O unitate finlandeza a văzut plutind în aer şi îndrumând-o un înger alb cu arma în mana. A fost o vedenie colectiva, caci mai bine de 600 de oameni jura ca au văzut îngerul. şi în 1914, pe frontul franco-german, trupele franceze au avut o astfel de viziune, cunoscuta sub numele de „îngerul de la Mons”. Iluzie sau nu, legenda îşi face drumul şi da prilej de mare îmbărbătare trupelor convinse ca Dumnezeu însuşi le duce, prin trimişii sai, la victorie.
De pe fronturile finlandeze veştile sunt aceleaşi. Ruşii sunt pretutindeni respinşi, cu pierderi mari – în schimb, bestiile ataca violent cu aeroplane. De data asta s-au înverşunat împotriva spitalelor. Pierderile finlandezilor nu par insa însemnate.
În Canada, Guvernul a interzis exportul unei cantităţi de un milion tone de grau, destinat Rusiei Sovietice.
Crucişătorul uşor englez „Exmouth” a fost torpilat şi se pare ca întreg echipajul (130 de oameni) a pierit în valuri. S-a scufundat lovindu-se de o stanca la intrarea Portului Sebenico (Adriatica) şi torpilorul iugoslav „Lubliana”, unul din cele patru torpiloare sârbeşti… au pierit multi oameni.
Miza petrolului românesc
20 Mai 2005
Constantin Argetoianu.
Escroci ai „ideii naţionale”