XXXVI

Cuprinderea Transilvaniei de austrieci și tratatul lui Mihai cu dânșii supără foarte pe turci și îi hotărî a nu suferi aceasta și a se oști din nou asupra Transilvaniei și a Țării Românești, până se afla încă în amețeala acelor prefaceri de stapânire. Satârgi-Mehemet-Pașa, al doilea vizir, ce se afla în Ungaria, primi poruncă a intra în Transilvania, și pașii după marginea Dunării trebuiră a-și împreuna puterile spre a năvăli în Țara Românească. Mihai, împuternicit prin ajutorul ce luase de la comisarii împăratului, se pregătea acum a face o nouă campanie cu turcii, când o întâmplare neprevăzută de nimeni curmă proiectele sale, aruncă Ungaria, Transilvania și Valahia în valuri noi și în sfârșit deschise calea dorinței inimei sale.

În palatul din Ratibor, în Silezia, Bathori, în loc de acea liniște filosofică de care își făcuse o icoană așa de încântătoare, găsi neplăcuta uniformitate a unei vieți fără lucru și urâtul stăpâni inima sa.

Ca toți domnitorii care de bunăvoie se pogorâse de pe tron, el se hotărâse a o face stăpânit fiind de ambiția de a minuna lumea prin disprețul măririlor omenești și printr-o faptă neobicinuită. Dar, deodată ce acest minut trecu, începu a dori după tronul pierdut. În mijlocul plăcerilor din Ratibor, trăind o viață molatică, fără trebi dinlăuntru, fără griji din afară, i se făcu dor de larma taberilor și de acel cort deschis în care aerul bătea în toate părțile. Fiindcă din puterea și gloria militară nu prețuise decât vanitatea lor, trufia lui suferea, căci n-are cui da destule porunci și inima lui ofta după războaie, care hrăneau dragostea d-a auzi pe toți slăvind numele lui. El începu a bleslema, acum în zadar și târziu, pe acei ce îl sfătuiră l-această lepădare după tron, rușinoasă și pricinuitoare de atâtea nenorociri. Și, cu aceeași ușurință cu care veni în Ratibor, gândi să se întoarcă în Ardeal ⁵⁴⁷ . Însă mai întâi ispiti dacă duhurile în Transilvania îi sunt spre favor și adresă o scrisoare unchiului său, Ștefan Bocskai, printr-un trimis într-adins, expunându-i ca un copil urâtul ce îl cuprinsese și rugându-l, prin jurăminte, ca să lucreze pentru dânsul, să poată scăpa din acel grozav exil ⁵⁴⁸ . În Transilvania, cârmuirea comisarilor împăratului și oarecare prefaceri ce ei incercară a face nemulțumise pe acei aspri magnați unguri, care de atâta vreme învățase a urî pe nemți. Ei era atunci foarte îngrijați de amenințările turcilor din Banat de a năvăli fără veste asupră-le, fără a fi gata de împotrivire. De vreme ce Maximilian arhiduca era hotărât a lua stăpânirea Transilvaniei, magnații trimiseră la dânsul să-l roage a veni cât mai în grabă cu oaste, ca să ia guvernul țării și s-o apere de dușman. Dar Maximilian, încurcat în războiul cu Ungaria, da zi de zi și nici el nu venea, nici oaste nu trimitea. Locuitorii transilvăneni, îngrijați, începuseră a cârti asupra împăratului, zicând că nu-și împlinește făgăduielile făcute când i s-a închinat Transilvania. Bocskai cârtea mai mult decât toți, părându-i rău că, prin abdicarea nepotului său, Bathori, pierduse toată importanța și puterea ce avea în țară ⁵⁴⁹ . Când primi scrisoarea lui Sigismund, el o comunică lui Demetrie Naprasdi, episcop de Transilvania, opozant al guvernului împărătesc și care avea de prieteni pe Gaspar Corniș și Lupu Gorniș, unii din cei mai însemnați secui, și, în înțelegere cu dânsul, răspunse lui Sigismund ca să fie plin de nădejde, că lucrează pentru dânsul și să se grăbească a veni în Transilvania ⁵⁵⁰ .