XVII

Aceste izbânzi ale românilor, pustiirea orașelor de pe lângă Dunăre înspăimântase într-atât pe turcii din partea locului, încât fugiseră mai toți în Munții Balcani. Cârmuitorul de la Rusciuc înștiință îndată Porții răscoala lui Mihai și izbânzile lui, cerând ajutor, care întârzie câtva din nevoia iernii ⁶¹ . Îndrăzneala lui Mihai miră și supără pe sultanul, fără a-i da mari prepusuri, crezând că lesne va putea potoli răscoala unui dușman așa de slab. Trebuie însă a se grăbi, spre a nu zăticni operațiile războiului din Ungaria. Într-adevăr, Turcia, spre a putea purta acest război, avea nevoie de Țara Românească și Moldova, care era nu numai grânarul proviziilor armatei lor și chiar a capitalei (de vreme ce în toți anii se încărca din cele două țări 150 corăbii cu făină, unt și carne pentru Constantinopol ⁶² ), dar încă slujea de linii de comunicații pentru trecerea oștilor și a proviziilor în Ungaria. Valahia, numai, plătea atunci la Poartă o tonă de aur, sau, după alții, 100 mii scuzi, sau 70 mii galbeni ⁶³ , afară de daruri pe la pași și miniștri, pentru orânduirea domnilor, aceea ce se urca de multe ori până la 300 mii galbeni pe an, afară de 20 mii miei, 10 mii chile de grâu, alte atâtea de orz, 2 mii cai, unt și miere cu îmbielșugare ⁶⁴ . Moldavia plătea Porții 62 mii scuzi, și hanului tătarilor pe tot anul 20 care cu 4 boi, și 50 iepe și miere îndestulă ⁶⁵ . Prințul Transilvaniei plătea 15 mii sechini ⁶⁶ .

Pierderea acestor foloase [costă mult pe Poartă], mai cu seamă într-o vreme când împărăția se afla în nevoie de bani și bucate, și prețul aurului crescuse foarte mult de la războiul Persiei, încât se îndoise prețul unui scud în Constantinopol, aceea ce pricinui turburări din partea ienicerilor ⁶⁷ . Afară de aceasta, Valahia și Moldova era cămară plină de toate cele trebuincioase Constantinopolului. Dintr-însele acest oraș se îndestula de cărnuri proaspete și sărate, de unt, miere, grâne, d-alte lucruri ce ăcuvânt indescifrabilî se ducea acolo; chiar saraiul sultanului din aceste țări se îndestula nu numai de cele trebuincioase vieții, dar încă de cele spre lux și desfătare ⁶⁸ .

Sultanul hotărî dar a potoli cât mai în grabă această răscoală, pân-a nu se întinde și a lua mai multă putere. Poarta numi atunci domn în Țara Românească pe un Bogdan-Beizdade, fiu al Iancului-Vodă Sasul, care zăcu nerușinat trei ani și 7 luni pe tronul Moldovei (1570—1574), batjocorind-o și, după mazilia sa, i se tăie capul în orașul Liov din Polonia, din porunca regelui Ștefan Bathori. Acest june Bogdan se dusese în Constantinopol cu familia sa, unde intră în casa lui Ferhad Pașa și, crescând în casa lui, ajunsese a purta slujba de hasnadar. El avusese de gând a se turci, când crezu că favorul patronului său și revolta domnilor îi deschid cale de a dobândi un tron.

Mustafa-Pașa ⁶⁹ căruia i se luase pașalâcul Maraș ⁷⁰ , cu o seamă de oști, între care două mii ieniceri cu vreo câțiva din agalele cele mai însemnate ⁷¹ , și pe lângă care oștire se mai adăogă 14 mii turci ridicați din Bulgaria, fu poruncit să treacă Dunărea pe la Rusciuc și să ducă pe noul domn în țară ⁷² . Într-aceeași vreme, Gherei, hanul tătarilor perecopi, care cu 30 mii tătari se întorcea din Ungaria, primi poruncă ca să treacă Dunărea pe la Vidin, și astfel, din două parți, să încunjure și să izbească pe Mihai ⁷³ .