Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit

La voință și-ntâmplare în salbatica pădure,

Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit

De a fiarelor calcare sau de barbară secure,

Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ.

Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată,

Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt,

Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată

Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an,

Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case,

Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman.

Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase,

Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna,

Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună,

Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta,

Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună.

Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai,

Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate,

Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de a lor trai,

Ce-i spre dauna și rușinea familiei întristate!

Dacă timpuriu moralul mintea lor ar fi-nzestrat,

Atuncea din sânul meser ar ieși genii mărețe.

Cela ce pe drumul public pe călători a prădat,

De avea îndemn, mijloace ca virtutea să învețe,

Cu primejdia vieței, patriei sale era scut,

Sau pe amvona rostirei, prin ritorice cuvinte

Învingând pe nedreptate, Demosten s-ar fi făcut,

Și a văduvei sărmane ar fi razăm și părinte.

Din abaterea femeiei câte rele-n lume vin.

Când ea cumpără și vinde ale sale frumusețe,

Mestecând înșălăciunea ș-a plăcerilor venin!

O asemenea femeie, de putea virtuți să-nvețe,

Putea fi matroana Romei sau vestală la altar.

A lui Colatinus soață sau de Grahi a născătoare,

Și prin fapte de virtute, scutind traiul de amar,

Fericirea-n sânul casei nu s-ar face trecătoare.

Dar sămânța, cât de bună, căzând pre petros pământ,

Rourată de mii lacrimi, între suspinări crescută,

Va da numai poame-amare, umbră și uitat mormânt,

Când o mână priitoare a ei creștere n-agiută.

Vre un bine-a face-n patrie este omul mult datori,

Așa faptă pe el nalță cătră vrednica sa treaptă,

Și s-asamănă acela unui înger scutitori,

Care duce tinerimea pe-a vieței cale dreaptă.

Vouă, dar, mărețe inimi, ce, spre a giunimei spori,

Așăzat-ați școale-n țară, mulțămire se cuvine;

Dacă omului în lume firea dă un născători,

De la Voi adevărata tinerimei viața vine!