14 ianuarie. Gerul continua în Europa şi insolaţiile în Argentina. La noi a mai scăzut ceva frigul, în schimb s-a înteţit în occidentul Europei. La Piatra Neamţ s-au închis trei zile şcolile; pe căile ferate s-au suspendat multe trenuri – oamenii mor de frig. aşa o iarna năprasnică n-am avut de mult. Se pretinde ca la Cernăuţi, termometrul s-ar fi coborât pana la minus 40 grade…
Costică Angelescu îmi explica toată greutatea situaţiei, parca n-aş cunoaşte-o. Este evident ca aşa nu mai merge. Pentru ca mi-am dat seama ca nu mai merge, am întocmit cu Miţita Constantinescu un proiect de decret, care a rămas insa proiect şi pana azi. E ciudat cum un om atât de inteligent ca Bujoi a putut sa se insele cum s-a înşelat. Sistemul lui de libera negociere a 70% din devizele importate – de libera negociere legata de un permis de import care nu se da – e mai rau decât cel mai coercitiv sistem. Gratie lui a scăzut lira la 800 lei, dar fictiv, pe hârtie. Se oferă lira la acest preţ, dar nimeni nu o poate cumpăra şi după 15 zile nenorociţii de detentori sunt obligaţi să-şi cedeze deviza Băncii Naţionale pe 685 lei – caci aşa dispune legea. aşa încât, pentru plăţile curente în străinătate, s-a creat o noua bursa neagra în care lira a ajuns la 2.000-2.400 lei! Pana şi zlotul insistent a ajuns în aceasta bursa neagra la peste 3 lei! Când toată economia este dirijata, nu e posibil ca o singura ramura a ei sa scape de sub îndrumarea şi controlul Statului. Desigur ca trebuie sa tindem spre libertatea economica, dar cu întreg aparatul economic, nu numai cu o ramura a lui.
Singura soluţie este: toate devizele la Banca Naţională, distribuirea lor după anumite norme la preturi fixe, suprimându-se clearing-urile. Ar trebui pusa la bătaie şi o parte din aurul Băncii Naţionale, stocul nostru metalic nemaiservind la nimic, deoarece leul nu mai este convertibil.
Bătrânul inginer Panaitescu pe care l-am însărcinat, pe când eram ministru al Industriei, cu ancheta de la „Rimma” şi care a descoperit toate hoţiile de acolo vine să-mi spună ca a mai descoperit şi altele. Toate actele de concesiune ale societăţilor foste ungureşti, „Ruda 12 Apostoli” (actualmente „Mica”), „Marginea” (fabrica de oţet din Banat) şi „Titan-Nadrag-Calan” ar fi false. L-am sfătuit sa aducă descoperirile sale la cunoştinţa ministrului Economiei Naţionale… Puteam face altfel?
Telegrama de la Helsinki anunţa ca sovieticii au hotărât sa aducă pe frontul de la sudul şi nordul lacului Ladoga 20 de divizii şi 2. 000 de tunuri… Vai, vai!
Germania a ridicat interdicţia pentru transporturile de armament italian destinate Finlandei. După ce a capitulat în fata Rusiei, acum capitulează şi în fata Italiei…
Anglia a acordat un nou credit de 25 milioane de lire sterline Turciei. O compensaţie pentru nenorocirile încercate în ultima vreme de aceasta tara „amica şi aliata”. Cutremurele nu s-au terminat inca. Mai slabe şi mult mai putin dezastruoase ca la început, continua şi azi…
Posturile de radio din Anglia, din Roma, din Budapesta, din Stockholm, din Sofia au dat ştirea unei întâlniri intre Regele Carol al României şi Printul Regent Paul al Iugoslaviei – întâlnire ce ar fi avut loc la granita celor doua tari, cu prilejul vânătorii regale de la Timişoara şi Arad. Ba unele posturi au dat şi amănunte, povestind ca ambii Şefi de Stat s-au întâlnit la Varset şi ca de acolo au plecat amândoi la Banloc, la Regina Elisabeta. In realitate, n-a avut loc nici o întâlnire şi toată aceasta senzaţională informaţie a fost întemeiată pe o eroare a jidanasilor – reporteri din Timişoara. La aceasta vânătoare, care a avut loc marţi, miercuri şi joi din săptămână încheiată ieri, Regele a poftit intre alţii pe contele Paul (Paly) Palffy, un seminebun pe care l-am cunoscut pe vremuri la Viena, dar care nu s-a schimbat de atunci, desi au trecut mai bine de 30 de ani. Paly Palffy, căsătorit pentru a 4-a oara cu o domnişoară de Vilmorin (ce pretinde ca scoboară din Dra de Lavalli”re), Paly Palffy care a devenit cetăţean slovac (!) şi se plictiseşte într-un castel de lângă Bratislava, a venit sa petreacă câteva săptămâni la Bucureşti. Cum e unul din cei mai cunoscuţi trăgători din Europa, Regele l-a poftit la vânătoare, i-a dat cifra Sa şi l-a tratat cu toate onorurile, aşezându-l la dreapta lui şi luându-l cu el în trăsură. Jidanasii, văzând pe Rege cu „un print” strain în trăsură, au întrebat cine este şi n-au reţinut probabil decât numele de Paul, socotind poate ca celalalt nume era de împrumut, ca sa ascundă personalitatea Regentului Paul. In a treia zi de vânătoare, Georges Lakeman şi Georges Plagino au plecat la Banloc, unde erau invitaţi la alta vânătoare – şi jidanasii au mai făcut o confuzie…
Ministrul nostru de Externe a dat o dezminţire, dar nu pricep de ce au dat-o numai ziarelor străine. In cele româneşti n-a apărut nimic, desi toţi romanii au prins de la posturile străine ştirea falsa… Ilustrul Macek a dat un interviu unui corespondent al Agenţiei noastre Rador, în care spune ca alianţa Iugoslaviei cu Romania este esenţială politicii iugoslave şi ca nimic nu o va clinti. Ca nimic nu o va clinti, cred şi eu – e de văzut insa pana la ce punct va fi eficace. Desigur pana ne vor ataca ruşii sau nemţii… Atunci.
Troc sovieto-nazist pe seama României
01 Aprilie 2005
? Serial de prof. DR. STELIAN NEAGOE