Roman, 7. VII.1935

Dragii mei Geo şi Elly, Zilele acestea a fost mai răcoare, a plouat, era foarte] plăcut aici, îmi pare rău că nu eraţi şi voi. În fund, în camera treia unde erau nişte statui de lut, e multă umbră şi am aranjaţi această cameră pentru voi când veţi veni aici. În grădina copacii sunt plini de cireşi şi vişine, flori mai puţine, nu ştii de ce n-au crescut, însă tot sunt destule. Cred că nu voi scrie J esseurile, nu prea am subiecte bune, poate totuşi că voi găsi,! Voi vedea. Trec prin momente de mare criză cu privire 14 Exerciţii; sunt chiar disperat câteodată (ieri seara a fosl teribil) că nu vor ieşi cum vreau şi altă dată mi se pare cal totuşi au o valoare, eu nu ştiu nimic în această privinţă, scriul ca un orb. Vă rog să nu mai vorbim despre aceasta până nu voi termina. În afară de scris viaţa mea n-are sens, e haotică, e vagă şi fără interes, oamenii pe care îi văd sunt stupizi, banali şi nu-s posedaţi de nici o pasiune, morţi în timpul vieţii, mai ales toţi aceşti burghezi nesuferiţi pe care îi cunosc atât de bine şi despre care, dacă mă vor ajuta puterile, aş vrea să scriu ca să-i usture, un roman, de exemplu.

Iertaţi-mă pentru aceste divagaţii personale şi intime.

Vă sărut pe amândoi, vă iubesc, când sunt foarte disperat voi mă consolaţi, mă gândesc că existaţi, că nu-i deci totul pierdut.

Vă sărut, M. Blecher