Pătura cultă

Socialismul modern, social-democrația organizată și militantă, a exclus din vorbirea ei o termmologie întreagă, care alcătuia dicționarul utopiștilor și al umanitariștilor; a exclus „poporul, libertatea” și alte vorbe mari care se întîlneau în gura revoluționarilor burghezi și de care se făcea atîta paradă.

Prin cuvîntul „popor”, revoluționarul burghez, pîntecos vecinic și revoluționar la zile mari, revoluționar de melodramă. Înțelegea mai multe clase deosebite, cu interese opuse, și care se puteau uni cînd vroia burghezul revoluționar, ca să facă republică burgheză ori bulanjism. „Libertatea” însemna, iarăși, gălăgie multă, o femeie îmbrăcată ca la teatru și purtată pe umeri, dreptul tuturor de a se plimba cu balonul pînă, la planeta Marte…

Astăzi, un social-democrat nu mai vorbește de „popor”, care poate cuprmde și pe d. Fleva, și pe agenții d-sale electorali, ci de „clasa muncitoare”; cît pentru „libertate”, am înlocuit-o cu „solidaritatea internațională a proletarilor”.

* * *

Mi se pare, însă, că prefacerea dicționarului nu e completă. Au rămas de șters încă multe cuvinte care nu însemnează nimic și de care se abuzează. între aceste cuvinte intră și „pătura cultă”.

Ce vrea să zică „pătura cultă”?

Cine zice „socialism” înțelege trecerea mijloacelor de producțiune din mîna exploatatorilor în mîna celor ce muncesc. Prin urmare, socialismul are în vedere numai clasa aceea de oameni care va avea să pună într-o zi mîna pe mijloacele de producțiune.

De la frazeologia socialismului utopic, care își întemeia lupta pe dreptul natural, pe morală, pe o serie întreagă de abstracții sau de principii juridice, și pînă la socialismul modern, care crede că societatea va trebui în mod fatal să ajungă la colectivizarea mijloacelor de producțiune cum a ajuns la colectivizarea muncii, e o prăpastie întreagă Punctul de plecare al socialismului modern este lupta de clase, luptă inevitabilă, fatală, luptă de exterminare. Una din două trebuie să piară – ceci tuera cela.

Nu mai e vorba de „catastrofa iminentă” pe care o putem ocoli cu mai mult sau mai puțin umanitarism din partea exploatatorilor, ci de un eveniment social, care va trebui să ne sosească adus de legi tot atît de firești ca legea căderii corpurilor.

Aceasta o înțelege și o știe orice social-democrat care n-a rămas la Schaffle ori la Malon.

* * *

În terminologia noastră nu intră decît două clase: salariații-proletari și capitalișii-burghezi. Prin urmare. Încă o dată: ce este „pătura cultă”?

Dacă am înlocui cuvîntul „pătură”, cuvînt împământenit de curînd de aceia care fug de vorba „clasă”, prin cuvîntul clasa, vedem că ne aflăm în fața unei a treia clase, pe lîngă cele două… „clasa cultă”.

Și dacă cercetăm lucrurile mai de aproape, vedem că această „clasă cultă” nu stă nici în car, nici în căruță, e o clasă… declasată.

În literatura socialistă din Apus termenul acesta nu există, el este o invenție pur națională, românească. Așa fiind, să-l studiem la noi. „Clasa cultă” cuprinde pe membrii „Cercului studiilor sociale”, pe d. Maiorescu, pe toți profesorii universitari, pe decemviri, pe toți cei „culți”, căci toți cîți au cultură sînt din „clasa cultă”. Ne-am întors, deci, iarăși la „Poporul” libertonilor… de astă dată însă la un „popor cult”.

Dar, precum între d. Fleva și „auditorul ordinar” există un antagonism de interese care-i face să nu poată sta la un loc, care face ca „poporul” să se despartă în moștenitori și dezmoșteniți, tot astfel „pătura cultă” nu poate încăpea toată la un loc. O parte din ea va tipări „pui de lei noi” și va intra în slujbă la d. Take Ionescu, o altă parte va sta de vorbă cu duhurile de pe ceea lume și va încasa profitul de pe lumea asta, o altă parte. În sfîrșit – partea cea mică – va mări rîndurile „Cercurilor studiilor sociale”.

Ei bine, ce poate fi comun între aceste trei părți din „pătura cultă”? Poate ea, „pătura” asta, să formeze o clasă Și este cultura o condițiune după care se pot împărți oamenii? Un capitalist poate face parte din pătura cea mai cultă posibil, el poate fi un mare autor sau un mare descoperitor; totuși, ce poate fi comun între el și un bettel Student oarecare, tot atît de cult? Cei culți pot forma cel mult o categorie, dar niciodată o clasă.

Încît pentru noi, care despărțim lumea în clase, care ne preocupăm de lupta de clase, nu de categorii, „pătura cultă” nu poate fi privită ca un tot, ca ceva aparte, cu legile ei, cu aspirațiile, cu nevoile ei. Pe cei culți, ca și pe cei inculți îi despărțim în două: salariați și exploatatori… Sîntem cu cei dintîi și împotriva celor de-al doilea.

Și, cu toate astea, se pare că „pătura cultă” ține morțiș să formeze o clasă sau cel puțin o castă aparte. întocmai ca muncitorii care, la începutul mișcării socialiste, ne răspundeau: noi nu sîntem muncitori, ci… meseriași, „pătura cultă” nu vrea să se rînduiască în șirurile muncitorilor. Vedem că adeseori, chiar intrînd în mișcarea socialistă, pătura cultă își păstrează bisericuța ei, scrie cărți, reviste, broșuri, ziare pentru ea, se socotește ca un neam aparte, care nu intră în rîndurile armatei proletare.

Împotriva acestei tendințe mă ridic și trebuie să se ridice orice social-democrat militant, care înțelege rolul și menirea socialiștilor.

De zece ani de zile, de cînd se face în țara asta socialism, ce a produs „pătura cultă”? Vedem că, afară de Nădejde, Miile, Radovici și toți ceilalți, pe care îi cunoaștem cu toții, n-a mai răsărit nici un MiltiadPe vremea cînd a face socialism însemna a vorbi la cafenea despre revoluție, ori cel mult a ține o conferință highlife, nu puteai să-ți tragi sufletul de socialiști „din pătura cultă”. Dar de cînd s-a început o mișcare serioasă între muncitori, de cînd s-a văzut că a face socialism însemnează a jertfi multe bunătăți de-ale vieții burgheze, a sacrifica și bani, și vreme, și ceva din „scara viitorului”, o parte din „pătura cultă” socialistă a dat bir cu fugiții, iar cei care au rămas sînt cele șapte-opt nume de care se aude întotdeauna. Și, cu toate astea, se muncește mult pentru „pătura cultă”. Unde-i rezultatul?

* * *

Să nu se creadă că tăgăduim orice rol și orice însemnătate „păturii culte”. Vroim numai să spunem că rolul ei nu este de a sta deoparte și a se instrui a face socialism pour l’amour de l’art. Dacă „pătura cultă” voiește să fie folositoare, apoi să rupă cu cenaclurile și să se azvîrle în mișcarea muncitorimii.

În conferința sa asupra Rolului păturii culte, prietenul Vasiliu zice: „A organiza proletariatul cît îl avem după modelul social-democrației din Apus și a-l face conștient de rolul său istoric; a organiza clasa țărănească și a o face să înțeleagă că interesele sale sînt deosebite de ale celorlalte clase… iată misiunea păturii culte în România, iată rolul istoric ce îl are de împlinit.” (Critica soc., nr. 5.)

În adevăr, mișcarea socialistă modernă se face pentru și de către muncitori. Prin urmare, oricine dorește să fie util acestei cauze între muncitori trebuie să vie.

Ca o categorie aparte, „pătura cultă” va rămîne o sectă. Ea trebuie să înțeleagă că nefiind o clasă, trebuie să vie acolo unde e clasa pentru care luptă.

Cerem, prin urmare, mai mult militantism și mai puțin doctrinarism.