Roman, 9. XI.1934

Dragii mei Geo şi Elly, Toată dimineaţa am trebăluit înşurubând şi deşurubând un aparat vechi de radio pe care voiam să-l pun la punct. Ieri am revăzut mai multe colecţii îngălbenite de timp, reviste şi ziare de-acum câţiva ani; marţi nu ştiu ce-am făcut. În fiecare zi îmi găsesc câte o treabă pe care – îmi spun – că trebuie s-o fac şi aşa îmi trece timpul într-un fel de lene activă care mă îndepărtează de la scris şi corespondenţă. Totuşi simt că creşte în mine o puternică reacţie care, când va izbucni, mă va reîntoarce la Exerciţii1 pentru câteva zile şi poate le voi termina. Încep a plămădi textul aşa cum trebuie prezentat unui cetitor-cetitor; nu e vorba de concesii ci de expresia clară şi unitară a cărţii. Vom vedea ce va ieşi.

Tocmai adineoarea mi s-a adus poşta şi cartea poştală a voastră care mă emoţionează. Când veniţi la Roman? Casa mea va fi gata peste câteva zile şi poate mă voi muta în ea. E aranjată numai o odaie bine de tot, aceea unde voi sta; pe celelalte le-am lăsat aşa cum sunt şi le voi schimba la primăvară.

Îmi spune sora mea că una din odăi e vopsită în întregime în roşu întunecat; o voi lăsa bineînţeles aşa. Proprietarul de dinaintea mea era un armurier, un om limitat în întrebarea

Titlu] iniţial al volumului întâmplări în irealitatea imediată.

Este sau nu este?”, înalt, palid, cu mustaţă mică funcţionărească şi n-aş fi bănuit niciodată la el fantezia unei camere roşii, dar probabil că e inconştient şi iresponzabil de partea pur estetică a chestiunii.

Cu sănătatea nu o duc prea bine; mă salvează curăţenia şi hrana bună; mai ales curăţenia. Când transpir mi se schimbă aşternutul, pernele sunt puse la aer regulat, odaia se curăţă bine, e o mare plăcere pentru mine, care am nostalgia Elveţiei pentru tot ce priveşte un pat alb şi o odaie fără murdărie. Poate că, dacă aş fi sănătos, toate acestea mi-ar fi indiferente fiindcă, în fond, sunt lucruri lipsite de importanţă.

Te rog scrie-mi data viitoare a procesului.

Vă trimit alăturat două fotografii, pe una din ele sunt cu sora mea, pe terasa locuinţei ei.

Închei; cred că am puţină febră fiindcă încep a „caligrafia”; e ora 5 după masă, fereastra e deschisă, afară prin ramurile nucului se vede câmpul, cenuşiu şi verde, şters. E o atmosferă de inutilitate provincială şi de melancolie nedefinită.

Iată o scrisoare sentimentală şi stupidă.

Vă sărut cu dragoste multă, M. Blecher

IMPORTANT: Când pot începe a scrie pe adresa nouă? Vă rog a-mi răspunde.