Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere,

Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere,

Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat,

Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat!

Mulțămim! Ce vra să zică astă răce mulțămire?

Nu-nțălegi pănă-acum încă a ta naltă fericire?

Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut?

Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul la-nceput

În noian de miere-noată. Poate-amar acum îți pare?

Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare.

Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai,

Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai.

Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă

Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă,

La alegirea-Eforiei și la vizite boieri,

Dar tupil în casă șede, ca paingăn în ungheri;

Așa poate și la tine? Talent are-a me soție;

Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ș-o răzășie;

Delicată, frumușică, învățată! Minunat!

Ba nici cum! Ț-oi spune, vere, c-asta chiar m-a desperat.

Spre rău toate le aplică și mă tem că m-or răpune

A ei grații și talente, ce s-admiră cu minune;

Iacă de-ți alegi femeie ce-n Europa a învățat

Să trăiască acea fată ce-i crescută în un sat!

La-nceput, când am văzut-o, inima cea fermecată

Prin a ei ochi fu străpunsă de Amorului săgeată.

I ziceam că mi-e luceafăr ș-a vieței mele-odor;

Atunci juram că păstra-voi sentiment nemuritor.

Între grații, dulce vorbă, suspinări și fantazie,

Prin romantice-avanture am agiuns la... cununie,

La-acea zi și acea oară ce în veci voi blastama,

De când viața mea senină să-ncepu a turbura.

Prea târziu văzându-mi cursa, eram să las toate cele,

Dar parola și... trei sate, ce-s vecine cu a mele,

M-a făcut a-nchide ochii, limba me a ferecat,

Am subscris cu mâna actul și cerbicea-n jug mi-am dat.

Punctu-ntăi: a mea mireasă a ședea nu vra la țară;

Iarna-n Iași, la băi străine să petreacă toată vara.

Punctu-al doilea: cerut-au s-aibe a ei faeton,

O caretă cu livrele, nu costium de amazon,

Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane,

Șeminele, galerie, statuete și coloane;

Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos,

Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos.

Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire:

Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire.

Încât prin cea legătură, ce-mi minea un paradis,

În cest timp de libertate între sclavi mă văd înscris.

Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare;

Mă întreabă: Cu ce mergem? C-o caretă, pe resoare.

Pe resoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat?

Noroc că așa trăsură în cărți unul a jucat;

Cumpărat-o-am și iacă, să purcedem; dumisale

Deodată nu-i prea bine, o apuc istericale.

Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit;

Lângă dânsa se așează cățelușul favorit,

Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele,

Săculețe, gavanoase, cutii doauă cu capele,

Gaița, o stancă și un cântăreț canar,

Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar.

Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin;

Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în sin.

Am purces, dar a mea doamnă șede-n colț posomorâtă,

Eu tac, numai gaița ține conversați-amorțită.

Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar?

Am, drăguță! Ce drăguță? Să-mi dai titlu ordinar.

Te rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte,

Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte!

Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura,

Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba:

Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi.

Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi!

Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate!

Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate,

Cotelete, blan-manjele, dupre a lui Nodé plan,

Peștele să-noate-n lapte, fript cu pene vreun fazan.

Dar servițul mesei este de Saxonia, Sevr-au Hina?

Ai cristale de Boemie pentru prânz și pentru cină,

Figurele, floricele de dragant și de zahar

Și un templu und-Amorul arde inimi pe altar?

De aceste n-am nici una. Înțeleg, ce bucurie!

Eticheta provințială mă așteaptă la moșie;

Masa plină de pastramuri, lapte acru, cașcaval,

Cu stafide, turtă dulce, vrei să-mi dai poate un bal?

Însă, iartă-mă, siniore, că o nobilă soție

Nu e vrednică d-onorul și d-așa galanterie!

Dup-asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns,

Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns.

Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute.

Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute.

Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel,

Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el.

Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină,

Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină;

Iar salonul de conțerte și acel de convorbit?

En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit?

Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră,

Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă?

După cântec, convorbire, în camară ne-om culca.

De dormit, mă rog, să aibe fiecare-odaia sa!

Iar grădina? E livadă, ce-a plântat a mea străbună!

Scoate pomii răzășii și tufari din Angli-adună!

Un râu limpede prin iarbă s-aibe curs a murmura

Ca un chiosc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa.

Iac-a doua zi începe cu reforma radicală,

Trei stafete-n ziua ceea a trimis în capitală.

Neputându-mă opune, de acasă am fugit,

Iar cucoana se apucă de sfarmat și de zidit.

Toate cele le răstoarnă, din loc toate le strămută,

Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută;

Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet,

Draperia la fereastră pentru planul cel cochet,

Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară,

Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară!

Nu-i de-agiuns, că iată cârdul de la Iași s-a adunat,

Cavaleri frumoși și dame, dregători înalți de stat,

Bal cu masce și supele, cu o muzică streină,

Doamnei casei prezidentul trei toaste le închină,

Adiutantul tot deșeartă vinul meu de la Cotnar,

A șampaniei rebele dopurile-n aer sar;

Iar soția mea pe tronu-i și contesele streine,

Văzându-mă cum mă zbucium, își fac semn și râd de mine.

Sara dau foc de-artifiție, oaspeții s-au îndesit

La ferești și la balcoane, o rachetă a sărit

Și aprins-au a mea arie, unde-avem cirezi de grâne,

Arvonite de Pandia cu o mie de țechine;

Alerg, focul să-l pot stânge, m-am ars, nasu-mi s-a umflat,

Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat.

Când trompetele și doba un vivat din nou răsună,

Oaspeții ca niște grauri pe moșia mea s-adună.

Trecând larma, zic soției: Cheltuiala a sporit.

Iar ea, plină de mânie, de trei sate mi-a vorbit.

Dar nici nouă n-ar agiunge! De-i așa, pe voia-ți fie,

Să ne-ntoarcem la Iași iară, să m-așez p-economie.

Așezatu-ni-am aice, însă, dupre bunul ton,

Anul nou nu poate naște, de nu-i faci revelion;

Enig, Miculi descarc de prezente-a lor dugheană,

Și în casa mea s-adună d-oaspeți vechi o caravană.

Beu șampania, s-urează: bun să fie-n noul an,

Iar eu zic: c-o moldovancă, să rămân tot moldovan!