Păpușile maiestății-sale
Am anunțat, împreună cu toate ziarele, că m.-s. regina va pleca, foarte-n curând, la Neuwied. Augusta poetă Carmen Sylva, cu spiritu-i inventiv, s-a hotărât, precum se știe, să ducă de aci din țară o colecție de păpuși.
Ideea s-ar părea stranie și plină de aluziuni malițioase la țara latină de pe țărmurile lui schones blaue Donau.
Cu toate astea, intențiunea suveranei-poete este cu totul inofensivă. Maiestatea-sa dorește pur și simplu să expuie la castelul părintesc mostre de costumele noastre naționale, din toți timpii și din toate ținuturile.
E delicat, precum se vede, e naiv și e chiar util istoricește.
Dacă maiestatea-sa regele n-ar avea un spirit mai sobru, mai auster și mai pozitiv, ce colecție admirabilă de păpuși ar putea duce la castelul de Sigmaringen!
Imitînd exemplul nevinovat al grațioasei noastre suverane, m.-s. ar putea expune ceva mult mai interesant pentru studiul moravurilor și spiritului acestui popor, de curînd liberat de sub turci.
Un vicleim întreg!
Păpuși de cauciuc care joacă după cum le cântați; păpuși care duc mîinile la piept și se încovoaie de spinare; păpuși votătoare (votează cu o repeziciune vertiginoasă credite, apanagii, trădări, diurne, pensii viagere
legi restrictive, privilegii de furnituri, concesii neimitate – toate fără nici un discernământ); păpuși docile sau turbulente, după cum le așezi, pe moale ori pe tare; păpuși care-nchid ochii și deschid buzunarele; păpuși mari, mici, brune, blonde, masculine, feminine, chiar și neutre!
Un singur fel lipsește din bogata colecțiune a maiestății-sale – și asta nu din vina noastră – păpuși care să stea drept și să nu clipească din ochi.
Este drept că suveranul a avut și asemenea rarități, dar le-a eliminat din probar, deoarece m.-s. are o vădită aplicație pentru cele mișcătoare. Îndoitoare și schimbătoare.
Marele dramaturg norvegian Ibsen a creat un tip nepieritor în marea lui piesă Nora, tradusă de unii sub titlul Casa de păpuși.
Nora este tipul femeii din zilele noastre, care nu judecă, nu simte, nu trăiește decît din convenții sociale. Originalitate n-are aoest specimen, ougetarea proprie îi lipsește, ea este o jucărică în mîna bărbatului, care o iubește, dar ca pe un copil, care o alintă, o protege, dar nu o stimează ca pe o ființă.
Observînd colecția de păpuși a suveranului nostru – colecție pe care nu e nevoie de multă imaginație ca s-o concretizezi în lumea noastră politică – ajungem și la un titlu nimerit: țară de păpuși.
M.-s. ar putea uimi Germania cînd i-ar prezintă acest bogat asortiment, propriu micului stat latin de aci.
Asemenea colecție nu se poate găsi nici în Anglia, nici în Germania, nici în Bulgaria. Pretutindeni, oamenii politici prezintă alte caractere, altă independență, alt
fason intelectual. Ai noștri au această tristă particularitate, că nu pot ține nici un moment fruntea sus în fața voinței regale.
În Germania, unde dinastia este legată de țară prin tradiții vechi și prin tradiții comune. Încă se găsesc nu numai individualități, dar chiar partide-ntregi care să se ridice, la un moment dat, cu o energie clasică și să respingă proiecte de legi susținute în mod fățiș de împărat.
Păpușile noastre, confecționate dintr-o pastă docilă, n-au niciodată veleități de independență. Le poți scoate ochii din căpățîna de faianță, le poți vărsa cîlții din piept, le poți găuri golul din țeastă, mașina lor merge cum ai strunit-o.
E drept. Însă, că sînt îmbrăcate-n mătase.
Ce frumos le-ar sta în castelul feudal de la Sigmaxingen!
