X

Sillințele împăratului fură mai norocite în Transilvania. Sigismund Bathori de Șomlyo ținea domnia acestei țări. El era fecior lui Christofor Bathori și nepot de frate vestitului Ștefan Bathori, ce a fost mai întâi prinț și apoi a strălucit pe tronul Poloniei. El fusese ales la 1581 a urma pe tron după moartea tatălui său, fiind în vârstă numai de 9 ani. Numele strălucit și iubit țării, ce purta, singur numai îi dobândi alegerea la tron, de la care niște prevestiri sinistre se părea a-l depărta. Se zicea, într-adevar, că la nașterea lui, la 1572, turnul de la Oradea Mare se povârnise și că el se născuse cu mâna plină de sânge ²⁹ . Imaginația poporului augurase d-aci că acest prunc va fi pieirea țării lui, augur (présage, prophétie) care până în urmă s-a și împlinit. În timpul istoriei de față, pe la începutul anului 1594, Sigismund, în vârstă de 22 ani, slobod de orice epitropie, începu a-și dezvălui caracterul său.

Semeț, viteaz și războinic, calități înnăscute nației lui, dar fără talente ostășești și fără a ști a concepe și a stărui, îl vom vedea în cursul acestei istorii, unde va juca o rolă mare și însemnată, om crud, fără măsură, necumpătat, nestatornic și neastâmpărat la minte ³⁰ . Era tributar turcilor și avu câtăva vreme mare credit la Poartă, încât un minut nădăjduise că, prin protecția ei, va dobândi tronul Poloniei la moartea unchi-său, pentru care și făgăduise 50 000 galbeni la vezir; dar nădejdile sale se înșelară, căci Poarta nu numai recunoscu pe noul crai ales de poloni, dar încă nu voi a-l îngădui a lua de soție pe fata marelui ducă de Toscana (octobre 1592). Trimișii lui la Poartă era George Ravazdi și Ioan Bóldog, care trata cu Sinan prin mijlocul renegatului Grigore Veresmarti, acum ceaușul Mohamed, și sangiacul Lipei, vestitul Pavel Markhazy ³¹ . De față cu Sennyei, ce îi trimisese în urmă Bathori, Sinan se întinse asupra cuprinderilor sale de la Tunis, de la Guletta, din Arabia, Persia, Africa și Georgia adăogând că, în iarna viitoare, va merge să dărâme Viena și Praga.

În sfârșit, ceaușul Mustafa aduse scrisori de la sultanul, de la marele vizir și de la pașa de la Timișoara la staturile Transilvaniei și la Bathori; acesta din urmă răspunse după obicei cu protestații de credință către sultanul. Dar Sinan nu întârzie a schimba tonul și, prin înjurături și amenințări, a îngrozi pe Sigismund. Când se înfâțișă înaintea acestui vizir George Ravazdi și îl rugă, în numele prințului, a nu mai îngreuna provinția, urcând tributul peste ceea ce se da pe timpul lui Ioan Sigismund, el, cu o nesuferită trufie și cu o obraznică îngâmfare, ocărându-l cu numirea de câine, îi zise să tacă, adăogând că Ion Sigismund era socotit ca un fiu al lui Soliman, în vreme ce acel ce cârmuiește acum Transilvania este sluga și supusul împăratului; că aceasta stă în mână-i a o dovedi. Temerea lui Sigismund se mai adăogă încă prin porunca ce primi ca să se gătească cu o oaste de 50 mii lănceri și cu toate materialurile de război, spre a merge la Belgrad să se unească cu oștirea turcească în contra împăratului. Aceste amenințări periculoase umplu de spaimă inima junelui prinț. Aceste temeri știu bine a le exploata partizanii împăratului și a îndupleca pe Sigismund a se ridica asupra turcilor. Sigismund avea lângă dânsul, ca duhovnic, un iezuit, părintele Alfons Carilie, spaniol, născut în provinția Alcala. Acesta îndemna mereu pe Sigismund a intra în alianță cu împăratul, și când Teuffenbach, prefectul Casoviei, trimisul împăratului, sosi în Transilvania, găsi pe acesta cu totul dispus în favorul creștinătății ³² . Sigismund începu a nu vorbi decât de libertate, de greutatea jugului turcesc și a plânge soarta creștinilor supuși lor; într-un cuvânt, toate vorbele „(discours)” și toate faptele lui învedera hotărârea lui d-a rupe legatura cu turcii ³³ . Dar planurile lui Sigismund întâmpina o mare opoziție în nobilii cei mai însemnați, care, învechiți în aplecarea lor către turci, nu voia nicidecum să se lepede de unirea lor cu turcii, temându-se de a se arunca în șansele unui viitor nesigur și să nu ajungă supt un jug mai rău ³⁴ . Sigismund zicea: „La ce a slujit pân-aci pacea cu turcul? A obicinui pe nesimțite popoarele noastre nenorocite a se îngreuia cu un jug nesuferit”. Mai bine dar să-l scuture și a se uni cu împăratul și ceilalți prinți creștini, și a se lepăda de alianța cu turcii, pe atât rușinoasă, pe cât e primejdioasă pentru mântuire, și că Dumnezeu le va fi priincios la un proiect așa drept. Aceasta zicea Sigismund în public și particular, și iezuiții o insinua la urechile tuturor celor ce spoveduiau. Nobilimea cea jună și săracă intrară lesne în aceste planuri, se flattant que la guerre pourrait rendre leur fortune meilleure. Dar cei bătrâni și bogați se împotrivea, zicând: că nu trebuie a părăsi maximele străbune, care era d-a nu lăsa niciodată alianța cu turcul; că de o sută de ori ei au auzit aceasta din gura înțeleptului Ștefan Bathori, și când era prinț al Transilvaniei, și chiar după ce se urcă pe tronul Poloniei; că mai bine este a urma acestor sfaturi decât a pleca urechea la zadarnicile făgăduieli a unor venetici (nouveaux venus). „Transilvanii, adăoga ei, sunt oare destul de puternici spre a se împotrivi singuri la toată puterea turcilor? De nu sunt, cine chezășuiește de acele ajutoare ce se făgăduiește? Începuturile războiului adesea sunt plăcute, dar sfârșitul totdeauna este funeste. Când un dușman atât de îngrozitor își va împlânta odată corturile sale în mijlocul țării noastre, cât este de temut că aceste ajutoare depărtate, ce ni se laudă, să nu sosească prea târziu spre a ne mântui ³⁵ .” L-aceasta se adăoga și ura și neîncrederea în nemți.

Aceștia, văzând că rugămințele lor sunt neputincioase, în contra sfaturilor iezuiților și cererilor (les avis) papei, hotărâră a-l detrona și a pune în locu-i pe altul plăcut lui Amurat. Se zicea că ei se înțeleseseră într-aceasta cu miniștrii Porții și că, în vreme ce tătarii era să treacă din Podolia în Transilvania, li se dedese o poruncă secretă d-a pune mâna pe Sigismund. Dar acesta se dete în lături din vreme și tătarii pustiiră Valahia și Transilvania, fără a fi impiedicați de generalul oștilor, Bornemissa, supt pretext ca să nu strice alianța între Transilvania cu turcii, în care sta mântuirea țării ³⁶ .

Sigismund convocă o adunare de popor armată la Turda. Aci, opoziția, în capul căreia sta vărul său Baltazar Bathori, se arătă așa de tare și înverșunată, încât Sigismund, speriindu-se, abdică, lăsând puterea în mâna lui Baltazar Bathori, și fugi spre Chiioara, declarând pricina abdicării sale și acuzând pe opozanți că vor să trade țara turcilor. Adunarea se mută atunci la Cluj, unde Baltazar Bathori fu aclamat de prinț. Scrisorile lui Sigismund citându-se în adunare, opiniile unora se schimbară. Secuii însă și saxonii și vro cițiva din unguri declară opozanților că ei nu voiesc a cunoaște alt prinț, care neputând a le sta împotrivă, fu silită adunarea a se uni cu toții a chema prin o deputație pe Sigismund înapoi; și în 28 august 1594, adunarea primi a se trimite oștirea în contra turcilor. A doua zi se arestuiră toți capii opoziției, în numar de 19 : Baltazar Bathori și fiastrul lui, Ion Ilfiu, Lupu Covaci, cancelar, Alexandru Kendi, prezident al senatului, Gabriel și Francisc Kendi, unchii lui, Grigorie Literatul, prefect de la Agria, Ion Forro, Grigorie Diacu, Ion Gerundie, Albert Lunai, George Salanciu, Baltazar Silvașiu, și după trei zile de închisoare, Sigismund porunci a se omorî, după sfatul lui Gestio, Proșcaio și Iojica. Lui Alexandru și Gabriel Kendi, cu Ion Ilfiu, Grigorie Diacu și Ion Forro li s-a tăiat capul la Cluj. Pe când îi ducea la locul osândei, Alexandru văzu pe Sigismund, care, stând în picioare la o fereastră, îi privea, și îi strigă: „Nici o lege dumnezeiască sau omenească nu sufere osândirea unui om fără a-l asculta.” Aceasta însă nu mișcă întru nimic pe voievod, obicinuit fiind din copilărie a vedea vărsându-se sânge, fiind martor la toate osândele criminalilor. ei stătu de față și privi cu răceală această tragedie.

Un țigan, gâdele obicinuit al locului, veni cu o sabie și tăie capul lui Alexandru Kendi. Ilfiu se urcă după dânsul pe eșafod, apoi Gabriil Kendi, apoi Ion Forro, care în zadar mai ceru o altă sabie, căci a gâdei nu mai tăia, și, în sfârșit, Grigorie Literatu. Poporul, nepăsător de certele celor mari, privi în mărmurire această scenă. Dar când văzu deodată o ploaie repede căzând și spălând sângele morților, strigă că nevinovați au fost! Lupul Covaci și cu Baltazar Bathori fură duși la Uioara, unde, după câteva zile, pe ascuns, după obiceiul turcesc, fură sugrumați. Când gâdea veni în închisoarea lui Baltazar Bathori cu lațul în mână, acesta îl întrebă cine este? — „Cel din urmă om cu care ai să vorbești în lume”, răspunse gâdea. Baltazar, blestemând amar pe Sigismund, după o lungă luptă cu gâdea, fu sugrumat. Astfel pieri, împreună cu Kendi, și Ion Bornemissa, vestit căpitan, care, când i se vesti că i-a sosit ceasul, începu a cânta un cântec de jale și apoi întinse grumazul gâdei. prizonieri fură iertați prin mijlocirea prietenilor lor; numai bunurile li se confiscară ³⁷ . Asemenea, lui Andrei și Ștefan Bathori, frații lui Baltazar, care apucaseră de a fugire în Polonia, li se confiscară bunurile, declarându-se de trădători și izgoniți pentru totdeauna din patria lor.

După-aceea, Sigismund, adunând o armată de 40 mii oameni de tot felul, trimise oștirea spre Timișoara, de unde dezlipi o parte din armată lui, ca să pustiască în preajma Oradiei și să împiedice ca să nu meargă de acolo convoiuri la armia otomană. El scrise apoi lui Teuffenbach, ca să-l roage să se apropie de hotarele Transilvaniei, spre a-și uni puterile și a izbi împreună pe vrăjmaș ³⁸ .