16 iunie.

Drama lui Petain.

De pe front ştirile sunt deplorabile pentru francezi. Linia Maginot a fost străpunsă la primul atac pornit dinspre Sarre (pentru ce or mai fi cheltuit francezii 150 miliarde franci pentru aceste uriaşe şi inutile lucrări?) şi Metzul, şi Nancy sunt ameninţaţi. Verdun a fost ocupat la repezeala. Fortul Vaux, eroicul Fort Vaux din 1916, n-a rezistat nici doua zile.

Pana şi italienii înregistrează succese şi inca pe mare: crucişătorul italian „Calatafimi” a atacat şi a scufundat crucişătorul britanic „Calypso”.

În Franţa, deprimarea şi descurajarea par sa fie mari. Un Consiliu de Miniştri adunat aseară la Bordeaux a ţinut o lunga şedinţă care va mai tine în continuare şi azi-dimineaţă. Ieri au circulat cu intensitate zvonuri de pace separata din partea Franţei. Se spunea chiar – din izvor american – ca Weigand şi Petain erau de partea lui Lebrun pentru o grabnica încheiere a păcii, la care numai Paul Reynaud şi Mandel se opuneau. Se pare totuşi ca aceste zvonuri erau false şi ca francezii vor sa duca războiul pana la istovire.

S-ar fi hotărât o scurtare a frontului pe linia Loire-ei, în jurul masivului Central şi pana la Alpi de va fi cu putinţă, iar de nu, pana în Valea Rhonului. Oribil, oribil, oribil!

Ziarele de azi-dimineaţă publica doua documente de cea mai mare importanta, interviul lui Hitler, dat ziaristului Wiegand (corespondentul trustului american Hearst) şi răspunsul lui Roosevelt la apelul lui Paul Reynaud.

Cu toate violentele de limbaj proprii lui Hitler, interviul Führerului este extrem de interesant. Din el reiese groso-modo ca Germania urmăreşte o pace în cadrul următoarelor condiţii: 1) Nici un amestec în afacerile Americilor; 2) Nici o intenţie de distrugere a Imperiului Britanic, ci numai acomodarea lui la interesele păcii europene şi la legitimile drepturi de viaţa ale Germaniei (restituirea coloniilor etc.); 3) Instaurarea unei paci durabile în Europa pentru care consimţământul nesilit al tuturor popoarelor de pe continent va fi necesar.

În răspunsul pe care Roosevelt il da lui Reynaud, preşedintele Statelor Unite afirma ca va trimite tot materialul de război, arme şi muniţii, pe care-l va putea îmbarca, pentru a permite armatei franceze sa lupte mai departe pentru apărarea libertăţilor populare care nu sunt numai ale Franţei, ci şi ale lumii întregi.

Aceste transporturi vor fi intensificate din săptămână în săptămâna şi vor dura cat timp armata franceza va continua sa combată.

Roosevelt adăugă ca Statele Unite nu vor recunoaşte nici o cucerire sau încălcare de teritoriu săvârşită prin violenta.

E prima declaraţie de solidarizare oficiala cu Aliaţii venita de peste Ocean. In America şi în Londra a făcut valva mare; în Franţa ea soseşte prea târziu şi în momente prea grele ca sa mai poată stârni entuziasmul. „Turcul plăteşte”

În Turcia se manifesta pentru Aliaţi – dar se menţine starea de „nebeligeranta”, ca şi în Spania. La cele doua capete ale Mediteranei, poftele sunt deschise, dar prudenta veghează.

Blumenfeld îmi povesteşte ca „verişoara” lui, care e şi „verişoara” d-nei Lupescu – o domnişoară Lucia Bogen, fiica doctorului Bogen de la Iaşi – a venit să-i spună ca Duduia e disperata, fiindcă simte ca Regele se îndepărtează de ea, probabil sub influenta nemţilor şi a agentului lor, Urdareanu. De trei saptmani, Urdareanu n-ar mai fi calcat la ea, şi de 6 nopţi Regele n-a mai adus-o la Palat. S-or fi certat la poker! N-am nici o grija, ii împaca Malaxa şi „Turcul va plati”. „Turcul” suntem noi.

Soneriu vine de la Ralea să-mi spună ca, marţi, miniştrii „juni ţărănişti” vor face un demers pe lângă Rege, spre a-i declara sa nu mai pot sluji cu Tătărescu, şi ca ma vor cere pe mine! Unde am ajuns! De altminteri n-am nici o grija: miniştrii „juni-taranisti” nu vor face nici un demers, si, daca l-ar face, Regele ii va trimite la plimbare pe ei, nu pe Tătărescu. Ce s-ar face Malaxa fara Tătărescu?