Roman, 9. II. 1935

Dragă Elly, Chiar acum am primit carta ta poştală, îmi pare bine de tot ce-mi scrii şi mai ales că se apropie revenirea lui Geo.

În curând mă voi muta în „casa mea” şi vă rog gândiţi-văj serios să mă vizitaţi şi nu numai să mă vizitaţi dar chiar să staţi mai mult timp la mine. Cred că primăvara va fi plăcut, am 14 copaci care când vor înflori, vor fi foarte frumoşi şi înspre vară voi avea cireşi şi caise. Pentru mine care am dus mai tot timpul o viaţă orăşenească închisă între pereţi rigizi şi civilizaţi va fi o mare bucurie să stau în mijlocul verdeţii. J

Când Geo se va întoarce, te rog roagă-l din partea mea să caute în colecţia „Vremii” şi să-mi scrie titlul exact al unui] articol de Stephan Roii sau Lucian Boz (nu ştiu bine) despre] Van Gogh, articol apărut acum câteva luni, mulţumesc mult.

Toată ziua stau în casă şi când e frumos afară ies puţin pe terasă. Vizite nu prea am, stau de vorbă mai ales cu sora j şi cumnatul meu care sunt foarte amabili cu mine şi îmi fac | toate pe plac.

Cu dragoste, M. Blecher

P. S. Ieri am primit o carte poştală de la Geo care m-a emoţionat mult de tot.

Share on Twitter Share on Facebook