XXXIV

În vremea aceasta se răspândi faima în Ardeal cum că o oștire turcească ar fi intrat în Țara Românească pe la începutul lui dechemvrie, și mulți se îngrijiră; dar aceasta pieri îndată, lămurindu-se cum că turcii, ce într-adevar intraseră în țară, cu toate că bine armați, după obiceiu lor, era însă puțini și veniseră numai ca să cumpere miere și unt, aceea ce făcând, ieșiră din țară fără a vătăma pe nimeni. Cu toate acestea, Mihai, îngrijindu-se, porni o mie de călăreți în Țara Românească, care să împiedice astfel de veniri ale turcilor și să apere țara. Scurt după aceea, Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Românească cu o seamă de oaste, spre a cârmui țara în locul lui, și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei, pe care, însă, după o lună îl rechemă înapoi, nu se știe din ce pricină. Mihai poruncise la o seamă de nobili din Ardeal ca să însoțească pe Pătrașcu în Țara Românească. Dar ei începură a tremura toți, gândind că merg la pieirea lor de se vor duce în Țara Românească și rugară pe Mihai d-a amâna deocamdată pornirea lor, la care el se învoi.

La sfârșitu dietei, Mihai puse de aduse la Alba-Iulia vistieria prințului Sigismund, ce el pusese în cetățuia Vecs, supt paza lui Ștefan Bodoni. Era un număr însemnat de vase de argint: cupe, talere, discuri, vasuri și, între altele, niște cupe de argint așa de mari, încât doi oameni abia putea duce una goală pe lângă aceste mai era podoabe de cai, platoșe, șeli garnisite cu pietre scumpe și diamanturi, săbii, pumnaluri, paloșe, hangeruri, securi și alte lucruri asemenea; apoi mai multe vesminte scumpe, prețuite 32 mii florinți, din care unul împodobit cu diamanturi era prețuit 15 mii florinți, pe urmă un mare număr de monede de aur numite de Portugalia, din care una făcea 10 galbeni de aur. Când intră Mihai ca să vază această avuție în casa unde era așezată, răpit de mirare strigă: „Ce de bani am să fac d-aci ca să-mi plătesc ostașii și oamenii mei”. Prețul se ridică într-adevăr la mai multe sute mii de florinți ⁷⁰² .

Mihai își aseză apoi oștirea în deosebite comitaturi pentru iernat, împărțind-o mai ales prin cetăți; dar oarecare excesuri ce făcură ostașii, iar mai ales ungurii, sârbii și cazacii, ridicară plângeri din partea locuitorilor, iar mai cu seamă din partea nobililor, care alerga la Mihai văitându-se. La aceste plângeri, Mihai, răspundea adesea cu bunătate, zicând că aceste se fac fără știrea lui, făgăduind că va pedepsi strașnic pe cei vinovați; că de vreme ce, din mila lui Dumnezeu, Ardealul este acum al lui, el se va sili spre a face să domnească într-însul pacea și liniștea și că nimeni să nu încerce vreo pagubă ⁷⁰³ .

În vremea aceasta, cuprins de mânie asupra lui Ioan Maro, puse să-l caute și să-l gonească prin toată țara până îl vor prinde. Este știut că acest secretar al lui Mihai dezvălise mai întâi prințului Andrei proiectul stăpânului său d-a năvăli în Ardeal. Mihai îi iertă cu generozitate această vină; dar, în ajunul bătăliei de la Sibiu, nemulțumitorul Maro trecuse din tabăra lui Mihai în acea a lui Andrei, nădăjduind că acesta va izbândi. Mihai, care iertase întâi pe Maro, intră într-o mânie furioasă la această nouă a lui trădare. Maro, care aflase mânia domnului asupră-i, rătăcea pe ascuns într-o parte și într-alta, în sate și orașe, pe la deosebiții nobili, căutând vro ocazie spre a fugi în Ungaria. Astfel umblând, el se duse din întâmplare sau într-adins la Ștefan Tholdi, nobil ungur, rugându-l a-i da un azil ca să scape de goana ce-i da Mihai. Tholdi îl primi și îi făgădui că va fi în siguranță în casa lui; dar temându-se de Mihai și dorind a dobândi favorul său, îi descoperi îndată că Maro este ascuns la dânsul. Târât la Alba-Iulia, Maro fu dus înaintea lui Mihai, care, după ce îl mustră pentru fărădelegea lui, îl dete pe mâna călăilor, harnici a chinui pe vinovați. Aceștia îl legară strâns de picioare și de mâini la un stâlp, care se afla într-una din mahalalele Albei; apoi îi ciontiră mai întâi picioarele, pe urmă genunchii unul după altul și în sfârșit brațele până la coate. Trupul lui, sfâșiat și despuiat de toate vesmintele, rămase două zile în privirea tuturor, acoperit de noroi și de sânge.

Dar să întoarcem mai bine ochii de la această urâcioasă priveliște, tânguind barbaria acelor timpuri ⁷⁰⁴ .