Pe dorminda frunte vechiului Hotin

Luna plină varsă valuri d-aur lin.

Dar sub cortu-i mândru serascherul cheamă

Capii ordii sale și le cere seamă.

Pe lucioase stofe pașii s-așezau;

Numai domnii noștri pe picioare stau.

Serascheru-arată planurile sale.

Pașii toți se-nchină și găsesc cu cale.

Apoi cere vorba domnilor români

Și-astfel le vorbește: — „Ce tăceți, voi, câini?”

Domnul României astfel îi răspunde

— „Umbrele științei până-a nu pătrunde

Este nevoință garde să-nșirați,

Căci în somn molatic turcii toți sunt dați.”

Pașa se mânie și mânia-i crește,

Cu măciuca d-aur el pe domn lovește.

Ambii domni atuncea cortu-au părăsit;

Dorul ce-i pătruride gândul le-a mărit. 

Petricei vorbește mândrelor armate

— „Țările române sunt azi înherate.

Cela care-aude hulă și-ntristare

Și mai pleacă fruntea, suflet nobil n-are.

Sufletu-i merită să fie-umilit

Și decât rușinea mult mai înjosit.”

Zice. Căpitanii jură răzbunare.

La poloni, românii trec cu mic, cu mare.