Roman, 11. VI.1936

Iubitul meu Geo Bogza, Totul este bine din moment ce prietenia dintre noi rămâne neschimbată. Era pentru mine un subiect de îngrijorare lucrul acesta în ultimele zile atât din cauza celor scrise în scrisoarea! Precedentă, cât şi din cauza tăcerei tale. Cu rândurile tala de azi totul este lămurit şi a dispărut din mine un fond da amărăciune (era ca un fundal de decor şi tot ce făceam se petrecea în lumina tristă a acestor preocupări).

Pot să-ţi scriu acum mai pe larg despre cartea mea2. Până acum am scris vreo 450 pagini îndesate de caiet şi mai am de terminat 50-60 pagini, încât cred că săptămânal ce vine va fi gata romanul în prima versiune.

1 Geo Bogza, Pastile la Veneţia, „Tempo”, An IV, nr. 847 din” 17 aprilie 1936, p. 1.

Inimi cicatrizate.

Va fi un roman la persoana a treia adică cu personagii, întâmplări şi decoruri descrise obiectiv. Tot efortul meu este de a scrie o carte bună şi cetibilă, poate că asta este însă prea vag pentru tine, de aceea îţi voi da mai multe explicaţii.

Îmi pare grozav de rău că nu poţi veni la Roman ca să-ţi citesc din ea. Ştii că se petrece la Berck, în lumea bolnavilor, îţi aminteşti poate că tu îmi spuneai odinioară când îţi prezentasem proiectul acestei cărţi că pentru ce nu transport acţiunea în România.

Ei bine, vei fi satisfăcut cred, am scris totul în aşa fel încât atmosfera să nu fie specific franţuzească. Este un document de valoare umană, valabil oriunde. Până şi în căutarea numelor personagiilor am avut grijă ca să fie nume bine alese cu rezonanţă generală. Înţelegi desigur ce-ţi scriu. Va fi astfel încât cetitorul nu-şi va pune problema unde se petrec aceste lucruri, fiind preocupat numai de toate întâmplările şi cazurile descrise. Este atât de îmbâcsită cu realităţi crunte şi sfâşietoare încât poate va trebui să renunţ la unele din ele.

În întâmplări temele erau panopticumul, cinematograful şi toamna, aici vor fi realităţi mai grave şi mai copleşitoare, odăi de operaţi, pansamente în odăile albe, reci şi înfiorătoare ale clinicilor şi iubiri între bolnavi care au ghipsuri pe ei. Este un pasagiu cred halucinant cu tăierea piciorului unei fete tinere, frumoase şi arderea lui jos în subsol, la calorifer.

În fine, vei vedea. Vreau să fiu demn de prietenia şi încrederea ta, vreau să scriu o carte bună, iată toate preocupările şi gândurile mele.

În altă ordine de idei, te rog foarte mult când treci pe la „Vremea” întreabă la administraţie care este situaţia cărţii toele, cât s-a vândut, cât s-a încasat, aş vrea ca să am un cont clar. Te rog dacă îl întâlneşti pe Mihail Sebastian întreabă-1 când vine la Roman şi insistă să vie.

Cât priveşte de tine, ştii bine cu ce nerăbdare te aştepţi împreună cu Elly. Până la revedere, vă sărut pe amândoi ca imensă dragoste, M. Blecher