18 iunie.

Printr-o fericita inspiraţie, am primit sa petrec ziua de ieri (a doua zi de Rusalii) la tara. Plecat la ora 10 dimineaţa, am dejunat la Florica, unde ma invitase Dinu Brătianu – am fost apoi la Goleşti şi am sfârşit prin Costeşti (lângă Titu) la doctorul şi Ivona Burilleanu. Mulţumită acestor deplasări şi a îndepărtării de Bucureşti am aflat cu târâita apăsătoarele ştiri din Franţa, din scumpa noastră Franţa, prăbuşită fara vina şi martirizata pentru generozitatea pornirilor ei. Primeam ştirile pe care le zbârnaia aparatul de radio în pridvorul de la Florica sau în salonul de la Costeşti şi tot nu ne venea sa credem. Încetarea luptei, depunerea armelor, cerere de armistiţiu – toate impuse de Germania învingătoare, în mai putin de o luna şi jumătate. Mintea şi puterea de închipuire a omului sunt depăşite.

De fapt, îndată ce am aflat de demisia lui Reynaud şi înlocuirea Ministerului sau printr-un Guvern Petain, mi-am dat seama ca pentru francezi lupta se sfârşise. Apelul bătrânului mareşal către poporul francez e mişcător şi înfiorător. Ce a trebuit sa sufere „omul de la Verdun”, punând semnătura lui sub asemenea cuvinte de umilinţă care au trebuit să-l arda ca focul.

Ministerul Petain nu s-a constituit aşa cum a fost anunţat ieri-dimineaţa. Laval (ca şi Flandin şi Bonnet care fuseseră solicitaţi) a refuzat sa intre în Guvern, în locul sau la Justiţie a fost numit primul preşedinte al Curţii de Casaţie, Fr… mincourt. A refuzat şi primarul Marquet Internele şi a fost înlocuit prin Pommaret, ministrul Muncii şi al Lucrărilor Publice în Ministerele Deladier şi Reynaud. A intrat în schimb în Guvern Chautemps, ca vicepreşedinte, iar generalul Weygand a rămas numai ministru al Apărării Naţionale.