XXXII

Într-aceea, Sigismund se găti a pleca spre Silezia. El nu luă pe soția lui cu dânsul, de care hotărâse a se despărți, ci o lăsă ca să cârmuiască tronul împreună cu comisarii împăratului. În 17 mai, el ajunse la Zaurin, care, din neîngrijirea turcilor, de curând căzuse prin apucare făra de veste în mâna oastei împăratului. Arhiduca Matei veni acolo a doua zi să-l întâlnească pe Bathori cu un cortegiu pompos. După o ședere de trei zile, în care nemții se siliră cât putură să facă pe Bathori a-și petrece prin turnire (tournois) și alte petreceri, se duseră ambii la Viena și apoi la Breslau, și în toate locurile fură primiți cu cea mai mare cinste, după poruncile într-adins ale împăratului ⁵⁴⁵ . Pe la sfârșitul lui iunie, Sigismund se duse la Oppeln și Ratibor, unde ambasadorii împăratului îl instalară în noul său stătuleț ⁵⁴⁶ . Petrecerea lui Bathori în Austria produse un entuziasm pregătit și ațâțat de curte, care țintea a-și acoperi mașinațiile cu care îl despuiase de tron. Austriecii urcară până în slava cerului această lepădare mărinimoasă a lui Sigismund de un tron întărit prin atâtea izbânzi slăvite. Triumful lui Bathori asupra lui însuși, zicea ei, este mai presus de biruințele ce pân-atunci strălucise viața sa. Toate artele se întrecură spre a consfinți memoria acestui eveniment. Vestitul Sadeler, zugrav împărătesc, din porunca lui Rodolf, făcu portretul prințului și îl împodobi cu figuri alegorice privitoare la abdicarea lui. Se vedea o ancoră de care se ținea trei coroane cu această deviză:

Scio cui credidi

Aceste coroane arăta Transilvania, Moldova și Valahia, pe care Bathori le dase împăratului, p-aceste două numai cu numele; dedesuptul portretului se săpă aceste versuri: ăMagnus es, ingenti cum Marte tot agmina fundis Barbara, et aequata est, tunc, tua fama Coelo: At maior dum te superas, tuaque omnia tecum,

Sacrati subdis Caesaris Imperio; Maximus, et vere surges virtutibus clim, Et tua perpetuus facta loquetur Honor.

În țările streine mai întâi nimeni nu vroi a crede lepădarea lui Sigismund de tron. Oamenii ambițioși se mira cum să-și lepede el astfel țara și tronul. Toți oamenii cu minte nu se puteau dumiri cum el, domn stăpânitor, să râvnească după o pălărie de cardinal. Abdicarea lui li se parea un amestec de mărime și slăbiciune, mai mult un caprițiu decât o faptă cumpănită și serioasă. Din aceasta se putea lesne bănui că, mâine poate, acest om ușure, ascultător la alt caprițiu sau la alte inspirații contrarii, se va căi și va lucra cu totul în contra faptei de acum.