XX

La această vestire trufașă, prințul Andrei, pierzând nădejdea de împăciuire cu care în zadar se măgulise, mâniat peste măsură, trimise înapoi pe erold ⁶⁴⁹ , încălecă calul și porunci lui Gaspar Corniș, general-en-șef, d-a forma rândurile și d-a întocmi armia de bataie. Locul unde armia fu întocmită era o câmpie nu prea bună, așezată între orașul Sibiu și târgul Șelimberg; această câmpie este din natură așa de nepotrivită, încât pământu se pleacă din partea Șelimbergului și dimpotrivă se ridică din partea orașului Sibiului; întinderea ei este d-aproape 4000 pași. Mihai era spre răsărit, urmând râul Cibin; Andrei era de ceilaltă parte a râului, spre apus. Armia lui Andrei fu întocmită astfel că ea ocupa partea cea mai de jos a câmpiei, închisă de ambele părți între oraș și râul Cibin. Mihai, din contra, răspândise ostașii parte în șes, cea mai mare parte pe înălțimile care, din sus de Sibiu și de Șelimberg, se țin de munți. Astfel încât, după împrejurări, voievodul putea alege, sau după natură, sau după voință, un loc mai priincios, în vreme ce prințul Andrei n-ar fi putut lua decât unul mai rău.

Întocmirea armiei lui Andrei era astfel: la centru o mie călăreți, al cărora cap era viteazul Moise Secuiul, având de locotenenți pe Francisc Sevri și cei doi Toma, numit unul Csomortany, celălalt Becz, ambii secui și vestiți în război; pe lângă dânșii era trei sute polonezi armați cu arcuri, puști și săbii, comandați de un nobil și voinic polon. La dreapta era așezați pedestrașii luați din garnizoane și o mie sași; această aripă o comanda Ștefan Lazăr, războinic harnic, care se slăvise în războaiele cu muscalii din vremile lui Ștefan, craiul Poloniei; acestuia se dete George Aradi, ungur, căpitan al pedestrașilor Brașovului, ce se afla pe lângă Andrei dinaintea năvălirei lui Mihai. La stânga venea întâi 600 pedestrași pretorieni, ziși albaștri, după uniforma lor; capul acestei cete alese era Matei Pereseth, voinic îndărătnic, având de locotenent pe Francisc Turi. După dânșii venea o armie ajutătoare, povățuită de Petru Huszar și Ștefan Tahi, ambii unguri din Ungaria, care fuseseră pentru vestea vitejiei lor chemați de prințul Sigismund în Ardeal. Huszar primise de la Andrei comanda întregei aripe stânge. Alături cu oastea lui Huszar, tot la stânga, venea cei mai de căpetenie magnați și nobili, Melhior Bogathie, Nicolae Zalasdi și mai mulți alții, iar la stânga lor era Andrei Barcskai, banul Lugoșului, cu o călărime voinică, Gaspar Sibrik, căpitan al călărimei pretoriene, și junii nobili ce slujeau la palat, al căror regiment se urca la 400 oameni, adăogat încă cu mai atâți pedestrași aleși, veniți, cum se zicea, de la porțile comitaturilor. În a doua linie, venea falanga sau corpul armiei de rezervă, formată de oamenii comitaturilor și nobilime. Capii era: Ion Iffiu, numit Junele, după vârstă-i, ce era frate vitreg prințului Andrei, Ștefan Toldi, George Ravazdi, Ștefan Bodoni, dintre senatori, Baltazar Corniș, asemenea senator și fiu al lui Gaspar Corniș, și mulți alții. Capul tuturor era Gaspar Corniș, dar fiindcă, ca general-en-chef, el comanda toată armia, Pancratie Sennyei comanda în locu-i această trupă. La spatele ei venea ca la 600 călăreți, a căror capi era Benedict Menzenti, Mihai Szemere, Wolfgang Petki și Ștefan Besenie. Astfel întocmindu-se armia, Andrei se apropie de capi și le ținu un cuvânt lung, plin de patimă, fără demnitate și cuviință, în care se vădește semeția și obrăznicia ce mai totdeauna a întrebuințat ungurul către român. El nu se mulțumește numai a imputa lui Mihai mustrările obicinuite atunci de unguri, adecă că s-a arătat ingrat către unguri, care l-a ajutat a se face domn și l-a mântuit de Sinan, dar încă aruncă înjurături groase și nevrednice asupra lui și a nației române. „Mihai, zicea Andrei, e un șarpe pe care l-a hrănit în sânul său și al cărui venin umblă să-l otrăvească. Frații lui pasc și astăzi porcii și caprele în pădurile Țării Românești. El seamănă mai mult unui dobitoc fioros, decât unui om. El s-a unit cu tâlharii și cu țăranii, semenii lui din toate țările, spre pieirea noastră”. „Nu vă temeți, adaogă el, de această nație proastă și defăimată, de veacuri dajnică Ungariei, nație de robi, pe care se cuvine a-i bate mai bine cu nuiele și bețe decât cu fierul ⁶⁵⁰ . Apoi, spre a aprinde și mai mult mânia ostașilor săi către Mihai și să le dovedească reaua lui credință, el puse de ceti tratatul de alianță ce acesta încheiase cu Ravazdi și Viteazul și îl întărise prin jurământul lui și al boierilor. Andrei uită numai a spune că el a fost cel dintâi care călcă și rupse acest tratat, prin comploturile sale împotriva lui Mihai și prin pacea ce încheiase cu turcii. Dup-aceea cardinalul se așeză la dreapta falangei sale, pe un loc ridicat, spre a priveghea la toate întâmplările războiului, și, pentru ca locul său să poată fi văzut de către ai săi, el puse înainte-i un steag mic pe care era țesut cu aur litera A. El purta platoșă ostășească și încăleca un cal negru și generos, ce îl avea în dar de la Sigismund Bathori; lângă dânsul sta Ștefan Csaki, din magnați, George Palatici și vro câțiva alți nobili dintre secui ⁶⁵¹ .