Roman, 12. VIII.1936

Iubitul meu Geo Bogza, într-adevăr ar fi bine să ne vedem cât mai curând, dar voi avea răbdare până ce îţi va fi posibil să vii aici cu Elly.

În privinţa editorului, uitasem să-ţi scriu că încă mai demult Mihail Sebastian mi-a comunicat că Ocneanu de la Alcaiay ar fi dispus ca să-mi editeze o carte.

— Asta i-a spus-o când au apărut întâmplările. Chestiunea va trebui deci reluată, însă deocamdată toată preocuparea mea este ca să] termin manuscrisul şi să iasă cât mai bine; am început ca să-1 dau la copiat la maşină.

Te rog acum mult de tot ceva: te rog dacă treci pe lai „Vremea” şi dacă poţi (dar vei insista, eventual) ia esseul j meu şi ţine-1 la tine, pentru că nu vreau ca să apară înj „Vremea”, cred că ţi se va da bucuros. Întreabă-1 şi pe administrator ce e cu contul meu.

Zilele acestea am avut multe preocupări cu totul în afara de literatură, a venit să mă examineze un medic ortopedist! Şi el crede că am un os necrozat, chiar lângă vertebrele ata-1 cate şi că ar trebui poate scos pe cale chirurgicală. Îmi voffl face în cursul acestei săptămâni o radiografie ca să vedem| ce decizie se poate lua în acest sens.

Pentru rest totul e bine dar am avut şi emoţii, câinele vecinului a intrat la mine şi mi-a mâncat toate găinile. Îr altă noapte au venit „necunoscuţi” şi au încercat să spargă uşa de la intrare, în fine, fel de fel de aventuri şi neplăceri. În altă zi a fost un început de incendiu pe care 1-a stins Olimpia, îţi voi povesti totul aici.

Te sărut cu dragoste, pe tine şi pe Elly, al vostru

M. Blecher

Share on Twitter Share on Facebook