastre: Ianis Mihalakis s-a predat fara arme, dar cu bagaj, Majestăţii Sale. Majestatea Sa l-a numit Consilier Regal. Ce e cucerirea Norvegiei pe lângă cucerirea Topolovenilor!

Campania începută de astă-toamnă în septembrie a fost dusa după toate regulile tacticii şi strategiei de generalisimul Urdareanu (Ernestica) şi a fost încununată cu deplin succes. Ţoapa se va îmbrăca în uniforma de Consilier Regal şi va veni sa depună jurământ la Senat. Vom introduce în noul regulament, care e aproape gata, un alineat care sa permită senatorilor de drept excluşi sa facă „mea culpa” şi sa vina sa lingă unde au scuipat! Te pomeneşti ca vine şi Maniu?

Înainte de a se preda, ţoapa a fost la Cluj sa „vorbească cu Maniu” şi a trecut şi pe la Bistriţa sa vadă pe Madgearu. Se zice ca Maniu n-a spus nici da, nici nu secundului sau, a tăiat o mie de fire în patru, a fost pentru şi a fost contra şi s-a abţinut. Madgearu, care nu urmarea decât eliberarea lui, a împins pe Mihalache cat a putut în braţele Regelui.

Alaltăieri, Regele l-a primit pe Mihalache în audienta şi l-a uns sfetnic al sau. Gurile rele pretind ca Guvernul n-a ştiut nimic despre negocierile duse şi ca a înghiţit noduri. Nu stiu de Tătărescu, dar Ghelmegeanu trebuie sa fie foarte îngrijorat de portofoliul sau.

O data cu capitularea sa, Mihalache a cerut eliberarea lui Madgearu şi a obţinut-o.

În opinia publica, nedumerire. Nimeni nu pricepe aceasta dictatura cu compromisuri. Toată lumea e de acord ca Mihalache s-a dezumflat; de unde reprezenta ceva nu mai reprezintă nimic. Eu zic ca, daca e vorba de dezumflare, apoi ca să-l dezumfle, Regele a trebuit întâi să-l umfle pe nenea Mihalache. şi asta a fost greşeala. Vrea sa distrugă partidele, şi cum da unul din foştii lor conducători semn de moarte, învie.

Si asta se numeşte destindere.

Dictatura cu destindere! Destindere pricep – şi am sfătuit sa se facă – dar fata de curentele vii şi potrivnice, nu fata de epavele fostului regim, aruncate de valuri la mal!

Pentru a-şi explica decapitarea, Mihalache adresează o scrisoare publica lui Maniu prin care declara ca n-a renunţat la nimic, nici la ideile sale, nici la prietenii sai. Atunci de ce îmbrăca haina Regelui?

Scrisoarea e de o platitudine dezgustătoare. Cine săvârşeşte un act urat mai bine ar face sa tacă. In politica mai ales, explicaţiile sunt totdeauna inutile.

Ca sa mai devalorizeze numirea lui Mihalache, Regele a numit Consilier Regal şi pe Victor Antonescu, sluga credincioasa. Când a definit situaţia noastră politica în 1917 prin cunoscutele cuvinte: „ca e lata rau”, Victor Antonescu şi-a pus fara sa ştie sub Regele Carol I candidatura la înalta demnitate la care a ajuns astăzi sub Regele Carol al II-lea!

Istorie politica – Preţul eliberării internaţilor politic

04 Martie 2006 | de.

Constantin Argetoianu.

Zvon cu Moruzov ucis