Cuvînt de învățătură

Neagoe Basarab

al bunului creștin domn Neagoe voievod, domnul Ungrovlahii, cătră 2 slugi credincioase ale sale și dragi, carele se lepădară de lume și să dederă vieții călugărești

Laud nevoința, fericesc pre cela ce iaste grăbitoriu întru bunătăți. Bună cuvântare cu adevărat ție, suflete, și sfințire, după cum zice apostolul: „Câți să poartă de duhul lui Dumnezeu, acéia sunt fiii lui Dumnezeu” și slujitorii Sfintei Troițe. Deci și voao să vă dea Dumnezeu tărie.

Ție, fătul mieu Iosafe, că eu, fătul mieu, aveam mult gând și cuget bun spre tine, să te miluesc și să te cinstesc, iar tu, fătul mieu, ai părăsit cinstea mea, și mila, și odihna. Dirept acéia, Domnul Dumnezeu să-ți dea cinste întru împărățiia ceriului și odihnă cu cei ce au plăcut lui.

Iară tu, fătul mieu Varlaame, chieile domnii méle și cămara mea era în mâinile tale; iară tu te lepădași de cheile méle și cămara mea o ai năpustit. Dirept acéia, să mi-ți deșchiză Domnul Dumnezeu cămara ceriului, și să mi-ți fie ușile deschise și neoprite, unde sunt vămile céle înfricoșate în văzduh.

Că se nu vă pae, feții miei, că ați făcut lucru mic, ce ați făcut lucru foarte mare și mult Domnului nostru, lui Iisus Hristos, și multă bucurie iaste acum în cer de fapta voastră. Dirept acéia, feții miei, priveghiați și vă rugați Domnului zioa și noaptea, că aceasta iaste bucuriia Domnului nostru Iisus Hristos și a puterilor celor cerești, iară diavulului și slugilor lui rana cea mare. Ce mult să vă păziți, feții miei, de satana, și de cursele lui, și de spurcații lui îngeri, și de ale lui scârnave cugete și gânduri. Că această bucurie ce ați făcut voi Domnului Hristos, mare necaz și dosadă ați făcut pângăritului aceluia duh — și iaste meșter și domirit spre răutatea fiirei și neamului nostru cestui omenesc. Că, dentâiu făcu Dumnezeu pre om, adecă pre Adam, pre chipul său și-i déde pricepere, și-l puse să împărățească și să biruiască toate câte era făcute pre pământ și paserile ceriului, și-i déde poruncă și învățătură den gura sa, și-i déde raiul în seama lui. Iară dușmanul nostru, satana, să îmbracă în trup de șarpe, și mérse de șopti cu meșteșugu la uréchia Evei, și-i zise să mânce den pomul care poruncise Dumnezeu să nu mănânce, nici să să atingă de dânsul. Deci ia luo de mâncă și déde și lui Adam de mâncă, și să înșălară, socotind că vor fi dumnezei — că așa-i amăgise și-i înșălară satana. Decii fură goniți den raiu și den dulceața și din răpaosul lui. Ce încă și aceasta de se o știți și să o socotiți, feții miei: că Adam nu era născut den păcate, dupe cum suntem noi, ce era zidit de însuși Dumnezeu, și iată că-l înșălă sămănătoriul de păcate, adecă vrăjmașul nostru, diiavolul.

Dirept acéia, feții miei cei dragi, socotiți aceasta și vă păziți în toată vréme pentru mântuirea voastră, ca se nu vă întoarcă acel vrăjmaș dentr-acest lucru bun ce ați început și l-ați pohtit, și să mâniați pre stăpânul cel bun și milostiv, Dumnezeu. Că sluga carea știe voia și pohta stăpânului său și nu o va face, acela va fi mult căznit și aruncat în temniță, iar sluga carea nu știe voia și pohta stăpânului său, nu va fi bătut mult. Iar diavolul totdeauna îndeamnă să facem păcate; ce se nu vă pae că veți birui pre spurcatul acela cu tăriia voastră sau cu lucrul ce ați făcut, ce numai cu ajutoriul Domnului Iisus Hristos.

Dirept acéia, feții miei, să mi vă sculați noaptea, în vrémea céia ce se odihnesc și pasările ceriului și peștii apelor, și să mi vă rădicați mâinile spre cer, cu rugăciuni cătră milostivul Domn și stăpân Iisus Hristos și cu lacrămi și cu suspini să strigați, zicând: „O, Doamne, împărate atotțiitoriule, noi suntem zidirea ta; ce nu lăsa pre noi, zidirea ta, să fim batjocora satanii!“ Și, așa, Domnul Hristos, fiind bun, nu va lăsa pre voi, zidirea sa, să fiți de râsul satanii, ce vă va milui și vă va îngrădi cu mila lui, și veți călca pre acel șarpe cumplit supt picioaréle voastre.

Și, mai întâiu de toate, feții miei, să aveți între voi încuibată cu dragoste frica a lui Dumnezeu. Că frica a lui Dumnezeu iaste mumă tuturor bunătăților. Că den frica a lui Dumnezeu să naște postul, iară den post curățiia, iar den curăție rugăciune, iară rugăciunea naște smerenie, smerenia naște dragostea, iar dragostea toată légea și proorocie razămă. Cum iar mărturisește apostolul și zice: „Măcar și trupul de l-am da să-l arză, și să n-avem dragoste, nici un folos nu ne va fi”. Deci lucrul acesta lucrează și face cununi celora ce l-au dobândit, care sunt gătite de Domnul nostru Iisus Hristos, să dea celor ce-l iubesc, cându va veni să judece zidirea sa, de la Adam, omul cel dentâiu, și până astăzi, și până în sfârșit.

Dirept acéia, feții miei, priveghiați și vă păziți, să nu cumva să fiți lipsiți de acéle cununi, că voi sunteți via Domnului Savaoth și pomul cel bun, care-și dă roada la vrémea sa. Deci, feții miei, privighiați ca, cându va veni Domnul viei, să afle pomul său cu rod și înflorit și cu poame. Deca-l va afla înflorit și cu poame, lui îi va fi milă de dânsul și-l va îngrădi și-l va păzi de paserile céle réle și zvăpăiate. Iar de va afla pomul său făr’ de roadă și neînflorit, el îl va urî și va sparge și gardul numaidecât, și va slobozi la dânsul paserile céle réle și cumplite, și-l va tăia den pământ, și-l va dăzrădăcina, și-l va arunca în matca focului celui de veac.

Pentr-acéia, feții miei, mi vă păziți, când va veni Domnul Iisus Hristos, ca se nu vă afle ca pre pomul cel fără de rod, ca se nu vă năpustească în groaza și în spaima îngerilor celor drăcești și să nu vă arunce afară, peste gardul viei, că pre acea viță, și în propastii, și în foc, și să nu lăcuiți și voi cu îngerii drăcești cei groaznici. Ce se mi vă aflați ca vița cea bună, cu rod bun și înflorit, și să fiți îngrădiți și miluiți.

Și să nu vă fie nădejdea numai pre post făr’ de rugăciune, sau spre rugăciune făr’ de post, sau pre post și pre rugăciuni făr’ de plecată smerenie, ce se fie acéstea toate lipite și împreunate. Căce că cununa, de ce se învrâstează cu de tot feliul de flori, deci iaste mai frumoase.

Dirept acéia vă aduc aminte, feții miei, să amestecați postul cu ruga, și cu post, și plecată smerenie, și cu dragoste; iar Domnul nostru Iisus Hristos va amesteca toate bunătățile în cununile voastre. Că corabia carea o lovește vântul în mijlocul mării, și de-i va fi funea împletită numai într-o viță, iar vântul o bate și o clătéște pân’ rumpe funea, deaciia corabiia să îneacă afund și să cufundă; iar corabia căriia îi iaste funea împletită în multe vițe, pre acéia, deaca o bate vântul, iar vițele să ajută una cu alta, și nu o poate rumpe, ce o scoate den fund și den adânc, și nu-i iaste nimic.

Dirept acéia vă zic, feții miei, să mi vă îngrădiți cu dragostea lui Dumnezeu și mintea să mi vă fie sus cătră Dumnezeu.

Că mintea iaste steagul trupului și, pân’ stă steagul la războiu, tot iaste războiul acela nebiruit și nepierdut, iar deaca cade steagul, războiul iaste biruit, și nu știe unul pre altul cum piere. Așijderea și omul: pân’ îi iaste mintea cătră Dumnezeu, el iaste ca oastea céia ce-i stă steagul neclătit și nu piere, iar omul ce nu-și rădică mintea cătră Dumnezeu, el iaste ca oastea céia ce-i cade steagul, și-i iaste trupul aruncat în tunérecul cel împâclat și în focul cel vécinic.

Dirept acéia mi vă zic, feții mei, să vă aflați de pururea cu minte și să vă păziți de înșălăciunea satanei, că lui îi iaste mare năcaz și dosadă de acest lucru al vostru ce ați făcut. Și așa, să știți că cum să bat valurile mării, așa să bate diavulul cu cugetele sale céle spurcate pentru voi. Iar de va vedea că nu poate isprăvi nimic nici așa, el va meșteșugi și va îndemna, și va rădica asupra voastră oamenii care va părea voaă că sunt mai buni între alți oameni, preoți și călugări. Și așa, vă vor dosădi călugării și vor vrea să vă slăbească postul și ruga, și vor zice: „Pentru ce faceți mai mult decât noi?”, și încă și cu urâciune mai mult vă vor urî, cât nu va putea ajunge la firea omenească. Iar voi, feții miei, să știți că acélea arătări ale lor nu vor fi de la dânșii, ce vor fi vrajbe și arătări dievolești. Sau, măcară de vor zice oamenii, sau va veni gând sau cuget la inima voastră, socotind pentru ce vă chinuiți trupul vostru cu post, că „deaca va da Domnul zile și viață, atuncea la îmbătrânețe ne vom posti” — acélea vorbe și acélea gânduri să nu le crédeți, că să știți adevărat că sunt unile sfaturi ca acélea tot ale împiedecătoriului nostru, ale diavolului, că bătrânéțele, cându vor veni, vor veni slăbiciune, și cu slăbiciunea va veni și moartea. Că Domnul caută de la tot omul după cât îi iaste putérea tării lui, iară mai mult nu cére.

Așijdirea și voi, feții miei, până puteți, faceți nevoință, iar când nu veți putea, Dumnezeu știe de acéia că nu puteți, ce nu va cere de la voi mai mult, ce numai împotrivă — ca și omul. Că omul pân’ iaste tânăr și poate, el se grijéște și strânge. Deci, la bătrânéțe, de mai are putére a strânge, el mai strânge, iară deaca n-are, îi iaste destul ce au strâns la tinerețe.

Dirept acéia, feții miei, pân’ sinteți tineri, voi vă grijireți și strângeți, ca de vă va ajunge oarecând bătrânéțele și veți slăbi, iar Dumnezeu va ști de acéia că n-aveți putére, ce veți avea ce ați strâns la tineréțe — însă nu altă strânsore, ce bunătăți, sufletești și o vor ajunge la bătrânéțe, iar de vă va ajunge moartea în tinerețe, ce se zice nevoința spre Dumnezeu, fericiți veți fi. Așa priveghiați, cu postul și cu ruga și cu smerenie, pentru că ruga și postul și smerenia iaste un lucru mare.

Iată că vă arăt, feții miei, ruga și postul și smerenia cât iaste de mare și de putérnică. Că Moisi cu postul grăi cu Dumnezeu Savaoth în muntele Sinai, față fățis, ca cum ar grăi cineva cu o soție a lui, și trecu pren fundul mării ca pre uscat. Ilie proroc cu postul încuie ceriul de nu ploo trei ani și șase luni, și-l sui Dumnezeu cu căruța de foc la ceriu. Pavel apostol cu ruga și cu osteneala trupului să sui cu trupul pân’ la al treilea cer și acolo auzi graiure nespuse, de care nu iaste cu putére a grăi omul — însă zice că au auzit numai de o parte.

Vedeți, feții miei, cât iaste de mare tăria postului și a smereniei și a rugăciunei? Așa mi vă nevoiți și voi, să auziți acéle glasure, care au auzit și Pavel apostol. Și să nu vă despărțiți de dinsele, că vă va fi multă jale deaca vă veți deslupi de dinsele și veți fi necăjiți și nemiluiți. Și încă să vă feriți să nu cumva să auziți glasul cela ce-l auziră céle cinci féte, care striga din afară, pre ginerile Domnul Hristos, de zicea: „Doamne, Doamne, deșchide-ne!”, iar el să vă răspunză, zicându: „Adevărat, nu vă știu!”

Dirept acéia, feții miei, vă păziți de acel glas, să nu-l auză urechile voastre, că cela ce aude glasul acela, mult plânge și să tânguiaște foarte cu amar, și nimea nu-i folosește. Și iară, să mi vă fie mintea și cugetul cătră Dumnezeu, în toată vrémea, zioa și noaptea, când va veni Fiul omenesc să judece zidirea sa de-nceputul lumiei, cum să vor arăta atuncea soțiile voastre, céia ce au fost obiditi și scârbiți în ceastă lume pentru direptate, și cu câtă podoabă vor veni atuncea céia ce au purtat pre duhul cel sfânt într-înșii pentru nevoința lor. Și atuncea vor veni cetele céle de mucenici, carele și-au vărsat sângele pentru Hristos, de-și vor lua cununile céle împletite și înfrâmsețate. Așijderea și direpții, și cei ce au lucrat pre voia lui Dumnezeu acéstea vor dobândi. Și va împărți pre cei direpți den cei păcătoși, cum împarte păcurariul oile den capre, și va pune pre cei direpți de-a direapta, iară pre cei păcătoși de-a stânga. Și atuncea cu multă dulceață va grăi celor de-a direapta lui și le va zice: „Veniți cătră mine, toți cei osteniți și însărcinați, să vă dau răpaos!“ Și vor întra atuncea în bucuria Domnului lor, tot céte, céte: apostoli, proroci, mucenici și gloatele de preapodobnici. Și drepții atuncea vor luoa cineși roada sa ce au sămănat și ce rău au pătimit și au răbdat într-acest veac. Atuncea vor mânca roada osteninților lor și va plăti Domnul tuturor după ostenințele lor. Atuncea să va umplea gura lor de bucurie și inimile lor de veselie nespuse. Auziți ce răspunsu va răspunde celor de-a stânga, că le va zice: „Duceți-vă de la mine, blestemaților, unde iaste gătit diavolului și îngerilor lui, pentru că n-ați ascultat învățăturile méle!”

Decii mi vă zic, feții miei, să nu cumva să rămâneți de soțiile voastre, cum zice Ioan Léstvicinic: „Să alergăm feții miei, să alergăm, pân’ iaste vrémea de alergat, pentru că am rămas de soțiile noastre céle bune”.

De acum să ne întoarcem iar la cuvântul cest mai de-îdărăt. Atunci să va strânge ceriul ca o trâmbă și stélele vor cădea și soarele va întuneca și nu va da lumina sa. Atuncea să vor deșchide ceriurile și îngerii vor alerga înaintea lui, strigând: „Iată că vine ginerile!“ Și atuncea să va cutremura tot pământul de fața lui, ca apa mării. Și atuncea va fi o turmă și un păstor și să vor bucura toți drepții, dempreună cu îngerii la un loc, în bucuria Domnului lor. Și amar celor ce să vor lipsi de acea bucurie, că vor rămânea triști și rușinați și vor fi dați în mâinile celor îngeri nemilostivi și ale dracilor celor negri și groaznici!

Luați aminte, feții miei, și socotiți câtă obidă și jale va fi atunci în inimile noastre și dencătroo vor începe a ne bate mai nainte și a ne lovi preste obraz, încă a ne zmulge și părul! Și câte lacrămi vor cură atuncea den ochii noștri! Socotiți suspinile, de ce moarte vom povesti, sau de ce nevoe! Căci că, de va omul să facă milostenie, iar vrăjmașul nostru, diavolul, totdeuna împiedecă ca se nu miluiască, și-i sunt urâte toate bunătățile și lucrurile lui Dumnezeu. Dirept acéia, feții miei, în toată vrémea să vă aduceți aminte de acel dor și pohtă, ce fu zis mai sus, și de tânguirile și obida cea mare. Ce mai bine să vă obidiți și vă rugați și se suspinați aici. Iar întru împărățiia ceriului voi să mi vă mângâiați și să mi vă veseliți, și să mi vă postiți aici. Iar Domnul nostru Iisus Hristos să mi vă sature denpreună cu cuvioșii săi, că toate nevoințele și îndreptările, feții miei, sunt aici. Ce târguiți până stă târgul, de nu se sparge, faceți neguțătoriile ce se zice, până iaste sufletul în trup. Iară deaca să va sparge târgul, adecă deaca să va deslupi sufletul den trup, decii nice o îndreptare nu se mai poate isprăvi.

Așijdirea și voi, feții miei, în loc de râs și de bucurie, pân’avem vréme, adaogeți plângerea și întristăciunea, ca nu cumva, apoi să plângeți în temnițele iadului și să nu folosiți nimic.

Și încă vă mai rog și vă învăț, dragii miei fii și coconii miei, carii v-am născut pren duhul sfânt, să nu cumva să vă slăbească oamenii, că vor zice că de bucate și de osteneală dreaptă nu iaste păcat, că toate lucrurile satanei satanei să ijdărăsc den bucate și den băuturi, adecă den lăcomie. Că și Adam nu greși într-alt chip, nici pentru altceva, ce numai pentru lăcomia și pentru neascultarea-însă pohti mai vârtos a fi Dumnezeu, și așa să înșelă. Drept acéia fu gonit den hrana raiului.

Deci, feții miei, trupul omului iaste ca focul, iar mâncarea cea peste măsură iaste ca lemnele, ce cât bagi lemne în foc, atâta se ațâță și să aprinde focul mai mare și arde — cum zice unul din sfinții cei mai mari; iar de bagi lémne puține, și focul arde mai încet. Într-același chip iaste și trupul omului: când mănâncă mult fără măsură, el să încinde ca și focul. Dirept acéia, mi vă nevoiți cu postul și cu rugăciunea, să vă smeriți trupul. Că toate bunătățile de la post izvorăsc. Iar Domnul nostru Hristos nimic nu iubéște ca trupul omului, ca și cum iubéște stupul albinele în fagurii săi cei cu miare. Iar și stupul, măcară deși iubéște și pohtéște pre albini în fagurii săi, iară ele, deca fug de fum, năpustescu fagurii și fug, și-i lasă pustii. Așijdirea și duhul sfânt fuge de cugetele céle spurcate.

După acéia, feții miei, de va vrea Dumnezeu să mă împreune cu voi, câte voiu ști, noi vom vorbi și mi-o voiu învăța, iară nu den mintea mea, ce den învățătura Domnului Dumnezeului Iisus Hristos. Însă, feții miei, Iosafe și Varlaame, tot să mi vă aduceți aminte și de mine, nechibzuitul și lenevosul, că, cu adevărat, eu sunt vița cea rea, carea nu face rod, și oaia cea rătăcită și pierdută în propastie și în surpăturile céle adânci, și dăspărțit den turma Domnului nostru Iisus Hristos, și sunt încungiurat de fierăle céle réle, și zvăpăiose, și mâniose, și cu dinții ascuțiți, și slobozesc den ochi scântei ca fulgerul.

Dirept acéia, feții miei, mi vă rog să pomeniți și pre mine în sfânta voastră rugăciune și nu uitareți pre mine, cela ce sunt oaia cea rătăcită și tatăl vostru, ca se priimească și pre mine, păcătosul, Domnului nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunea voastră cătră turma sa. Însă nu ca pre îngăduitorii săi, nici ca pre voi, feții miei, ce ca pre unul den argații cei mai proști. Iară de mi se va întâmpla moarte mai naintea voastră, voi sămi fiți iertați, și voi, dragii miei, încă să mă iertați, ca, pentru voi, să dobândesc milă și odihnă în zioa judecății, cu ruga preacuratei fecioară și a noastră stăpână Mariia și cu ajutoriul sfinților, câți au slujit Domnului bine den véci. Amin.

Share on Twitter Share on Facebook