TABLOUL I

Scena reprezintă o piață. În fund teatru cu terasă. În dreapta cafeneaua Evropsky. Deasupra balcon, pe care stă scris: Clubul Conservator. În stânga o casă cu trei etaje și cu balcon de marmură.

La ridicarea cortinei precupeți și vânzători trec din dreapta în stânga și vice-versa strigând.

LAPTAGIU: Lapte! Lapte!

O FEMEIE: Ouă de găină! Ouă! Ouă!

UN OLTEAN: Mielul Miel! Ce mai mielușea!

UNU CU PRIȚ-PREȚ: Priț-preț! Ce mai bune, priț-preț!

IAURGIU: Iaurt proaspăt! Iaurt.

O FEMEIE. Porumbielu fiert! Porumbielu-porumbiel!

GĂZAR: Gaz! Gaz! Ai la gaz!

SĂPUNAR: Săpun! Săpun!

PRECUPEȚ: Strugurei-struguri de Dealu mare! Of! ce mai razachie!

ALT PRECUPEȚ: Pepeni-pepeni! Boșari di Braila, boșari!

OȚETAR: Oțet!… Oțet!

ZARZAVAGIU: Ceapă, măraru, pătrunzelu, dovlecei noi, dovlecel!

PRECUPEȚ: Pui de găină, pui, pui!

BRAGAGIU: Hai la braga rece… Șampania bună, ce mai șampanică.

UNU CU CHIFLE: Trei chifle zece bani! Trei chifle zece bani!

UN TELAL: Haine vechi! Cumpărăm!

UN VÂNZĂTOR DE ZIARE: Universul, Adeverul! Dreptatea, Epoca, Timpul, Constituționalul și Drapelul de mâine… Voința Națională, Liberalul și Moș Teacă!

În timpul acesta apare Bursuc și Forfecaru.

BURSUC: Să cunoaște domnule că suntem în Capitală. Uite viață, uite mișcare!

IBRICESCU (apărând din dreapta, cum îl vede pe senator scoate pălăria și se apropie făcând mari complimente): Cu plecăciune domnu senator. Când ați venit? D-vostră, Cone Forfecaru ce faceți, sunteți bine?

BURSUC: Am venit chiar azi!

FORFECARU: Bine Ibricescule.

IBRICESCU: Bine se dai Domnizeu, se ajute Domnizeu la toate lume și mie.

PĂDURESCU (strigă tare dintre culise și apoi apare): Ibricescu!

IBRICESRU (întorcându-se și văzându-l strigă și el tare): Niubunule!… Uite domnu senator, asta profesor, asta invețe po copile la scola! Pfui!

UN GROM (se apropie repede și îi spune ceva la ureche lui Ibricescu).

IBRICESCU: Aine dame ist ghecomt? Kom glaih!.. Cu plecăciune domnu senator. Salutare cone Forfecaru, (Pleacă).

PĂDURESCU: Ibricescu (acesta se uită înapoi.) Ai uitat o măsea!

IBRICESCU: Ninbunule! (Pleacă repede.)

PĂDURESCU (se ia după el strigând): Ibricescu! Ibricescu!

BIRTESCU (din ușa caselor cu trei etaje): Ce faci Bursuc?

BURSUC: A! Birtescu, ce faci? Aici stai?

BIRTESCU: Da. Vezi ce mai case. (Arătând balconul.) Marmură de Cararia!

BURSUC: Da! Tocmai așa am văzut și la Palatul…

BIRTESCU: Ași! Ce stai de vorbești, săpun! Aici e cașcaval!

BURSUC: Și ale cui sunt casele?

BIRTESCU: Birtescu, milioneru!

Din toate părțile încep să apară actori și actrițe urmate de servitoare, care poartă coșuri și coșulețe cu îmbrăcăminte. Toți merg spre teatru. După fiecare artistă se ia câte un ofițer, civil, student, elevi din liceu etc.

UN OFIȚER (unui civil): După ea monșer!

O ACTRIȚĂ (servitoarei): Aidi repede că am întârziat!

OFIȚERUL: D-ră de când v-am văzut!

ACTRIȚA: Știu, domnule, m-ai și iubit. Dar n-am vreme acum, după teatru.

UN ELEV (altei actrițe): D-ră, depun la picioarele d-tale…!

ACTRIȚA: Ghiozdanul cu cărțile! Știu! Îți foarte mulțumesc!

UN JUNE GIGERL: D-ră, compătimiți, vă rog și opriți-vă un moment.

ACTRIȚA: Fugi dragă, că te vede bătrânu’ meu.

Alții apucă servitoarele, unii le dă bacșișuri.

BURSUC: Dar ce, frate, de acuma se duc actorii la Teatru?

FORFECARU: Așa-i acuma, de când sunt la modă cantinele școlare, mănâncă și actorii la teatru. De la 9 de dimineață și până la 12 noaptea sunt la lucru.

BURSUC: Cum să poate domnule! La teatru nu s-a admis opt ore de lucru? Asta-i curat scandal!

FORFECARU: Vezi, actrițele în deosebire de toți lucrătorii sunt pentru cât mai multe ore de lucru.

AGIU (care a privit din mijlocul pieței la actorii care se duceau la teatru, înaintează): Vă întreb pe dumneavoastră, că sunteți unu’ senator și altu’ gazetar, legea și condeiul țării: Bine e? Drept e? frumose?

BURSUC: Ce, mă rog?

AGIU: Toți în teatru, numai eu afară din teatru.

BURSUC: Cum se poate? Asta-i adevărat scandal! Pardon!

FORFECARU: Așa am scris și eu: Scandalul de la teatru.

AGIU: Și ziceți că să nu fiu paraponisit! Ba sunt! (Cântă.)

Sunt paraponisit,

Ne metaherisit,

Din teatru azvârlit,

Zvârlit de un pârlit!

În timpul acesta Rafael, cu un enorm joben pe cap și cu gulerul ridicat, merge repede spre teatru.

RAFAEL: Astăzi trebuie să fiu mai de vreme la teatru, plius- u-moaen!

AGIU (văzându-l): Dar ce faci Musiu Râfăilă?

RAFAEL (deșteptându-se): A!… da… uitasem… nu mai sunt. (Vine spre Agiu.)

AGIU: Vezi, așa! Monșer! Ei, bine e? Îți place și d-tale afară din teatru?

BURSUC: Cum, d-l Rafael nu mai e la teatru? Pardon. Asta-i un adevărat scandal! Trebuie să protestăm.

RAFAEL (arătând la gazetar): D-lor, presa!

BURSUC: Apă! Că și presa a ajuns la noi pardon…

AGIU: Lasă, d-le senator, că și d-lui m-a ținut pe mine la ușa teatrului! Ei, acum îți place?... Taci! nu zici nimic?

UN ACTOR (care trece se oprește și declamând): Durerile mari sunt mute!

AGIU: Carnacsi vre! Poftiți! D-lor râd, d-lor fac chef, d-lor sunt veseli! Toți mucoșii, toți ăia, cari nu sunt buni de nimic se hrănesc pe conta statului… Numai eu… și ziceți ca să nu fiu paraponisit!… Ba sunt!

Cântă din nou bucata: „Sunt paraponisit”. Rafael cântă după el înecat în lacrimi și ștergându-și ochii ca și Agiu cu o basma mare popească. Se ia amândoi la braț și pleacă spre fund.

În acest moment mai multe bicicliste și bicicliști apar din stânga și merg spre dreapta. La biciclete table de un metru cu numere mari și clopote de asemenea. Deasupra bicicletelor arcuri mari de care sunt atârnate lampioane de un metru, lampioane atârnate și înainte și la spate. După ce fac un ocol pe scenă se opresc, coboară și, stând lângă biciclete, cântă; apoi ies prin dreapta.

BICICLISTELE

Noi suntem bicicliste 
Cu farmec și noroc,
Noi facem la conchiste 
Zburând din loc în loc

Când agităm pedala 
Și ținem de Ghidon,
Toți junii dau năvala, —
Toți junii de bon-ton.

Vrășmașul nostru este 
Greoiul de tram-car,
Când trecem fără veste 
Și fără felinar.

Altfel suntem artiste 
Cu farmec și noroc,
Noi facem la conchiste 
Zburând din loc în loc.

BURSUC (lui Forfecaru): Bine, dar ce fuse asta, domnule?

FORFECARU: Ordonanța poliției, d-le! Ca să se poată feri tramcarele și tramvaiele să nu le răstoarne bicicliștii.

BURSUC: Da asurzește lumea, d-le, e mai rău ca la moși, pardon!

De la cafeneaua Evropsky ies mai mulți bărbați fiecare cu câte o femeie ținându-și mâinile ca și cum ar voi să se hipnotizeze.

PRIMUL BĂRBAT: A mea lăcrămează!

ALT BĂRBAT: A mea doarme!

ALT BĂRBAT: Eu nu pot domnule s-o adorm de loc, e teribil de tare!

BURSUC: Dar ăștia ce mai sunt?

FORFECARU: Societatea… științelor oculte!

BURSUC: A! ha! Am auzit! Spiritiștii de!… Și ce fac d-le. Uite să adoarme așa și pe urmă ghicesc viitorul, trecutul și prezentul.

Din fund apare Sardanapal la braț cu Ileana, o țărancă blondă și urmat de Ploiești, Gonst, Mătură. Ei se opresc și privesc spre cei ce se hipnotizează.

PLOIEȘTI: Iată, Sardanapal, lumea visată de tine! Aci e pământul făgăduinței!

SARDANAPAL: Da! Iată singurul vlăstar nedegenerat din rasa latină! Aci e câmpul în care trebuie să lucrez. Iată idealul Androgin!

FORFECARU (văzându-l pe Sardanapal): Primejdie!

BURSUC: Ce-i omule?

FORFECARU: Propaganda catolică!

BURSUC: Ce spui?

FORFECARU: Da, cel mai periculos agent!

BURSUC: Am să interpelez guvernul chiar azi și am să zic: (Scoate carnetul și scrie.) „Interpelez întreg guvernul și somez pe d-l Prim-Ministru și pe d-nii Miniștri de interne, externe, justiție, război și drumurile de fier, să răspundă: cum tolerează d-lor în țară pe cel mai periculos agent al propagandei catolice? Știe d-nii miniștrii — dar de unde să știe, că poliția se ocupă numai cu alegerile — ce s-a petrecut aseară pe piața teatrului? Sute, ce sute? Mii de oameni au fost atrași în cursă. Propaganda catolică a încercat să-i adoarmă ca pe urmă să-i boteze catolici! „Șerșe la fam!” D-le ministru! Cine este una numită Ileana, la care și-a făcut cuib propaganda catolică!”

Din stânga apar: Tulică-Atletu, Comisaru și mai mulți jandarmi. Dintre culise se dă semnalul de foc cu trompeta. Agenții îmbrâncesc lumea strigând: La o parte! La o parte! Lăsați piața liberă, d-lor, piața liberă!

TULICĂ-ATLETU (comisarului): Las’ pe mine, d-le comisar, că-i reped eu acum. (Se repede în mulțime și de câteva ori îmbrâncește pe cineva ca să-l scoată afară. Jocul se repetă de câteva ori. Cade el pe spate. Încetul cu încetul lumea se retrage).

FORFECARU (care în timpul acesta vorbise cu Comisaru): Ști ce e? Duc la gară pe cel mai periculos individ pentru siguranța Statului.

BURSUC: Ce spui? Și ce vor să facă cu el?

FORFECARU: Îl expulzează.

BURSUC: Da ce a făcut?

FORFECARU: Pune în pericol existența Statului!

Apare cortegiul. Mai mulți soldați cu puștile cu baionetă, în mijlocul lor un copil cu cămașa scoasă la spate, desculț, cu pantaloni scurți, legat în fiare.

Jandarmii și poliția cântă cuplete, iar copilul cu refren strigă plângând: Mama, duceți-mă la mama!

CORUL:

L-avem cu siguranță
Și-l ducem în instanță,
Aceasta este drama!

COPILUL: Duceți-mă la mama!

CORUL:

Să-l expulzăm mai bine,
Căci de scandal se ține, —
Ia hai să-l trecem vama!

COPILUL: Duceți-mă la mama!

Pe balconul clubului conservator apare un bătrân și, când se termină cupletele, aplaudă zgomotos.

BURSUC (cu entuziasm): Așa a fost în totdeauna în momentele de grea cumpănă pentru această țară. Toți adevărații patrioți și-au dat mâna, toate neînțelegerile și urile de partid au amuțit.

Din stânga apare țipând LEGEA SINDICATELOR AGRICOLE, o femeie ciufulită și cu cămașa zdrențe. Ține cu mână fâșiile cămășii ca să nu să vadă corpul. Pe cap coceni și paie de grâu. Din dreapta apare LEGEA COMUNALĂ în același hal și țipând ca și cea dintâi. Pe cap un chipiu de axizar.

LEGEA SINDICATELOR AGRICOLE: Afurisită Cameră!

LEGEA COMUNALĂ: Blestemat Senat!

LEGEA SINDICATELOR AGRICOLE: Priviți cum m-au rupt d-nii deputați!

LEGEA COMUNALĂ: Uitați-vă cum m-au morfoit domnii senatori!

LEGILE ÎNGROPATE

(Pe aria figurii III din lancier)

Aoileu, aoileu, vai de noi! bis Ce mai bătaie, ce mai război!

Cameră și Senat, sunt la fel, bis 

Ne-a sfâșiat ca un cățel…

Aoileu, aoileu, vai de noi! bis 

Ce mai bătaie, ce tărăboi!

Cântă fiecare cupletul și apoi împreună, ies.

Mai mulți literați cu plete, redingote lungi etc.… purtând suluri mari de hârtie, apar din toate părțile și intră în Teatru.

FORFECARU: Vezi d-le, ce vrea să zică direcție nouă? Redeșteptarea sentimentelor naționale. Toți scriitorii români pot să-și vadă în fine operele lor reprezentate.

TRADUTORE (apare trăgând după el o roabă încărcată cu manuscrise. El apare cântând aria din Boccacio: „Cărți bune”).

FORFECARU: Ce sunt astea?

TRADUTORE: Apoi de când cu direcția cea nouă, care e protectoarea lucrărilor originale, traducțiile nu se mai trec decât cu toptanul.

VÂNTURĂ ȚARĂ (precupeț, apare din teatru cu un curcan în fie-care mină): Dumnezeule… Toate se trec, numai curcanii mei nu se joc!

Prin dreapta spre stânga apar mai multe proiecte de legi. Femeile sunt îmbrăcate numai în cămăși și la dreapta și la stânga au cartoane mari, așa că nu se văd de loc.

UN MĂTURĂTOR (ducându-le cu un băț de la spate): La arhivă! La arhivă!

Trec proiecte încet iar orchestra cântă un marș funebru.

HAVANESEU (apare furios din stânga): Protestez! Protestez! Copiii mei! Fetele mele! (Toate legile se îngrămădesc în jurul lui).

FETELE: Papa! Papa! Scapă-ne! Ne îngroapă!

HAVANESCU: D-le, te rog să-mi lași fetele să se bucure și ele de favorurile deputaților și de admirația Senatului.

MĂTURĂTORUL: Ia lasă, d-le, că n-am vreme. Mă grăbesc că mai sunt și altele de îngropat. (Fetele plâng zgomotos.)

HAVANESCU: Lacrimile voastre vor fi răzbunate, vă jur! D-le, să știi, că-ți declar război! Mă duc să mă înarmez. (Fuge în cafeneaua Evropsky.)

MĂTURĂTORUL Fă ce vrei, d-le. (Fetelor.) Hai, hai! (Le duce de la spate spre culise. Dispar pe când orchestra cântă iar marș funebru). 

Havanescu se întoarce imediat, cu un tamovar în brațe, din care iese fum și uitându-se după măturător amenințător.

Cântă cupletele:

HAVANESCU:

Lupta mare se încinge,

Am dat foc la Samovar,

Vom vedea cine va-nvinge,

De acuma n-am habar.

Căci în lupta necurmată 

Samovarul e ciapcân,

El îți schimbă dintr-odată 

În prieten pe păgân.

Nici Popov nici Karavana 

Nu e ceaiul cel mai rar,

Idealul e havana 

Și un ceai parlamentar.

Azi când lupta se încinge 

Când paharul e amar,

Eu sunt sigur c-oi învinge:

Am dat foc la Samovar.

(Strigă tare.) Hai, comisionar!

Doi comisionari apar bătându-se.

PRIMUL COMISIONAR: Totdeauna ai căzut peste mine!

AL DOILEA COMISIONAR: Nu pot câștiga nimic din cauza ta! 

Un sergent apare în fund.

PRIMUL COMISIONAR: Aidi sergentul!

AL DOILEA COMISIONAR: Să cădem la pace.

1-IUL COMISIONAR: Să tratăm! 

2-LEA COMISIONAR: Dai patru?

1-IUL COMISIONAR: Dau trei!

HAVANESCU: Comisionari (se reped amândoi îmbrâncindu-se. Havanescu scoate un teanc de plicuri.) Aidi iute la adresă! (Comisionarii iar se iau la îmbrânceală.)

SERGENTUL: Ce-i acolo?

1-IUL COMISIONAR: Să tratăm!

2-LEA COMISIONAR: Aidi! Cât dai? (Ies amândoi.)

HAVANESCU: O să te văd eu, cioclu afurisit! Am să te ucid!

Bursuc și încă câțiva deputați și senatori apar și vin în jurul lui Havanescu.

HAVANESCU: Bine-ați venit! La luptă! (Le împarte havane.) 

TOȚI: La luptă!

HAVANESCU: Mi-au îngropat toate proiectele de lege! 

TOȚI: Ce scandal!

UN SENATOR: Așa fac dumnealor. Dar cu mine nu merge! Eu știu una și bună: to be or not to be!

BURSUC: Adică: bei sau nu bei!

FORFECARU: Sau: vrei, nu vrei, înghite aiasmă! 

SENATORU: Cu proiectul meu de lege trebuie să vrea, c-apoi!…

MĂTURĂTORUL (se apropie): Vă salut d-le senator! 

SENATORU (furios): Ce poftiți?

MĂTURĂTORU: Pentru proiectu d-voastră.

TOȚI: Protestăm! La luptă!

HAVANESCU: Cântă: (cupletele de mai sus)

Ies cu toții. S-a făcut întuneric.

BURSUC (lui Forfecaru): Grozav aș vrea să asist la o repetiție la teatru. Să văd și eu frățioare, actrițele mai de-aproape.

FORFECARU: Să mergem! O să întreb astă seară să vedem la ce oră e mâine o repetiție mai nostimă.

Din dreapta apare primadona, din stânga tenorul, apoi baritonul și basul.

Fiecare cântă.

TENORUL: 

Am ises che-an donises kera Calipso

Ego se agapo.

PRIMADONA: Harașo!

Ne mine vidé vide harașo, șo! șo!

TENORU: Ego se agapo.

PRIMADONA: Harașo!

BARITONUL:

Dabuleche ciușmanda! ha! ha! Iaca mo

Iaca mo Calipso 

PRIMADONA: Harașo

BASUL:

Calipso! Sultan mezat! ches geanabet! ches! 

TENORU: Ti ine me to fes?

BASUL: Sultan ches!

BURSUC: Ce-i asta, domnule?

FORFECARU: Opera română, domnule, ce n-ai înțeles! 

Cântăreții se iau de mână și pleacă în teatru repetând împreună:

Ego se agapo 

Iaca mo oalipso 

Ti ine me to fes 

ches! ches! ches!

Din dreapta și din stânga apar îmbrăcați cu mantale negre, cu pălării mari, și cu felinare în mână, câte doi oameni. Ei cântă încet și se furișează spre fund, unde dispar.

BURSUC: Conspiratori!

FORFECARU: Ași! Inspectori școlari!

BURSUC: Ce face?

FORFECARU: Instrucția fără moralitate nu face doi bani.

BURSUC: Și?

FORFECARU: Instrucția o garantează inspecțiile de ziuă. Dar moralitatea…

BURSUC: Se-nțelege: inspecțiile de noapte!

Mai multe doamne elegante și domni, cu tingiri, linguri, cuțite, furculițe etc. Apar cântând cuplete.

FORFECARU: Iată o instituție nobilă și caritabilă: Cantinele școlare!

Monopolul actrițelor intră având două femei la dreapta și două la stânga: se țin cu toții de mijloc, fumează și au sticle de șampanie. La dreapta: Teatrul Hugo și Opereta franceză. La stânga: Teatrul Eforiei și Opera. Teatrul Hugo, o damă îmbrăcată în pantaloni albi și cămașă bărbătească, având pe mână haine negre. Opereta franceză, o damă în costum scurt. Opera rochie trenantă. Teatrul Eforiei, tricou cu fâșii în fată și la spate. Decoltată și cu o pălărie mare pe cap.

MONOPOLUL ACTRIȚELOR (intră cântând):

Eu sunt vestitul Monopol

Ce pe la fete dau târcol 

Pe la Hugo, Eforie 

Sexul cel frumos mă știe:

Toți mă știi și mă iubesc,

Că cu polițe plătesc.

Operă și Operetă 

Nobilă și chiar cochetă 

Toate vin, toate mă plac 

Când sunt polițe în frac.

Eu sunt vestitul Monopol 

Ce pe la fete dau târcol. 

Ies.

Din toate părțile apar copii șchiopi, cu cârje, ologi, care intră în teatru jucând, învârtindu-se și rostogolindu-se.

FORFECARU: Să se mai zică d-le că-n țara românească nu-i totul posibil. Iată și balet român!!

Pe terasa teatrului apar doi clovni. Unul cu o tobă mare și altul cu o trâmbiță. În mijlocul lor reprezentantul direcției în mare gală. La spate un imens lampion pe care stă scris cu litere colorate: „Nemaivăzut! În curând: un veac de 93 ani”. Clovnii cântă zgomotos. Publicul se aduna din toate părțile și umple scena. Intra repede din dreapta, Agiu; din stânga Rafael.

REPREZ. DIRECȚIEI: Poftiți, d-lor astă seară, Fata vântului, nemaivăzut și nemaiauzit. Toate vânturile, marea cu peștii, stacojii, midiile și stridiile, iele și îngeri, foc bengal și foc de artificii, muzică și declamație, spade, pistoale, și iatagane… poftiți, d-lor poftiți!

RAFAEL: Nu vine poporul la asemenea reprezentații de bâlci!

AGIU: Da! Nu vine poporu’!

RAFAEL: Trei zeci de ani de o direcție sănătoasă, plânsu moaen, l-a învățat să cultive frumosul, să-i placă numai o adevărată artă.

TOȚI: Da! Da!

REPREZ. DIRECȚIEI: Poftiți, d-lor, s-a lăsat prețurile pe jumătate (Clownii fac un zgomot asurzitor.)

TOȚI: Nu! Nu se poate!

AGIU și RAFAEL (fug printre popor, spunând): Să nu mergem! Să crape! Să dea faliment!

REPR. DIRECȚIEI: Poftiți, d-lor, gratis! gratis! 

Clownii sună cât pot iar Reprez. Direcției azvârlă în public bilete de intrare.

RAFAEL și AGIU: Nu primește poporu pomană!

TOȚI: Nu! Nu!

RAFAEL: M-au dat afară din teatru, să-i învăț eu minte.

AGIU: D-tale tot ți-a rămas ceva.

RAFAEL: Da mi-a rămas ea, credincioasă de trei zeci de ani!

ȘCOALA DE BELE-ARTE (apare sărind într-un picior și ținută de mână de pictor. Lui Rafael): Adio papa! (Fuge în partea cealaltă.)

RAFAEL (cade în brațele lui Agiu): Și ea. M-a părăsit și ea!

REPR. DIRECȚIEI: V-am dat cinci minute să vă gândiți. Acum vă somez să intrați în teatru!

AGIU: Nici morți!

RAFAEL (abia ținându-se pe picioare): Da! Nici morți!

REPR. DIRECȚIEI: Dacă-i așa: poliția și jandarmi! (Cuplete. Mare ansamblu.)

Apar jandarmii călări pe cai de lemn și gardiștii. Mare învălmășeală. Fluierături țipete și îmbrânceli. Protestări.

BURSUC: Ce infamie, pardon!

---- Cortina ----