7 martie.

Molotov, Ciano şi ceilalţi.

Ieri seara, de la ora 5 la ora 71/2 ne-am jucat la Palat sub preşedinţia Regelui, de-a Consiliul de Coroana. Au fost de fata Mareşalul Prezan, mai verde ca oricând. Mironescu şi dr. Angelescu, blegi ca întotdeauna, Vaida, Tătărescu, Vaitoianu, Iorga, veninos ca de obicei, Cuza, mai odihnit şi eu. Prezenţi de asemenea Gafencu, care trebuia sa facă expozeul pentru care eram convocaţi, şi Urdareanu ca sa citească comunicatul (ceea ce ar fi putut face şi cameristul de la use). Gafencu ne-a citit foarte frumos o foarte clara şi frumoasa dare de seama a evenimentelor diplomatice petrecute de astă-toamnă şi pana acum şi a arătat cum s-a desfăşurat acţiunea noastră politica fata de beligeranţi şi de celelalte Puteri. Asupra politicii noastre externe nu pot decât sa repet cu acest prilej ca a fost perfect condusa şi ca nu s-a făcut nici o greşeală, în deosebire – mare – cu politica noastră interna.

Nou, n-am aflat lucru mare. Gafencu n-a făcut decât sa confirme tot ce ştim asupra desfăşurării evenimentelor, desfăşurare notata deja, în principalele ei puncte, în aceste caiete. Expozeul sau a dezvăluit totuşi câteva poziţii importante, pentru mine inca necunoscute:

1) După întrevederea cu Csaki de la Veneţia, Ciano a chemat pe Bossy (ministrul nostru la Roma) şi i-a confirmat toate cele spuse înainte lui Victor Antonescu. Ciano a găsit în Csaki un om foarte înţelegător al intereselor europene care cer Ungariei sa puna revendicările sale (la care nu renunţa) pe planul al doilea. Ungaria şi-a luat obligaţia sa nu atace Romania în cazul în care ar fi atacata de Rusia. Bossy a întrebat daca, în acest caz, nu s-ar putea încheia un pact de neagresiune intre Ungaria şi Romania, întrebare la care Ciano a răspuns categoric nu, „din cauza opiniei publice ungureşti domolite pe terenul politicii interne numai prin fluturarea continua a revendicărilor externe…”.

Bossy a mai întrebat atunci fata de cine îşi ia Ungaria angajamentul de a nu ne ataca, fata de noi sau fata de Italia? Răspunsul lui Ciano a fost categoric şi de data asta: „Fata de Italia”. Ungaria s-a angajat fata de Italia sa nu mişte, cu următoarele rezerve, care ar anula angajamentul ei: a) sa nu se procedeze la masacrări de unguri în Ardeal (!); b) sa nu se formeze un guvern bolşevic în Romania (!); c) sa nu se abandoneze Basarabia şi sa nu se dea nimic Bulgariei fara lupta (!).

Ciano a declarat din nou lui Bossy ca Italia va fi cu toate forţele ei alături de Romania în cazul unui atac din partea Rusiei Sovietice…

2) La Belgrad s-a convenit cu turcii sa se ia contactul intre Statul lor Major şi al nostru pentru stabilirea unui plan de coordonare a operaţiunilor celor doua armate.

3) Molotov a chemat acum o luna pe Davidescu (ministrul nostru la Moscova) şi i-a exprimat dorinţa Sovietelor de a avea cat se poate de bune raporturi cu Romania. I-a mai spus ca Sovietele vor numai cat mai repede un ministru la Bucureşti – dar pana acum nu l-au numit. Davidescu a zugravit audienta sa ca foarte mulţumitoare.

După expunerea lui Gafencu, Regele a cerut părerea consilierilor. Prezan a povestit o istorioara din 1916 şi alta din 1920 ca sa dovedească – ceea ce toată lumea ştia – ca ruşii au pretenţii asupra Basarabiei. Iorga a spus ca nu trebuie sa ne încredem prea mult în vorbele altora şi a descris pe Filov (noul prim-ministru bulgar) ca un vrăjmaş al romanilor, împotriva cărora ar fi şi scris. Cuza a cerut sa mergem cu nemţii împotriva ruşilor (Regele l-a întrerupt prin cuvintele: dar crezi ca vor merge cu noi contra ruşilor? întrebare la care Cuza a răspuns ca el crede)… Tătărescu a cantat din trâmbita un „morso” de bravura, iar ceilalţi bâlbâiţi au îngânat câteva cuvinte neînţelese. Vaida a adăugat felicitări pentru Gafencu – la care Iorga a observat ca Gafencu şi Guvernul nu au nici un merit, fiindcă politica externa a făcut-o Regele…

Eu mi-am permis doua observaţii, după ce am aprobat tot ce se făcuse şi o politica la a carei îndrumare am contribuit şi eu cat de putin. O prima observaţie privitoare la bulgari. Aceştia au declarat, cu fiecare prilej, ca nu vor lăsa trupe străine sa treacă peste teritoriul lor. Declaraţiile au fost totdeauna făcute în urma unor conversaţii dintre ei şi turci în care era, ce e drept, vorba despre un eventual atac rusesc. Pentru noi e insa indiferent daca bulgarii vor lăsa pe ruşi sa treacă după ce vor fi trecut peste noi; interesant ar fi de ştiut daca cumva bulgarii n-ar împiedica şi pe turci sa treacă înspre noi ca sa ne ajute împotriva sovieticilor… Am cerut sa se ia contact cu Turcia pe aceasta chestiune si, în înţelegere cu Ankara, sa se discute cu bulgarii şi sa se ajungă la precizări…

A doua mea observaţie a fost privitoare la politica noastră fata de Rusia. Pace, pace cu Rusia, e o lozinca ademenitoare, dar trebuie sa ne gândim şi la ziua de maine. Daca nu se pune azi, chestiunea Basarabiei se va pune mai târziu, dar odată se va pune intre Moscova şi noi. Pericolul cel mare ar fi sa ne aflam singuri fata de Rusia şi acesta ar fi cazul după război, când, odată pacea încheiată, nimeni n-ar mai tulbura-o ca sa vina în ajutorul nostru. Părerea mea ar fi deci sa căutăm sa încurcăm Anglia şi Franţa într-un război cu Rusia la care sa participam şi noi, cu toate şansele de a transa chestiunea Basarabiei în favoarea noastră. Faptul ca Franţa şi Anglia au înarmat Turcia cum au înarmat-o şi încadrat-o – ca concentrează armate la Beirut, în Palestina şi în Egipt – dovedeşte ca ideea unui război cu Rusia nu e străină Puterilor Occidentale: sa batem fierul cat e cald.

Gafencu mi-a răspuns ca pe ambele chestiuni pe care le-am ridicat e de acord cu mine…

Zeci de milioane de lei sub saltea…

Din ştirile oficiale, dar confidenţiale, primite zilele trecute, pacea intre Finlanda şi Rusia părea iminenta; prin mediaţia Suediei, ea trebuia sa se încheie pana la sfârşitul săptămânii. Ştiri sosite ieri, în momentul când s-a deschis şedinţa Consiliului de Coroana, arata ca totul a căzut balta. Condiţiile ruşilor corespundeau unei adevărate capitulari din partea finlandezilor. Condiţiile păcii fiind astfel inacceptabile pentru Finlanda va continua…

Welles, Sumner, a sosit la Paris, unde a fost întâmpinat cu mare prietenie, dar fara nici o încredere în misiunea lui.

Radian a predat ieri lui Giurescu Ministerul Propagandei. A început, în cuvântarea sa, prin laude la adresa Regelui şi a lui Tătărescu şi prin mulţumiri. Mulţumiri pentru ce? Pentru ca l-au dat afara fara maniere măcar? Giurescu şi ceilalţi abia au pomenit numele lui. Şedinţa penibila pentru prietenul meu Alecu, cel putin după darea de seama publicata în ziare…

Francezii „reevaluează” inca o data aurul de la Banca Franţei. E formula eleganta adoptata de toţi cei care sunt siliţi sa coboare cursul monedei lor. Prin aceasta operaţie, aurul Băncii, care valora pana acum 97 miliarde franci, va valora de aci înainte 114 miliarde… Cu diferenţa se va acoperi datoria Statului la Banca, dinainte de război (cam 20 miliarde).

Circula cu persistenta zvonul ca lui Procopiu, secretarul general de la Finanţe, i s-ar fi furat 22 milioane lei (inclusiv bancnote străine în valoare de 6 milioane lei) de sub saltea! Procopiu e unul din cei mai buni funcţionari de la Finanţe. E drept ca „s-a cam vorbit” despre el cum se vorbise pe vremuri şi de Fianu, cel mai bun funcţionar de la Domenii şi care a sfârşit prin sinucidere… Procopiu ar fi comis imprudenta sa denunţe furtul la Politie… Dosarul s-ar afla la Tătărescu. Amicii lui Procopiu sunt indignaţi, vorbesc despre înscenare şi despre calomnie şi povestesc ca unei cumnate a lui Procopiu i s-ar fi furat o valiza cu bijuterii, de unde zvonul… Faina cumnata mai are şi amicul Procopiu, cu valize pline de bijuterii…!

8 martie.

Ieri la amiaza, pe o vreme îngrozitoare, pe zăpadă şi pe viscol s-au deschis cu obişnuitul alai Corpurile Legiuitoare. De când sunt n-am pomenit aşa ceva. De obicei, pana acum, Corpurile Legiuitoare s-au deschis toamna, înainte de zăpadă, sau chiar când excepţional au fost deschise iarna (după alegeri noi, ca în 1914), au fost scutite de viscol. Ieri de abia am putut sa ajungem în Dealul Mitropoliei, nu se vedea la doi pasi şi automobilele alunecau şi derapau, de nu puteau înainta…

Guvern cu „certificat”

Pe uşile deschise la sosirea Regelui, viscolul împingea zăpadă spre Sala Paşilor Pierduţi, unde aşteptam înşiraţi. Regele luase, se vede, zăpadă pe talpi, caci, în momentul când să-mi dea mana (eram, ca Preşedinte al Senatului, în capul randului de miniştri, spre usa), a alunecat şi cat pe aci să-mi cada în braţe. Semn rau pentru noua legislatura? Sau pentru el?

Regele a citit Mesajul cu mai putina vioiciune ca de obicei; aplauzele parlamentarilor au fost şi ele mai slabe, desi destule. N-a fost insa acea „ameţeală” de slugărnicie şi de platitudine care caracteriza entuziasmul majorităţilor de pana aci. Tătărescu, tot posomorât – transformat din gornist în cioclu. Urdareanu, nedormit (jucase pana la ora 8 dimineaţa poker la Costandake, poker la care Bâzu Cantacuzino a pierdut peste un milion de lei…), ceilalţi curteni, fara chef.

Mesajul a fost de o banalitate covârşitoare. L-ar fi putut redacta primul uşier de minister venit. Singura fraza care a impresionat a fost următoarea: „Guvernul meu va putea sa îndeplinească misiunea pe care i-am încredinţat-o, având asigurate toate condiţiile de stabilitate şi continuitate necesare pentru executarea unui program de durata”.

Un răspuns la zvonurile zilnice de schimbare de Guvern şi de concediere de miniştri, zvonuri repetate cu atâta insistenta, încât au sfărmat şi picul de autoritate pe care-l mai avea Guvernul Tătărescu, şubred din naştere în aceasta privinţă. Dar un Guvern cu „certificat”, iată totuşi ceva nou, chiar la noi. Guverne cu „condicuţa” am avut destule – dar cu „condicuţa” şi cu „certificat de vaită” în acelaşi timp e desigur o noutate.

După şedinţă solemna, Regele a mai stat de vorba cu miniştrii şi cu noi, preşedinţii. Vorbind despre revizuirea Regulamentelor, s-a arătat cam refractar. Vor trebui totuşi rectificate, caci aşa nu pot merge, cum sunt, pline de contradicţii şi de dispoziţiuni absurde.

Micescu mi-a dat prilejul unei observaţii interesante. Regele e foarte strict în avansarea miniştrilor la decoraţii. Le da întâi Marele Cordon al Coroanei, apoi clasa I (cu lenta) a Stelei, iar nu Marea Cruce a acestui ordin. aşa a procedat cu Miţita Constantinescu, cu Ionescu-Sisesti, cu Ghelmegeanu, cu Iamandi etc. Cu Micescu, care poseda Cordonul Coroanei de la proclamarea Constituţiei, n-a urmat ordinea ierarhica şi i-a dat de-a dreptul Marea Cruce a Stelei, cu care se furlandisea ieri, spre necazul celorlalţi. Faptul în sine nu e interesant şi n-ar fi meritat poate sa fie însemnat, daca n-ar fi fost explicaţia: Micescu a organizat procesul şi condamnarea lui Auschnit – şi Malaxa l-a recompensat pe loc (in afara de ce-i va fi dat „de la mana la mana”).

După-amiază am fost ales din nou preşedinte al Senatului, prin unanimitatea senatorilor prezenţi. Vicepreşedinţi, secretari, chestori au fost aleşi tot cei din anul trecut, „aranjându-se” putin rezultatul buletinelor depuse în urne…

Am mulţumit Senatului în câteva cuvinte, subliniind intenţia Maturului Corp de a pastra linia continuităţii…

Mediaţiunea Suediei în conflictul ruso-finlandez a fost pusa la cale printr-o cerere a Sovietelor, care au trimis în acelaşi timp şi un ultimatum Finlandei. In cererea lor de mediaţiune, pe baza acestui ultimatum, ruşii cereau Finlandei:

1) Înlocuirea Guvernului actual printr-un Guvern simpatic Sovietelor;

2) Dezarmarea complecta a Finlandei;

3) Finlanda sa cedeze Rusiei: întregul istm al Careliei inclusiv Viborg, tot teritoriul de la Nord-Est de la lacul Ladoga, inclusiv Sortavala, partea nordica a Laponiei inclusiv Petsamo, baza Han Goe şi întreaga peninsula cu acelaşi nume.

După ce a chemat la Stockholm pe ministrul de Externe finlandez Tanner, Guvernul suedez a trimis la Helsinki un reprezentant special al Regelui Gustav. Îndată ce dl Tanner s-a înapoiat de la Stockholm, cu trimisul Regelui, s-a ţinut un mare Consiliu finlandez şi s-au respins propunerile moscovite. Răgazul acordat Finlandei prin ultimatumul rusesc expira în noaptea de azi spre maine…

'Sa trăiesc sa vad pe Giurescu la brat cu Iorga?'

15 Octombrie 2005 | de.

Constantin Argetoianu „Calomniaţi, calomniaţi, va ramane întotdeauna ceva!”