SCENA XV

Acetilena intră ca o stea în mână.

ACETILENA (cântând): Cine primește steaua frumoasă și luminoasă?

TOȚI (mirați): Ce este? Ce?…

BURSUC: Uite steaua în post, pardon…

ACETILENA: Asta e steaua modernă, steaua care vestește secolul al 20-lea, steaua cu Acetilenă!

TOȚI (speriați): Acetilena?! Acetilena! (Se reped iute spre ușă.)

ACETILENA (oprindu-i): Stați! Nu fugiți! Asta e acetilena națională, un panaceu universal, bună pentru orice, și care poate îi întrebuințată ca lumină, ca explozibil și ca doctorie de către opozanții care vor să devină guvernamentali. Calitățile ei sunt mari; ascultați.

Cuplete pe aria din „Vânzătorul de păsări”

Când opaițul ardeam 

Și mucările țineam 

Eram mult mai luminați 

Mai puțin întunecați…

Vremurile unde sunt 

Când cu chibrituri de vânt 

Și cu scântei din amânar 

Aveam foc cât un pojar?

Acuma, chip, ne-am dres,

Azi suntem în progres…

Avem în lămpi mult, foc,

Dar în noi nu mai e de loc.

Luminarea mea de seu,

Cât de bună erai zău! 

Ori ardea-i ori nu ardea-i 

Însă știți că nu pârleai!…

Azi ne frigem, explodăm,

Ori orbim, ori ne-ncurcăm,

Ne lovim, cădem în bot 

Și lumina-i peste tot.

O bec afurisit!

Cine te-a născocit?…

Acetilenă, gaz,

Prea ne dați mult necaz!

FORFECARU: Lasă că cunoaștem noi acetilena de când cu explozia de la grădina Bristol.

CHELNERUL: Când toți mușterii au fugit fără să plătească consumațiile.

ACETILENA: Și acuma mă duc să luminez națiunea, adică Camera, Senatul și mai ales Consiliul Comunal. (Iese cântând.) Cine primește steaua frumoasă și luminoasă!