XXXIX

Reurcarea pe tron a lui Bathori, ca și abdicația lui, trebui să fie fatală unui om ce îl slujise cu atâta credință și fu jertfit de dânsul cu o cruzime atât de vicleană. Iojica, cum știm, zăcea în închisoare la Szathmar, când împâratul turbat de mânie că Sigismund îi răpi Transilvania, vru să-și răzbune asupra cuiva și să înfricoșeze cu aceasta pe împrotivnicii transilvăneni. El trimise îndată la Szathmar pe Ioan Marin, dalmat de la Raguza, ca să omoare pe Ștefan Iojica. Acesta, ce fusese rudit cu Iojica, temându-se a nu fi acuzat că s-a purtat nelegiuit cu un așa mare om, chemă vro câțiva inși spre a-l judeca, pârându-l că a pretins la domnia Transilvaniei și că e vinovat de lčse-majestate, căci a ațâțat pe cei mari și poporul și a vrut a dobândi o țară ce împăratul o hotărâse pentru Maximilian. Iojica suferi cu multă mărime nedreptatea soartei. Sigur despre soarta lui, el desprețui orice apărare, nu primi nici avocat și nici nu vroi a răsturna multe cuvinle mincinoase și nedrepte ale pârei; și nu vroi a cere nici de la judecători, nici de la împărat revizia procesului. El fu osândit la moarte ⁵⁵⁶ . Singură femeia lui numai, ce era și ea româncă, fostă doamnă în Țara Românească, făcu oarecare rugăciuni și ispitiri zadarnice a mântui pe soțul său. Osânditul fu mai întâi pus la caznă, apoi îl duseră la poarta cetății, unde, după ce rosti câteva cuvinte spre apărarea sa și ceru după obicei iertăciune la mulțimea de oameni adunată, fu izbit cu securea de un turc robit și capu-i se rostogoli la pământ. S-a băgat de seamă că Iojica fu omorât în aceeași lună și zi când, patru ani înainte, prin inspirația lui, a lui Gesti și Bocskai, se sugrumară Baltazar Bathori și Wolfgang Kovatzius. El fu înmormântat fără nici o cinste într-o biserică din cetățuie și d-abia acoperit de pământ, aceea ce văzând-o un prieten a lui Iojica, ceru voie căpitanului din Szathmar ca să-l îngroape mai bine. Voia i se dete și el puse de-l înmormântă după cuviință. Astfel fu sfârșitul acestui bărbat, unul din cei mai mari ai românilor din Ardeal. Dacă norocirea ar fi ajutat meritul și ambiția lui, el ar fi ajuns să domnească în patria lui și soarta fraților săi români ar fi fost cu totul alta. Vina lui fu că dori independență patriei sale. El pieri nevinovat și ucis fără de lege de Austria, căci ea n-avea drept asupră-i, nefiind supusul ei, vina ce i se imputa fiind savârșită înainte de a ocupa Austria Ardealul. Averea sa fu confiscată de împărăție. Lăsară numai soției sale și junelui său fiu câmpul Gerend, spre a putea suferi amărăciunea stării de față și a îndulci dorul stării trecute. Vremea însă întoarse o parte mare din moșiile lui Iojica la fiul său. Urmașii drepți ai lui Iojica și până azi se țin în bunăstare și treaptă; dar, cu totul deosebiți de străbunul lor, ei trădară naționalitatea română pentru a îmbrățișa pe cea maghiară, și trădară și pe aceasta, dându-se cu totul în partida casei Austriei, dușmana Ungariei și ucigașa străbunului lor.