XLI

Hafiz-Ahmet-Pașa, fostul begler-bei în Bosnia, ce se afla de curând numit pașă la Vidin cu însărcinare d-a apăra și a străjui țărmurile Dunării, primise poruncă să se unească cu Mehemet-Pașa de la Silistra, ca să năvălească în Țara Românească. Mihai-Vodă, aflând aceste gătiri ale turcilor, își strânse oștile și le porni spre Nicopol, unde se puseră a pândi pe Hafiz-Pașa, care împreună cu Ramazan-Zadeh, bei de Adana, și cu alți bei ce i se dedese în ajutor, ieși din Vidin și luă calea Rusciucului și Silistrei, spre a se uni cu Mehmet-Pașa. Când ajunse Hafiz-Pașa în câmpia Senaudin, lângă Nicopol, la satul Chiselești ⁵⁶¹ , vornicul Dimu sau Dumitru, capul oștirei române, se prefăcu că e însărcinat de Mihai spre a trata de pace și, supt pretext că aduce carele cu tributul, el apropie de tabăra turcească tunurile sale acoperite cu postav roșu; douăzeci mii români deteră deodată și fără veste năvală asupra turcilor, ce era d-abia trei mii, care foarte puțin stând împotrivă, deteră dosul și scăpară în Târnovița. Vornicul Dimu se întoarse la Mihai, în Caracal, cu două tuiuri ce luase din acea izbândă.

Mihai trecu atunci cu toată oastea sa Dunărea, mai presus de Nicopol, și întâmpină pe Hafiz-Pașa, care, cu oști ce căpătase din Dobrogea și Zagre, în număr de 13 mii, venea să-și răzbune învingerea. Mihai-Vodă izbește de față pe turci, îi biruie, pe mulți ucide, pe alții îi împrăștie, le cuprinde tunurile și toată tabăra. Spun că în această învingere Hafiz-Ahmet-Pașa pierdu tot, încă și hainele sale și turbanul, și că Mihai, vrând să-și râdă de dânsul, îmbrăcă o babă bătrână cu hainele și turbanul pașii și o arătă armiei sale, zicând: „Iată serdarul; l-am prins. Cel puțin nu e deosebire de la unul până la altul”; și râdea zicând acestea.

Mihai-Vodă se apucă apoi a bate cu tunurile cetatea Nicopolei și sâmbătă, în 10 septemvrie, dete un asalt mare, dar nu putu intra în cetate, căci turcii zidea noaptea aceea ce spărgea românii ziua. După ce mai șezu Mihai-Vodă acolo trei zile, arseră orașul și plenui țara împrejur, apoi purcese cu toată oastea în sus, spre Vidin. Sangiacul ce rămăsese acolo trimise degrabă de strânse toți turcii din ținutul Vidinului, trimise și la beiul de la Baia de veni cu oști într-ajutor și ieși întru întâmpinarea lui Mihai-Vodă în șesul Vidinului. Războiul ținu tare și multă vreme; în cea de apoi, fură biruiți turcii, cu multă pieire a lor; puțini scăpară în cetate, ceilalți fură tăiați, goniți, risipiți.

În goana ce dete turcilor, Mihai, ce după obicei se afla în fruntea oștilor cautând a se bate singur ca un soldat, precum făcea eroii vechimei, învăpăiat de bărbăția sa, fără să simtă, se văzu singur, răzlețit de oamenii săi. 0 ceată de turci, văzându-l, se întoarseră cu mare furie asupra-i; Mihai se apără vitejește, ucide vro câțiva din dușmani, când un turc cu sulița o împonțișă asupra lui Mihai și i-o înfipse puțin în pântece. Dar domnul, văzând primejdia, se grăbi a apuca sulița cu amândouă mâinile de fer și căută în toate părțile ca să-i vie cineva din boieri în ajutor, să-l izbăvească de pieire. Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescul și frate-său, Stroe stolnicul, care grăbiră de tăiară capul turcului și pre celelalte soții ale lui și izbăviră pre domnul lor, care le fu totdeauna recunoscător pentru bărbăția ce arătară atunci.

După această bătălie, șezu Mihai-Vodă supt cetate 10 zile deplin, arzând împrejur toată marginea țării turcești, apoi, cu toate oștile și cu toată dobânda, plecă spre a trece Dunărea, pe la Rușava, în țară. Însă când fu oștile jumătate trecute, să lăsă un vânt cu vifor pe Dunăre, încât fu silită ceilaltă jumătate din armie a aștepta zece zile până se potoli vântul, în care vreme oștirea a tot plenuit și a ars țara turcească împrejur. Dup-aceea trecu și ea și se adunară în 5 noiemvrie, iar domnul, cu toți boierii, se întoarse în scaun în Târgoviște ⁵⁶² . El aduse în țară 16 mii creștini de ambele sexe din Bulgaria, cu averea lor, pe care îi asăză în țară, dându-le pâmânturi, spre a umplea locurile pustiite de turci ⁵⁶³ . Apoi, cum ajunse în capitală, trimise în dar lui Bathori, din dobânda lui, pe fratele pașii de Anatolia, ce prinsese în bătaie, un steag mare aurit cu o coroană de argint poleit și un hanger turcesc într-o teacă de aur ⁵⁶⁴ .