SCENA XVIII

Antialcooliștii.

(Mai mulți domni cu nasurile foarte roșii intră repede).

1-UL ANTIALCOOLIST: Băiete! de urgență o sticlă de șampanie!.

2-LEA ANTIALCOOLIST: Mie o sticlă de cognac!

3-LEA ANTIALCOOLIST: Mie o sticlă de Whisiki englezesc.

1-UL ANTIALCOOLIST: Băiete, servește tot ce ai mai tare, mai spirtos. (Chelnerul aleargă și servește).

FORFECARU: Îmi permiteți… D-voastră, după figură, parcă n-ați fi bucureșteni.

2-LEA ANTIALCOOLIST: Nu, d-le, noi suntem din Iași, noi suntem Comitetul ligii antialcooliste veniți în București pentru ca să propagăm teoriile noastre. (În timpul acesta toți toarnă și beau repede).

BURSUC: Asta se cheamă propagandă… pardon?… (Face cu degetul semnul băuturii).

1-UL ANTIALCOOLIST: Acesta este sistemul nostru, sistemul, practic, științific, empiric și pedagogic conform cu celebra maximă: Apa trece, vedrele rămân!! Plecăm în pelerinaj și distrugem tot alcoolul, după cum vedeți. (Pune paharul la gură și bea lung).

Cuplete pe aria „Pentru Militari”

Suntem distrugători 

De vinuri și licori 

Și punem monopol 

Pe orice alcool.

Îl prăpădim!

Îl nimicim!

Și îl sorbim!

Și-l înghițim!

Prin cârciumi când intrăm, 

Îndată iama dăm 

În țuică, bere, vin,

În rachiu și pelin

Ne cherchelim!

Ne țucsuim!

Și ne ciupium! 

Și ne trăsnim!

Sărmani propagandiști 

Antialcooliști,

Noi ne sacrificăm 

Când veșnic ne-afumăm!

Noi nu-ntrebăm!

Când ne-mbătăm! 

De-i rău, de-i bun 

Și suntem tun!

FORFECARU: Domnilor în așa ligă mă înscriu și eu.

2-LEA ANTIALCOOLIST: Și acuma înainte! Mergem să distrugem alcoolul la Bodega. (Pleacă.)

CHELNERUL (dând fuga): Mă rog, domnilor, plata! Datorați 50 de lei!

1-IUL ANTIALCOOLIST: Înapoi! După ce noi ne sacrificăm pentru binele umanității, cutezi să ne mai ceri și parale! Mizerabile!... (Pleacă.)

CHELNERUL (plângător revenind): Au plecat fără să plătească! Bine, domnule, o asemenea ligă te lasă fără mămăligă!

Share on Twitter Share on Facebook