Spanachidism

(Fragment)

Fostul sinucis luă scrisoarea, o desfăcu cu grabă și o lacrimă i se ivi în colțul pleoapelor.

„Așadar, ea mă iubește! Și eu, ingratul, tocmai pe ea o uitasem! Să mai citesc o dată”…

Scrisoarea era simplă, scrisă cu o ortografie necunoscută, dar cu mult sentiment. Ea cuprindea rîndurile următoare:

„Mișule dragă,

Nu uita că te aștept diseară în grădină la Icoană Are să fie și Luța cu musiu Barbancioc al ei Mergem ambu patru la «Rașca», la Dimcu

Te sărut dulce, Sița”

Spanachidi sărută scrisoarea. Îi rupse cămașa ca să facă pe ea un „fapt divers” pentru a doua zi la ziar, apoi puse restul în cutia lui de scrisori „Margareth Mill”, unde ținea – cum zicea el – „Anuarul amorurilor mele”.

Acum era vesel. Sița fii depărtase din minte toate gîndurile negre și—l făcuse să uite că trebuia să se sinucidă. Și apoi, la ce s-ar fi sinucis? Ce motive avea pentru asta? Ce nemulțumiri? Nici una! Ziarul la care colabora era mulțumit de el, el era mulțumit de ziar și presupunea că chiar cetitorii sînt încîintați. Tînăr era, viitor avea, și iată că Sița venea să-i puie pe frunte cununa fericirii.

„Ce inimă bună e Sița! exclamă el singur, cu glas de «aparte». De un an de cînd e bonă la maiorul Ursu mă iubește cu un amor exact. Oricînd poate, ea-mi scrie să ne întîlnim. Ah! de-ar mai dura manevrele, ca maiorul să fie concentrat!”

Și, zicînd acestea, Spanachidi luă în mînă un ziar „adversar”, pe care-l lua regulat de la redacție, ca să polemizeze.

Își aruncă ochii pe pagina a treia și ceti:

„INFORMAȚII

Sinuciderea din capitală. Aseară s-a sinucis în locuința sa tînărul X. Y. Cauza funestei hotărîri nu este cunoscută. Vom da mîine și alte amănunte.”

„Ce prost sînt informați! zise Spanachidi. O sinucidere fără amănunte! Lasă, că le arăt eu mîine”…

Și, luîind condeiul, transformă articolul cu Sinuciderea lui Spanachidi în alt articol: Sinuciderea din capitală.

„Au să crape de necaz cînd or vedea că numai eu am scrisoarea olografă, scrisă chiar de autorul ei!”

Apoi își luă pălăria, scoase colțul batistei afară, se privi în oglindă. Își drese mustățile și-și examină punga: „Seara asta o să mă ție probabil vreo zece lei: consumații la «Rașca», chetă la lăutari, bacșiș chelnerului, poate cîteva alune prăjite… Dar nu-i nimic; mîine iau de la administrație «cheltuieli de reportaj»; trăsură la casa mortului, vizită la morgă, bacșiș defunctului”…

Își luă bastonul și ieși.

La colț tocmai venise tramvaiul. Dete douăzeci de bani:

— Pîn’ la Icoană!