Plângi, frumoasă țară, lacrime de sânge!

Plângi, precum durerea ne-ncetat se plânge,

Căci amărăciunea ce te-a-nconjurat

Sufletul tău fraged crud a fărâmat!

Fiii tăi cei vitregi fost-au pentru tine

Mai amari ca vârful sabiei străine!

Ei te dară sclavă la tiranii tăi —

Tu bătuși trei secoli pe nemicii răi;

Dar putuși învinge dalba tinerețe

Ce simțeau spre fiii-ți plini de frumusețe?

Le lăsași tu capul cel încununat.

Ei ți-au smuls cununa, la străini a dat.

Îi lăsași să joace cu-armele sublime

Ș-ai tăi fii le dară hordelor străine.

Plângi, ș-ascunde plânsul, să nu dezvelești

Rușinoasa faptă celor ce iubești.