16 MARTIE.

Chamberlain a împlinit 71 ani. şi se tine bine. Dar e cam lent la hotărâri. Cu dansul deciziile pripite sunt excluse – dar nu se iau nici la timp. A se vedea cazul cu Finlanda…

Ieri-dimineaţa a murit Nae Ionescu. Suferea de inima. Se pusese la pat acum trei zile; n-avea decât 49 ani. Ambiţios de clasa mare, foarte inteligent şi fara nici un scrupul, făcuse planuri mari o data cu Restauraţia şi izbutise sa câştige desăvârşită încredere a Regelui în primii ani ai domniei noi. Steaua sa a apus după asasinarea lui Duca. Arestat, pus în libertate, cu toate punţile spre Palat rupte – Nae s-a lăsat dus de curentul legionar şi fara sa fie înscris formal în Garda de Fier (unii spun ca n-a vrut Codreanu; el pretindea ca nu voise el) a fost tarat în toate nenorocirile ei. Prăbuşirea planurilor sale de ascensiune i-a dat o lovitura morala care l-a pus în stare de inferioritate fata de încercările fizice ca regimul domiciliului forţat, deţinerile în penitenciare şi prin sanatorii de mana a doua şi a treia – şi toate la un loc au zdruncinat adânc sănătatea sa. Boala sa de cord, necăutata, a făcut progrese mari şi deznodământul s-a produs ieri…

Imaginaţia oamenilor care nu vad în aceste vremuri agitate şi de constrângere decât prăpăstii în jurul lor a îmbrobodit numaidecât un sfârşit cat se poate de natural. Punând moartea lui Nae în legătură cu tratativele duse de Guvern cu rămăşiţele Mişcării Legionare, s-a povestit pretutindeni ca omul fusese ucis. Ministerul de Interne, ca sa puna capăt zvonurilor, a trimis o comisie de medici legişti şi de reprezentanţi ai Parchetului la domiciliul defunctului şi rezultatul anchetei – comisia a constatat ca moartea a fost numai consecinţa bolii de cord – l-a publicat azi-dimineaţă în toate ziarele…

Dar zvonul public nu s-a mulţumit cu asasinarea lui Nae Ionescu. Cate nu s-au spus şi nu se spun despre cele întâmplate în ultima săptămână, cu prilejul împăcării regimului cu gardiştii… Unii spun ca Nae Ionescu a fost primit în audienta de Rege, pe baza acestei împăcări, şi solicitat sa intre în Guvern! Ca Nae n-ar fi primit, ca ar fi vorbit verde cu Regele, ca în locul lui s-ar fi oferit un portofoliu lui Manoilescu! Alţii povestesc ca Nae a refuzat sa semneze actul de centritiune impus gardiştilor, invocând în sprijinul refuzului sau faptul ca n-a fost niciodată gardist şi ca nu e nici acum… Fata de acest refuz, Guvernul ar fi ameninţat pe Nae cu retrimiterea la domiciliul forţat şi în cele din urma l-ar fi ucis…

Nimic din toate acestea nu e adevărat. Guvernul n-a cerut lui Nae Ionescu sa semneze alături de gardişti. Regele nu l-a primit în audienta şi nici un portofoliu n-a fost propus nici lui, nici lui Manoilescu. Moartea lui Nae Ionescu a fost banala: a mâncat prea mult la Continental, a zăcut trei zile în pat şi a murit în braţele Celei Delavrancea (Lahovari)…

Moartea lui m-a durut. Mi-a fost simpatic. A zice ca mi-a fost prieten ar fi prea mult – dar câţiva ani de zile a fost amestecat în politica mea şi mi-a rămas o amintire plăcută din colaborarea noastră.

Părinţii memorialistului: Constanta şi Ion Argetoianu.

De când se dăduse cu gardiştii contra Regelui, aproape nu l-am mai văzut. Să-l ierte Dumnezeu pentru cate a făcut, şi el!

Ghelmegeanu e incantat. A dus în fine la bun sfârşit marea opera a împăcării regimului cu Garda de Fier. Se pune de la sine întrebarea: Daca s-a ajuns la împăcare, de ce nu s-a ajuns înainte de omorurile rituale care au însângerat – în ipoteza de azi, degeaba – tara?

În realitate, nu s-a ajuns la nici o împăcare şi totul e farsa. Ciurucurile Gărzii au semnat o adresa de pocăinţă îndreptată către Rege şi un apel „către camarazi” (mai sunt şi alţii în afara de cei care au semnat? Parca ni se spusese ca Garda de Fier a fost desfiinţată!), apel redactat cu grija de platitudine scârboasă. Or, adevăraţii gardişti, conducătorii Mişcării Legionare, au fost în parte ucişi şi în parte au trecut granita şi s-au refugiat în Germania. Dintre cei semnaţi pe actele publicate azi-dimineaţă de toate gazetele, daca ar fi 3-4 din vechea organizaţie. Restul sunt arivişti, înscrişi în ultimul moment, după succesul din alegerile lui Tătărescu din decembrie 1937 – arivişti doritori sa ajungă pe aripile avântului legionar, unde nu putuseră sa ajungă cu căruţele vechilor partide politice. Nişte şmecheri.

Cei ascunşi în Germania, cei câţi or mai fi, ascunşi prin oraşele şi satele noastre, nu se vor împăca. Vor profita insa de libertatea ce se da astăzi tuturor şi de amnistia ce se va da maine, ca sa reînceapă, clandestin, acţiunea lor… Ca şmecherii pocăiţi reţinuţi prin lagăre sau prin închisori nu puteau sa fie deţinuţi perpetuu, nici scoşi din viaţa publica şi din posibilitatea de a-şi câştiga o paine e adevărat. Dar nu trebuia data reaşezării lor în viaţa normala o importanta prea mare, cum s-a făcut astăzi. Trebuiau oamenii chemaţi individual şi repuşi individual în circulaţie cu înştiinţarea ca la prima recidiva vor fi desfiinţaţi… Fara măcar ca aceasta operaţie sa fie cunoscuta de marea mulţime. aşa începusem eu în octombrie…

Sa dea Dumnezeu sa ma înşel.

S-a făcut enorma greşeală sa se trateze cu legionarii în grup, reinchegandu-se astfel un organism politic care fusese desfiinţat şi care nu va avea de acum înainte alta preocupare decât sa se răzbune împotriva celor care l-au făcut sa treacă prin adevărate furci caudine.

S-a tratat şi s-a mers pana a se primi condiţiuni, condiţiuni care nu s-au publicat, dar care au fost aşternute în scris şi care sunt următoarele:

1) Desfiinţarea lagărelor legionare, autoritatea având suficiente mijloace de supraveghere, iar încadrarea în ritmul vieţii de Stat făcându-se mai uşor în libertate decât în lagăr.

2) Amnistie atât pentru pedepse, cat şi pentru procesele în curs, majoritatea lor având la baza fapte de minima importanta şi stingerea lor creând mai uşor mediul prielnic pacificării depline a spiritelor.

3) Pana la amnistie, daca aceasta ar mai fi necesitat timp, stingerea proceselor în curs şi ameliorarea traiului celor din închisori.

4) Anularea deciziilor de suspendare din funcţiile publice şi reintegrarea funcţionarilor de orice fel în situaţia avuta anterior.

5) Reprimirea în scoli şi universităţi a celor eliminaţi din cauza Mişcării.

6) Faptul de a fi legionar sa nu mai fie o piedica la obţinerea oricărei funcţii de Stat sau particulare şi la exerciţiul profesiilor, inclusiv comerţul.

7) Dispoziţii către autorităţile în subordine pentru încetarea oricărei şicane sau prejudecata fata de foştii legionari.

8) Rezolvarea problemei celor aflători în străinătate, dându-se posibilitatea reîntoarcerii lor în tara.

9) Pentru cei decedaţi: eliberarea actelor de deces, posibilitatea de a fi îngropaţi în cimitire, de a avea o cruce creştinească la cap şi de a li se face serviciile religioase de către familiile lor.

10) Ajutorarea familiilor celor decedaţi; acordarea de pensii întregi urmaşilor funcţionarilor publici – rente viagere pentru urmaşii celor care nu au fost funcţionari.

11) Suspendarea vânzării bunurilor legionare pana la o noua examinare a problemei.

12) Achitarea de către Stat a debitelor cooperativelor legionare, debite provenite din faptul lichidării lor forţate.

Toate aceste condiţii au fost primite.

De observat ca prin admiterea punctului 6 se recunoaşte implicit dreptul de a fi legionar – iar ca prin admiterea punctelor 9, 10, 11 şi 12 se face un fel de „mea culpa”, contra căruia n-am decât atât de zis: mai bine nu se omorau oamenii şi nu se lichida averea lor…

Desi aceste condiţii n-au fost publicate, ele sunt cunoscute şi în jurul lor se face mare zarva şi e mare fierbere. Maniu şi ai lui se agita, evreii chiolalaiesc, iar oamenii de bun-simţ se întreabă nedumeriţi: pentru ce s-au făcut execuţiile sumare, care au indignat la vremea lor pe toţi cei care nu-şi pierduseră mintea…?

Cea mai buna dovada ca pocăirea legionarilor (câţi au rămas) nu e sincera e ca, pe lângă documentele oficiale publicate azi, am mai primit fiecare din oamenii de seama ai tarii şi următorul manifest clandestin: „Către Studenţimea Romana. Camarazi!

Sunt ani de când tineretul universitar este prigonit şi ucis pentru linia sa naţionalistă, creştină şi dinastica.

De ani, tineretul universitar – în totalitatea lui legionar – îşi plăteşte marele sau tribut de sânge, de jertfe şi de moarte.

De aceea, astăzi, acest tineret are drept la cuvânt, astăzi, când Mişcarea Legionara se afla aproape pe culmea biruinţei sale (Subliniat de mine), astăzi, când Mişcarea Legionara a izbutit sa rupă toate zăgazurile, sa nimicească toate uneltirile şi sa înfrângă toate duşmăniile, ajungând sa convingă pe M. S. Regele de toată loialitatea şi credinţa sa sfântă.

Acum, când parte din foştii conducători legionari au fost chemaţi în capitala tarii spre a li se comunica voinţă şi hotărârea M. S. Regelui de a se pune capăt valurilor de ura şi prigoana ce s-au abătut cu atâta cruzime asupra noastră, cuvântul nostru este următorul:

Suntem mulţumiţi de faptul ca M. S. Regele s-a convins ca toate informaţiile ce le-a avut despre Mişcarea Legionara au fost cele mai mari infamii, au fost cele mai odioase calomnii ce s-au spus vreodată.

Acum, când se încearcă o destindere şi o împăcare a sufletului romanesc, studenţimea noastră cere cu tot respectul M. S. Regelui sa definitiveze masurile de îndepărtare a tuturor elementelor care sunt o piedica în realizarea dorinţei M. S. Regelui şi a tarii întregi.

Asemenea elemente care au defilat cu pumnul strâns sub flamurile steagului roşu nu pot nici sa ne cheme, nici sa ne ofere loc sub steag şi lângă Tronul M. S. Regelui, noua, celor care am suferit şi am fost martirizaţi pentru steag şi pentru Tron. Asemenea elemente care ne-au umplut trupurile şi sufletele cu rani, care ne-au ucis conducătorii nu pot sa ne ofere iertare noua, celor care nu am greşit niciodată, şi nu le putem îngădui sa ne batjocorească morţii noştri sfinţi, aşezându-i alături de trădătorii de neam şi de tara.

Asemenea elemente de discordie şi anarhie sa fie înlăturate, fiindcă nici ei nu au încredere în noi, nici noi în ei.

O singura şi reala împăcare nu se poate face decât atunci când cei alungaţi peste granita de furia ucigaşă a duşmanilor noştri şi ai tarii, când cei retraşi în sanurile tăinuite ale Mişcării Legionare, când cei aruncaţi fara judecata în funduri de închisori uitate – îşi vor putea spune cuvântul lor hotărât romanesc. şi acest lucru nu se poate întâmpla decât atunci când cei care sunt purtătorii de cuvânt ai M. S. Regelui vor fi din acei care sa se bucure atât de încrederea M. Sale Regelui, cat mai ales de încrederea noastră.

Facă Dumnezeu ca în acest ceas mare pentru nemul romanesc sa se găsească drumul cel bun pentru pace şi unire. Centrul Studenţesc Legionar”

În aceste rânduri se găsesc spiritul şi dârzenia legionara, nu în peltelele semnate la Ministerul de Interne şi date publicităţii.

Curentul legionar n-a încetat o clipa să-şi facă drum în minţile tineretului nostru. Înăbuşit pe cat s-a putut prin forţă, el nu mai avea insa pe cine să-l îndrume. Mi-e teama ca singurul rezultat pe care-l va obţine ministrul Ghelmegeanu e acela de a da din nou curentului posibilităţi legale de propăşire şi de organizare…

Sa dea Dumnezeu sa ma înşel.

Finlanda, rămasă singura

12 Noiebrie 2005 | de