Artă pentru artă

1894

Doamnelor și domnilor,

Înainte de a dezvolta subiectul conferinței mele Arta pentru artă, dați-mi voie să fac o introducere mică. Ea va părea nefolositoare, poate, pentru dumneavoastră, dar e de multă însemnătate pentru mine.

Voi avea nevoie pentru aceasta să fac puțină etimologie grecească, lucru puțin atrăgător, cum vedeți.

Sunt mulți care vin la Ateneu de atâția ani, fie la concerte, fie la conferințe, dar care nu s-au întrebat niciodată de ce acestei clădiri îi zice Ateneu, și nu altfel.

Zeița înțelepciunii și a artelor frumoase, Minerva, se chema la greci Atheni. Din cauza aceasta, grecii au numit Athenaion instituțiile culturale destinate acestor arte. Romanii, poate tot din cauza asta, au numit Athenaeum aceleași temple de cultură, în ele se predau diferite studii și mai ales arta oratorică.

Aceea ce a făcut întotdeauna caracteristica acestor instituții este faptul că ele erau neoficiale. Clădite mai înainte de împărați, ele se fac în urmă din inițiativa obștii. În Belgia, ateneuri se numesc astăzi liceele libere.

La noi, Ateneul este datorat subscripției binevoitoare a tuturora. Căci, dacă învățământul oficial are atâtea așezăminte, lumea a găsit că e nevoie să aibă și o tribună liberă, de unde să se expună vederi culturale emancipate de sigiliul oficialității.

De ce am făcut introducția aceasta?

Pentru ca să nu surprindă pe nimeni când va auzi, în astă-seară, păreri care contrazic tot ce se învață în școli, în școlile oficiale...

Și acestea zise, trec la subiectul meu.

***

O adâncă bucurie sufletească trebuie să simțim cu toții când vedem progresele ce săvârșește arta la noi. Redusă mai înainte vreme la discuții de cenaclu și de reviste necitite, ea părea apanajul câtorva privilegiați, diletanți ai artei. Diletanții aceștia, artiști și critici reciproci, socoteau arta un privilegiu al lor.

Dar iată că deodată arta scapă de sub tutela de clasă, se emancipează și vine, treptat-treptat, să se popularizeze la toți. Revistele se înmulțesc, ziarele sunt nevoite sa se ocupe și ele de arta, toată lumea se pasionează, e ca un curent nou și puternic, care cere dreptul la viață, care se întinde peste tot.

Din curentul acesta face parte și conferința de astă-seară.

Dar, o dată cu lățirea curentului, se nasc și discuțiile infinite asupra chestiunii de a se ști ce este arta și cum trebuie ea să fie.

Cea mai însemnată dintre discuțiunile acestea este cea privitoare la artă pentru artă, în opoziție cu arta tendențioasă.

Astăzi discuțiunea aceasta e la ordinea zilei pretutindeni. În Franța, telegramele ce ne vin chiar astăzi ne spun că studenții au făcut manifestații ostile dlui Brunetière și au strigat: „Trăiască Emile Zola!” D. Brunetèire este un mare vrășmaș al artei pentru artă; dar d-sa este, în același timp, criticul de la Revue des eux mondes, un critic reacționar, și care, dacă nu admite