21 IUNIE.

In Franţa nemţii înaintează vertiginos. Au ocupat Brest, Nantes, Lyon… Pe de alta parte au mai străpuns linia Maginot aproape de Wissembourg si, luptând împotriva armatei franceze, încercuită în Alsacia, au ocupat Strasbourgul „oraş german”, precizează comunicatul nemţesc.

(Situaţia frontului în seara de 20 iunie) Bordeaux a fost bombardat, cu un mare număr de victime. Guvernul francez a părăsit oraşul, ca să-l poată declara deschis şi feri astfel de bombardamente – spune comunicatul francez… Plenipotenţiarii francezi: generalul de armata Huntziger (seful misiunii), dl Leon Noel, amiralul Le Luc, generalul Parisot şi generalul aviator Bergeret, plecaţi de miercuri cu un avion special vopsit în alb (!), au negociat ieri toată ziua şi au trebuit sa se înapoieze ieri-seară sau azi-dimineaţă la Bordeaux. Despre condiţii nu se ştie nimic, dar se crede pretutindeni ca ostilităţile vor înceta astăzi sau maine. Mareşalul Petain a cerut şi Italiei încetarea ostilităţilor. Guvernul italian a răspuns ca acela german, cerând numirea plenipotenţiarilor. Aceasta ştire dovedeşte ca germanii nu tratează decât partea lor de pace, lăsând pe italieni să-şi precizeze singuri pretenţiile lor. Din informaţiile Guvernului nostru, după câte-mi spunea ieri Tătărescu, italienii ar fi mai putin exigenţi ca nemţii şi ca ar căuta sa împiedice distrugerea completa a Franţei… Vom vedea.

Constantin Argetoianu – Guta şi Miţita s-au certat ca lăieţii

26 August 2006 | de

Share on Twitter Share on Facebook