SCURTARE

Plecarea din Constantinopoli. Societatea dupe vapor. Marea Neagră. Dariu, regele Persiei. Un boier din Moldova şi o baroană din Pera. D-na Abramovici. Gurele Dunărei. Insula Peuca. Orașe vethi pe Dunăre. Ciudata conversaţie între boier şi baroană. Ajungerea la Galaţi. Brăila — ce mi se întimplă într-acest din urmă orâş. Înturnarea la Gelaţi. Câlea de la Galaţi la Iași. Vestita bătălie de la Văstui, între moldavi și turci, în timpul lui Ștefan cel Mare. Vas-Birladul. Poziţia Iașului. Iașii, Societatea ce cunoscui aici. Amicii mei din Moldova. Prinzul la -caimacamul Vogoridi. D-l Ralet. Ospitalitatea moldavilor. Familia Negri. Aristocraţia Moldovei. Despre despărţenii între bărbaţi și femei. Divanul ad-hoc. Declaraţia Unirei; ce se întimplă în Divan, în ziua cînd se pronunţă Unirea. Plecarea pe la mănăstiri. Tirgul-Frumos. Ştefănică Catargiu. Mănăstirea Războienii. Maica Agafia. Bătălia de la Valea-Albă sub Ștefan cel Mare. Tirgul Neamţului ; Cetatea Neamţului. Maica Eugenia Negri şi casa sa la Văratec. Mănăstirea Văratecul. Mănăstirea Agapia ; superioara mănăstirei. Mănăstirea Neamţului ; părintele Dionisie. Fălticenii. Cetatea veche Baia : vestita bătălie de la Baia între Ştefan și între unsuri, conduşi de Corvin. Întoarcerea în Valahia.

Dupe înțelegerea ce s-a urmat între cabinetele Engliterei şi Austriei şi cu Poarta otomană, pentru înturnarea emigraţilor români în ţară, căpătai și eu voie, ca toți ceialţi, a mă înturna în Valahia. Mai nainte d-a merge în Valahia, unde sînt născut, voii să văz Moldova, acest vechi pămînt al luptelor şi unde astăzi mă fălesc că am cei mai buni ai mei amidi.

La 20 sept. 1... mă îmbarcai pe un vas cu vapor al companiei dunărene austriase. O societate numeroasă şi aleasă se afla aisi; între alţii, mai multe dame UrOAE $ şi grece, "cele dintii înbăr" cîndu-se ena, cele din urmă pentru Galaţi şi Baita

Urcarăm Bosforul pînă la Buiuk-Dera, pe un timp de linişte şi seninătate, şi pe la o oară cînd apele şi malurile Bosforului apar în toată frumuseţea lor.

Mărturisesc că nu este nimic mai desfătător ca această poziţie. Ochiul muritorului se osteneşte pînă în sfîrşit de toate ce vede neîncetat, cît de rară ar fi frumuseţea care-l atrage. Bostforul singur poate face excepție, vederea lui niciodată nu satură, și cauza trebuie să fie minunata variaţie ce-l îmbrățișează. Nicăiri ochiul nu cade, fără să întîlnească o schimbare de forme în poziţie, niciodată ; chiar a-olo unde am privit un minut, colo-

„rile cadrului se variază neîncetat şi seamănă ca un vis desfătător în care toate se mișcă, se schimbă și se îngînă cu voluptate.

Malurile, cînd înalte, drepte, cînd plecate, îndoite, cînd verzi de ierburi şi de arburi ; cu grădinele lor, cu :asele cu forme felurite şi bizare, cu gemiile cu minarele, cînd priimesc coloarele lor

1 1857 (ne).

260 https://biblioteca-digitala.ro

de la valuri, cînd ele împrumută formele bizare acestor unde limpezi, capricioase și curgătoare. Malurile şi cerul se îngînă în sînul undelor. Pe surfaţa lor lunecă mii de caice ușoare înaintea mulţimei vaselor 2u vapor.

Dar să lăsăm descripţia acestor unde şi să urmăm călătoria noastră,

leşirăm din Bosior pe un timp senin și liniștit.

Multe suveniri istorice are această parte de pămînt. Mulţi popoli au vărsat sîngele lor într-aceste unde, porniţi și aprinşi de un simtiment sub care se ascundea ambiția conducătorilor lor. Nu departe de aici =ată să fie locui unde Dariu şedea să privească flota sa, mergînd spre a supune pe schiţi. Dariu merse de la Susa, zice Herodot, la Halcedonia pe Bosfor, unde se făcuse un pod. Se îmbarcă aici şi plecă spre insulele Cianee, ce ar fi fost înainte plutitoare, d-am sta să credem ce zic grecii. Dariu şezu în templu și de a-olo privi Pontul Euxin (Marea Neagră).

Pe malul Bosforului se rădică, din ordinul acestui rege, două coloane de piatră albă. Se scrise, pe una cu litere asiriene și pe alta cu litere grece, numele tutulor popolilor ce tîra dupe el Armia lui se compunea din sapte sute de mii de oameni cu cavaleria, fără flotă, ce era de şase sute vele,

Astăzi ni-i urma templului din care Dariu privi marea, nici coloanele nu mai sînt. Tot Herodot zice, despre coloane, că bizantinii le rădicară mai tîrziu şi le purtară în cetatea lor, servindu-se de ele la templul Dianei Ortosiene, afară de o piatră ce se lăsase lîngă templul lui Bachus în Bizanţ şi care era încărcată de litere asiriene.

261

https://biblioteca-digitala.ro

Plutirăm cîteva oare în linişte. Ieşind din gura Bosiorului, malurile se lăţesc și merg tot asfel, pînă «înd se pierd, Vasul nostru se alătură de coasta Europei.

Soarele apuse și îndată un vînt rece și violent începu să bată de la coasta Europei. Marea luă o coloare mai întunecată ; se încreţi şi începu a fierbe. Valurile se rădicară, se spumară. Ofițerii vaporului dau ordine marinarilor spre a se prepara pentru orice întîmplare. Vintul ne bătea în coasta vaporului, prin urmare mişcarea vasului era la o parte. Această mișcare, pe :are marinarii o numesc ruli, este cea mai supărătoare pentru pasagerii ce suferă de răul mărei. Cea mai mare parle din ei căzură pe paturile lor.

Cu vintul începu o ploaie repede, întunerecul era acum mare.

Mulțime de oameni erau pe podul vaporului expuși la asprimea timpului : printre ei femei cu copii mici. Ce vor face aceste nefericite ? toată lumea se întreba. Poziţia a:estor femei atinse inima căpitanului și dete ordin să le coboare şi să le aşeze sub scara pe care te dai jos în camera pasaperilor de clasa întii.

Către acestea, timpul devenea tot mai aspru. De frică să nu cădem pe vreo stincă, despre coastă, căpitanul dete ordin să ţie spre plina mare.

Nimeni nu dormea; dar puţini din pasageri erau în stare a se mai ţine pe picioare. Temerea ce aveau adăoga răul 2e simţea.

Era în cameră un boicr de la Moldova. El fusese la Constantinopoli, cu speranţa a se face caimacan, dar, nereușind, se înturna la urma lui, strigind furios către toţi că turcii sînt un popol pierdut. Acesta era încă în salon, culcat pe o canapea și înspăimîntat.

262

https://biblioteca-digitala.ro

— O să scăpăm 2u viaţă? mă întrebă el.

— Nu știu, îi răspunsei, dar vaporul merge spre plina mare,

— Mergem spre plina mare! O, Doamne sînte, sîntem pierduţi !...

Într-acel timp, căpitanul întră în cameră. Boierul meu, cum îl văzu, se scoală, face un pas către căpitan, se aruncă la picioarele lui şi îi strigă:

— Vaporul merge spre plina mare... sîntem pierduţi ! Căpitane ! Căpitane ! Cinci sute de galbeni vei avea, de voi scăpa cu viaţă... Nu merge la plina mare, trase la mal...

Căpitanul înzepu a ride.

— Nu este plina mare de care ne temem noi, ci dimpotrivă malurile, pe care d-ta le crezi favorabile.

Zise și se duse, iar boierul rămase încă în genuche, neputînd să se scoale de mişcarea cea mare și neregulată a vasului,

Trecurăm astfel toată noaptea. A doua zi vîntul se mai linişti. Și cu patru oare mai tirziu ajunserăm în portul Varnei.

Aici şezînd cîteva oare, damele noastre ieșiră pe pod, liniștite, dar zu figuri mult mai interesante : suferința le dase o pieliţă plăcută.

Între cele ce suferiseră mai mult, se afla soţia unui negustor din Galaţi, d-na Abramovici, una din frumuseţile portului Moldovei. Această persoană gentilă și interesantă suferise atîta, încît în cele din urmă vărsase sînge. Făcui cunoştinţa tutulor damelor. Printre ele se afla o baroană perotă, ce mergea la Viena : urîciunea incarnată, nimeni nu putea să o apropie, însuși malul mărei fugea de dinsa, pentru care lucru noi o sumnumirăm malul mărei.

263

https://biblioteca-digitala.ro

Ieşind din portul Varnei, aflarăm marea lină zu totul.

Baroana perotă sau catolică, singură, nu ne da pace, întra în toate conversațiile neînvitată și apropozito de orice idee găsea mijlocul de a vorbi de sine în sensul cel mai favorabil. Nimeni, dupe dînsa, ca diînsa nu a avut frumuseţe, spirit, talente, de era vorba de aceste lucruri ; de ziceam vorba vapor, ea răspundea că familia ei are şapte vapoare ; la vorba mare, răspundea istorisind întîmplări din viaţa ei, cînd s-a fărimat vaporul şi a scăpaţ înot ; la vorba nobleţă, te oprea şi înxepea să vorbească de genealogia familiei ei, unde numea chiar împărați.

Dar aceestă din urmă cualtate îi atrase simpatiile compatriotului nostru,

— Și eu sînt nobil, zicea el, trei împărați au stătut în neamul meu, ba încă împărați de cei mai vestiți. Şase domni ; generali mari ce s-au bătut cu turcii şi unii din ei cu americanii ei din Staturile Unite, sînt acum o mie de ani.

— Mă iartă, domnule, zice baroana, dumneata ori vrei să glumești, sau că altceva voieşti a zice; zici că strămoşi' dumitale s-au bătut cu americanii sînt acum o mie de ani ; dar Ameri2a se descoperi mai tîrziu de Columb.

— Columb... Nolumb... nu ştiu eu...

— Dar ştie istoria.

— Istoria ? Lăsaţi-mă cu procopsiţii... nu știu ce spun : America nu s-a descoperit... a fost totdeauna cunoscută, d-o mie, de şapte mii de ani, de cînd s-a făcut lumea... nu ştii dumneata aceasta ?

— Zău, domnule, îmi vine să rîz, dar întreabă pe toţi aceşti domni şi îți vor spune ca mine...

264

https://biblioteca-digitala.ro

— Pot spune ce vor: opiniile sînt sînte, ceea ce zic eu este opinia mea.

— Dar asupra acestui lucru nu este loc de opinie.

— Dar daca eu crez aşa ?

Baroana da din umeri şi noi rideam,

— Pereche minunată ! zise o altă damă.

— Așadar, domnule, daca nu trebuie să credem istoria, nu vom crede nimica, nici în Hrist că a fost ; dumneata poţi să ai opinia d-le.

— Da, daca voi avea opinie că nu a fost.

— Cum se poate, dumneata care ești un bun

catolic să..

— Catolic ! catolic ! eu... Să mă ferească Dumnezeu... Dumneata eşti catolică ; eu sunt creștin, nu catolic, încă o dată.

— Creștin, nu catolic ! dar catolicii ce sînt ? nu sînt creștini ?

— Nu. Aiasma lor nu ţine, se strică îndată.

— Toţi câţi cred în Hrist sînt creştini deopotrivă.

— Ba nu, baroană, nu sînt de această opinie, asta este ideea voastră, care ziceţi că pămîntul se învirteşte, iar nu soarele.

— Pentru cea din urmă îţi mărturisesc că este adevărat...

— Nu este adevărat... nu poate să fie... mai întî< că pămîntul este pe apă, zice în scriptură. De s-ar înviîrti pămîntul, noi am cădea cu case cu tot, sau ne-am îneca în apă. Eil Ei... baroană! Vezi că și cu mă pricep. Dar voi, ce ziceţi că știți toate, spuneţi-mi mie pe unde ouă găina, auz?...

Această conversaţie aprinsă și bizară, făcută într-un fel de limbă franceză, adunase mai mulți oameni să o asculte, riîsul era general.

255 https://biblioteca-digitala.ro

De.acolo pină la Galaţi avurăm cu ce petrece. De cite ori ni se ura, făceam astfel, încîţ baroana să înceapă vorba cu boierul.

În cea din urmă zi a întrărei în Dunăre, avurăm încă vint; vîntul începu pe când noi eram la masă. Spre seară, boioruli şedea lîngă baroană. Aceasta din urmă spunea că are la Pera şase case mari și că numai pe două le închiriază ; în celealte patru șade ea pe rînd, o dată pe an în fiecare, împărțind astfel cei patru timpi ai ânului. Boierul nu-i da pace să vorbească şi căta să-şi spuie şi el laudele averilor sale.

— Eu am, zicea el, optzeci de mii de fălci de pămînt, cît crăia unui crai din cei de rîndul al doilea ; douăzeci și cinci case la oraşe.

— Ştiu, răspunse dama, ce sînt moşiile voas_tre : locuri deşarte; de acelea găsești multe în Turcia... Știu ce sînt şi casele, nişte bordeie, ca în toate ţările sălbatice...

— Sălbatică ești dumneata, madamă, daca crezi că noi sîntem sălbateci, auzi colo! Dar casele voastre din Pera ce sînt alt decit niște grajduri de lemn, ce mai lucrul! Să vezi case la mine, la moșii ! Palaturi ! Vezi bine că te-i fi mutînd de patru ori pe an dintr-o casă în alta, daca te gonesc ploşniţile.

Într-acest moment vaporul se mișcă foarte tare. Boierul pierdu echilibrul şi căzu cu scaunul. Căzînd se agăță cu mîinile de masa de pinză și răsturnă asfcl castronul cu supă dupe masă, ce opări pe baroană. Baroana căzu sub aceeaşi lovire, căci boierul cătase totodată să se sprijine de scaunul ei.

Acest nefericit, dupe ce căzu, rămase întins şi cu ochii la căpitan. El credea că vaporul se spărsese și că era în fundul mărei,

266

https://biblioteca-digitala.ro

Astfel se puse termen acestor conversații ce ajungeau să fie interesante, de mult ce erau dezbrăcate de bunul simţ.

Rîurile, afară de Nil, răspîndesc mai în toate părţile o răcoare a lor proprie. Pe aproape de ziuă mă deșteptai în patul meu, tremurînd de îrig ; înțelesei îndată că eram pe Dunăre, Mă scol, ies pe pod şi văz canalul Dunărei, pe care întrasem atunci. Am scris într-altă parte mai multe lucruri despre Dunăre. Aici mă voi mărgini a spune cîteva vorbe despre gurile Dunărei. Dunărea curge în Marea Neagră prin cinci guri: 1 Tiagala, la cei vechi, acum pe turcește Cheli sau Chilia ; 2 Birsum, astăzi Sulina-Bogas ; 3 Psilom, acum Sintul George ; 4 Nalon, astăzi Capu-Bogasi ; 5 Noranon, acum leni-Schele. Sub romani, tat aceste guri luaseră următoarele numiri : Borium, Calum, Naverum, Sacrum, Peuce. Insula Şerpilor se chema Ahilis.

Noi intrarăm prin Sulina-Bogas sau Birsum.

Aici nu mai văzurăm sentinelele puse, ca în alţi timpi. Soldaţii turci au luat locul rușilor de la tractatul de Paris încoace.

Delta Dunărei, numită asfel de cei moderni, dupe exemplul luncei Egiptului, ce seamănă cu o deltă din alfabetul grec, este în posesia turcilor, de la cele din urmă dispoziţii ale Congresului din Paris, din anii trecuţi,

Delta aceasta purta în vechime nume de insula Peuca. Aici Alexandru trecu Dunărea la schiţi. Dariu tot pe aici aruncă podul său. Arian, în lib. 1 a vieţei eroului macedonean, păstrează cîteva trăsuri despre această insolă.

Către anul 335 înainte de Crist, Alexandru cel Mare, înțelegînd că tribalii și ilirienii se poartă ca neamici, pleacă împotriva lor. Regele tribalilor,

267

https://biblioteca-digitala.ro

Surmos, ia ştire de ajungerea concherantului și trimite copiii şi femeile din ţara lui în insola Peuca. Tribaiii fură bătuţi la un loc aproape de riul Liginos. Armia lui Alexandru, zice Arian, îi goni în timp de trei ziie şi ajunse pe malul Istrului. Acolo macedonienii aflară bărci lungi, care se umplură cu soldaţi d-ai lui Alexandru şi porniră spre insola Peuca, unde erau copiii şi femeile tribalilor. Barbarii îi priimiră cu o ploaie de săgeţi. Apărarea lor energică și repejunea rîului decidă pe Alexandru să lase insola şi să treacă Dunărea la schiţi.

Partea aceasta a Dunărei pînă la Galaţi este formată de un tărim nelăcuit, stufos şi umed. La stinga încep a se vedea la o depărtare dealurile Bulgariei. După mine este locul cel mai trist care poate să îritilnească cineva. Canalul cură şerpuind în toate direcţiile.

Pe malul Dunării mai în sus erau în timpii vechi mai multe cetăţi şi castele, ce nu au lăsat astăzi nici urmele lor.

Cunoaştem între altele, începînd de la Salmorubis, pe al doilea canal, malul drept, în faţă cu insola Peuca, ce avea în dos lacul Halmiris.

Solsovia, Oegisus, peste dmim de locul podului lui Dariu, mai sus de Peuca ; Novidionium ; Dinogeţia, unde riul se înturnă la dreapta și face un colţ ; Arubium, Peristilaba, pe malul sting în faţă cu cei dintăi ; Trosmi, Boreum, Cius, Carsus, Calidava, Ahiopolis, unde Dunărea curge în stînga, făcînd un unghi ; Sucidava, Sagadava, Dorestorum, Tegulisium, Candidiana, Nigrininiana, Transmarisca, peste drum este gura Argeșului, Ginton, Apieria, Tagrae, Sesanta-Prista, Salto-Pirgos, Trimanium (Rușciuc). De aici vin altele.

268.

https://biblioteca-digitala.ro

Timpul era frumos, deşi rece. Ședeam toți pe podul vaporului să ascultăm o nouă dispută ce se ridicase între baroană şi boierul nostru despre ncbleţă. Dama zicea că la noi românii nu este nobleţă, ci o distincţie foncţionară, un fel de biurocraţie, cu privilegiuri, dar că aceste privilegiuri sînt pe viaţă, nu pot să treacă moştenire la copii, ca averea etc. Prin urmare nu este nobleţă ca în Europa, ci boierie, care se deosebeste mult de cea -dintăi. Că însuşi domnii români, fiind pe viaţă, nu lasă tronul fiului lor moștenire. Prin urmare princia e numele foncţiei, și cînd se dezbracă de foncție, se dezbracă asemenea de princie, ce nu este un titlu de nobleţă.

Dar că ea, fiind baroană din moși-strămoși, va fi din strănepoţi în strănepoți şi că, fiind asfel, numai ea este nobilă.

Aceasta supără foarte pe boierul nostru, care, neaflînd argumente, căzu în personalităţi supărătoare. Baroana ducea la tăvăleală. Pe urmă se liniști (boierul) și adunîndu-şi suvenirile istorice zise :

— Sînt o mie opt sute de ani aproape, de cînd Radu Negru descălică în Valahia, mi se pare că era nobil acela ? Avem cărţi că ne tragem din el, din partea mumei. Traian împărat, ce bătu pe daci, era nobil, mi se pare. El se trăgea din Radu Negru din neamul nostru. ”

Aceste argumente istorice, fătate din ignoranţa compatriotului meu, ne făcu să ridem cu hohot. Dar ne distrarăm îndată, căci vaporul căzuse pe nisip. Trecuse o oară de cînd se sileau să-l scoaţă. Boierul nostru era şi galant cu damele cînd voia; de multe ori și fat. Îl auzii adresînd vorba unei dame frumoase :

269

https://biblioteca-digitala.ro

— Eu nu sînt supărat de această întîmplare, ba încă aș dori să ședem nomoliţi un an, căci la Galaţi ajungînd astă-seară, o să ne despărţi, puiculița mea !

Dama roşi şi rîse totdodată.

Seara eram în Galaţi. Pasagerii coboriră toţi aici. Eu vrui să mă dau jos la Brăila, unde volam să văz un camarad vechi de școală — pe M. Marghiloman — acum neguţător brăilean. Plecai cu vaporul la Brăila. Tot acest vapor, după ce descarcă pasagerii la Galaţi, trece îndată la Brăila, apoi se întumă din nou la Galaţi, unde este stația sa generală.

Este peste putinţă a descri impresia ce încearcă cineva, dupe e lipsă de zece ani, înturpîntiu-se în patria sa. Mi se părea că vaporul umblă prăâ încet și cugețele mele zburdu înaintea lui, să întilnească rude, amici, cunascuţi, mulţime dsrită, ce ni se pare că ne aşteaptă cu braţele deschise, cu lacrimi de bucurie în ochi. Astă dată îmi aduceam aminte că timpul schimbase faţa şi inima celor ce iubeam, căci nu mă vor recunoaște încă şi voi fi mai strein între ai mei, decît în streinătate, și atunci aş fi dorit să mă înturn de unde plecasem. Se uită cel ce lipseşte. Locul său la banchetul amiciei se pierde, numele său se şterge ; şi cînd se înturnă, se află strein între ai săi, și de multe ori întoarcerea lui este privită ca o indiscreţie.

În sfirșit vaporul stătu la Brăila. Era seara. Soldaţii de la schelă nu ne lăsară să coborîm, fără ordinul unui superior, și superiorul era dus în oraş să facă curte. Un soldat merse să-l cate și şezu o oră, vaporul era să plece la Galaţi, și eu nevoit a mă înturna cu dinsul. Cînd iată că sosi omul aşteptat. Îndată ce veni, ne spuse că nu poate să ne lase în oraş, căci a trecut ora, și asfel e legea.

270

https://biblioteca-digitala.ro

Mai nainte de toate trebuia să ne supunem la legile ţării, la care, din nefericire, puţini ascultă, Reîntrai în vapor.

Într-acest timp, omul cu legile găsi mijloc şi schimbă articolul din legi, căci veni şi ne zise:

— Ei, aide, vă fac graţie... întraţi!

El trecu în revistă pe toți pasagerii. Cînd veni la mine, zise :

— Ce profesie ai — negustor ?

— Negustor. -

— De ce?

— De ce se întîmplă,

— De unde vii?

— Be la Țarigrad.

— Poţi da clitzăşie pe cineva în ţară ?

— Poti.

— Be mult lipseşti din ţară ?

— De zece ani.

— Și ce d... ai făcut atîţia ani p-acolo?

— Negeţ.

— Voi să te întreb cum nu ţi s-a urit prin ţări streine ?

— Nu mi s-a urit,

— Cum te cheamă ?

— Vezi pasportul.

EI citi numele, Apoi păru impresionat, mă luă de mînă, cătă să mă sărute. De aici înainte se schimbă scena.

”Merserăm amindoi în oraş, trăsei la e locangă,

În fond acest om, ce nu avea mai mult de riogăsprezece ani, era un băiat bun și inteligent, fiţin aspru cu cei ce nu cunoștea, lucru ce vine din multe daravere cu tot felul de oameni în serviciul său, dar foarte amabil şi îndatoritor cu cei care îi cunoştea ; nu-mi aduc aminte numele său.

A doua zi văzui amicii ce aveam în Brăila, şi a

2T1

https://biblioteca-digitala.ro

treia zi plecai din nou la Galaţi, în societatea d-lui Petre Nenișor și a conscartei sale.

Brăila are două calităţi ce nu le are Galaţii: strade largi gi climă sănătoasă ; dar Galaţul are populație mare ; este singurul port al Moidovei. El numără în sinu-i mulţime de case mari neguțătoreşti.

Viaţa este foarte scumpă și mijloacele de hrană numeroase.

La locanda unde mă duseră era așa de scump ca la cele întăi oteluri din Londra, deși aceste locande erau vecine cu mizeria,

Trecui o noapte la locandă, a două zi dimineaţă plecai cu diligenţa la Iaşi.

Serviţiul cu diligenţa este bun.

În diligență mă-âflai cu patru neguțători greci, niște vechi cunoscuţi din Constantinopoli. La prînz ne oprirăm la un orăşel ce se cheamă Tecuci, citeva poști departe de Galaţi. De aici merserăm la Birlad, apoi la Văslui.

În orașul Văslui, Ștefan cel Mare a zidit un palat şi biserica Sîntului Ioan Predidici, spre mecilor, asupra Racovăţului, pe apa Birladului.

Vom trece printr-aceste locuri, fără a vorbi despre o luptă în care moldavii se încununară de glorie ?

În anul 1475 de la Crist, sultanul Mahomet, cătind să înfrîngă puterea moldavilor și să supuie această ţară la aceleași condiţii ca pe ţara Valahiei, trimise în Moldova o armie de o sută douăzeci mii de oameni. Pretextul sultanului era că voieşte să silească pe Ştefan a întoarce toate pierderile ce domnul Moldovei făcuse să încerce de mai multe ori Radul, domnul Valahiei şi vasal al Turciei. Oştirea otomană se compunea de turci,

212

https://biblioteca-digitala.ro

arabi, albanezi şi tătari, precum și de cîteva cete de valahi, sub comanda domnului lor. Ștefan, îndată ce luă ştire despre această învazie, prepară oştirile sale moldave, ce se urcau la patru zeci mii de soldaţi. Pe lingă oștile de ţară, se mai numărau cinci mii de unguri, ce Mateiaș Corvin îi trimise ajutor ; regele Poloniei, Cazimir, încă trimisese în Moldova, spre ajutorul lui Ştefan, sub comanda hatmanului Buceţki două mii de poloni. Dupe ce strînse aceste oști, Ştefan purcese înaintea turcilor din sus de Văslui, la Podul-Înalt.

Ștefan într-această luptă întrebuinţă o stratagemă ce contribui mult la învingere, o stratagemă care în alte timpuri şi cu alţi neamici, nu numai nu ar fi reuşit, dar ar fi fost privită ca o cercare copilărească. El dase ordin mai dinainte la mai mulţi ţărani să se ascunză prin desişurile pădurilor în două sau trei părți, în jurul cîmpului luptei ce era să înceapă. Acesti oameni erau porunciţi, la un semnal, să înceapă a suna din trîmbiţe şi din buciume, ca printr-aceasta să facă pe turci a crede că vin ajutoare noi din mai multe părţi şi să-i descurajeze. Un fenomen veni încă în ajutorul moldavilor : îndată ce începu lupta, se făcu o mare negură, deşi era încă departe de apusul soarelui ; această negură era atît de mare, încît abia se vedea om cu om la o mică distanţă.

Din mai multe părți, ţăranii rînduiţi să sune din trimbiţe şi buciume alarma începură a-și face datoria lor. Turcii se -înspăimîntară la sunetul trîmbiţelor, ei crezură că au să combată cu alte noi oștiri încă ce sosesc în ajutorul lui Ștefan. Pe de altă parte se văzură că sînt împiedicaţi de arma lui Ștefan, de rîu, de luncă şi de negură. Stau, ascult, se socotesc, tremură ; sunetul trimbiţelor din ce în ce pare că se apropie ; spaima face să se uite

182 213

https://biblioteca-digitala.ro

>

datoria : instinctul conservaţiei le vorbeşte mai tare decit vocea gloriei. Unii din ei vor să treacă lunca ; această rupere servi de exemplu la toată armia turcă. Atunci Ștefan cel Marc îi loveşte. Turcii nu au loc a-și reașeza rîndurile. Atacul moldavilor este teribil ; apărarea turcilor slabă, ba încă pierzătoare, căci sub impresia ameţelci lor şi a negurei se taie turci pe turci. Armele moldavilor lovesc în mulţime deasă, tărimul se încarcă de cadavre și de arme; sîngele riură. Mulţi se prinseră vii din pedestri şi trecură sub sabie; mulţi, înspăimintaţi, îşi curmară viaţa ei însuşi ; alţii reușiră a scăpa prin fugă și în cel mai mare dezordin.

Într-această luptă, de vom sta a crede pe Ion Stryikovsky, cron. polon (cap. 20, z. 3.), ar fi căzut o sută de mii de oameni. Acest Stryikovsky zice că a văzut cu ochii săi, viind din Turcia la anul 1575, în locul acestii lupte, grămezi mari de osăminte omenești. A mai văzut trei cruci de piatră puse în memoria acelei învingeri.

Mulţi pași aleşi au pierit într-acest rezbel ; fiul lui Isan-paşa s-a prins viu. S-au luat mai mult de o sută steaguri. Pe cei mai mulţi robi i-au ucis; pe patru prinşi din cei mai de frunte cu treizeci şi şase steaguri i-a trimis Ștefan, pentru ajutorul ce-i dase, regelui Cazimir al Poloniei.

Ștefan nu s-a îngimfat de această învingere — el o atribuia mai mult voinţei devine, decît agerimei minței sale ; patru zile după aceasta au postit, nemîncînd și nebind decît pîine cu apă. Turcii ce au scăpat dintr-această luptă s-au dus în jos de Podul Înalt prin păduri și au ieșit spre apa Smilei. lar Ştefan a plecat după ei cu moldavii și cu cei două mii de poloni şi i-au gonit pînă la Siret, la Ionășeşti ; acolo turcii au trecut riul ; iar

274 https://biblioteca-digitala.ro

locului trecerei i-a rămas numele Vadul Turcilor. Sunt puţine suvenire ce recheamă învingeri atit de glbridase precum este aceasta. De vom căuta să o cămparăm cu cele mai celebre bătălii ale grecilor şi ale romanilor, nu vom greşi. Și cu toate acestea puţini sînt aceia care ştiu că, pe locul ce călcăm astăzi cu nepăsare, moldavii s-au încununat odată cu o glorie mai strălucitoare decît gloria luptei de la Termopile. Streinul abia ştie că există o Vloldovă și, la numele acestii ţări, mulțimea întreabă în ce parte a globului se află. Românii calcă în picioare acest tărim fără păsare şi fără să ştie cît el este de interesant pentru diînșii. Nu este îndoială că va veni un timp, cînd istoria faptelor române va fi cartea noastră de predilecție; dar pentru aceasta va trebui o altă generaţie. Inimi române, pline de viaţă și de mărire, ca să poată înțelege viața şi mărirea patriei lor.

Diligenţa merse toată noaptea și nu putui vedea poziţiile pline de frumuseţe ale Moldovei ; tărimul de la Tecuci în sus, spre munţi, începe să se încrețească ; pretutindeni ochii întîlnesc dealuri şi văi desfătătoare — dealuri cununate de avută vegetaţie ; văi împodobite cu holde.

Pe la miezul nopței ajunserăm la Birlad. Noaptea mă opri d-a mă preumbla prin oraş. Traserăm la o locandă, unde ni se prepară cina. Dupe cină plecarăm înainte ; cu toate acestea, oraşele ce întîlnirăm ne recheamă multe lucruri de interes istoric.

În Văslui, din ordinul lui Ștefan cel Mare, s-au tăiat trei boieri : Negrilă paharnicul, Alexe stolnicul și Isaia vornicul. Aceste orașe, pe la 69841

1 „De la facerea lumii“ = 1476 e.n (ne.).

183 2175

https://biblioteca-digitala.ro

au fost prada uciderilor şi focului turcilor şi tătarilor. Din Vaslui a plecat Ștefan cel Mare la lovirea cu cazacii, pe care i-a bătut şi i-au fărîmat la Prut, lîngă Grumuzești.

Siretul îl lăsasem de mult în urma noastră.

Acest rîu încă ne recheamă mulţime de suveniri — mult singe strein şi român a curs în undele acestui rîu, e prea lungă lista luptelor întimplate pe malurile sale, pentru cadrul nostru.

Poştile în Moldova sînt în stare mai puţin proastă decit cele din Valahia. Cu toate acestea, două poști aproape de Iaşi le găsirăm înapoiate cu totul. Caii atit slabi, cît nu puteau trage : conducătorii diligenţii se armase cu un toroipan şi bătea caii nesimţitori la lovituri.

Cînd ajunserăm a două zi de dimineaţă în dealul numit Repedea, văzurăm capitala Moldovei culcată cu lene pe o coastă lină, spre nord-vest, ca un călător obosit de cale şi de suferinţe, ce se culcă în mijlocul cîmpului verde şi visează la trecutul său.

Pe toaţă coasta ce coprinde Iașii văzurăm, din înălţimea unde ne aflam, o pulbere de case albe cu învelișuri de fier alb, în care se răsfringea razele soarelui. Clopotniţele bisericilor se înălțau mai presus de case, cu formele lor capriţioase şi păreau că ne salută şi se ascund prin arborii grădinilor.

Coborîrăm dealul Repedei, o neexprimabilă senzaţie mă domina, întrînd în capitala Moldovei; plăcerea de a o cunoaşte se îngîna în sufletul meu cu temerea că voi afla un oraș de o mie de ori mai pejos decît mi-l închipuiam. Poziţia Iaşului este desfătătoare. Într-o ţară atît de frumoasă ca Moldova, nu era greu să se aleagă această poziţie.

216

https://biblioteca-digitala.ro

PE

Cu toate acestea capitala nu are un rîu ale cărui ape ar fi de ajuns să îrnplinească trebuinţele ei. Un riuleţ, ce sc usucă în timp de vară, trece pe la poalele orașului și piere umilit de el însuși, gîndind poate că nu este în stare a spăla nici necurăţeniile evreilor, printre care el trece. Bahluiul a avut onoare a fi cîntat în versuri de poetul Alecsandri, ce-i dete epitetul de lăcaş al broaştelor.

De la mărginele foburgurilor pînă aproape de centrul orâșului nu văzurăm decit case locuite de evrei. Această populație a coprins gingaşul corp al Moldovei. Nu este un singur oraș, un singur sat, unde să nu întilnești [...] acesti oaspeţi rătăciţi. Îi îniîlnești încă pe toate drumurile, circulînd și făcînd aceleași serviciuri ca pămîntenii, afară de munca pămîntului și îndatoriri către ţară ; îi găseşti încă la toate locandele și hanurile unde poposești, mai cu osebire în ţara despre hotarele Austriei. Ei sînt atît de mulţi prin oraşe și atît de amestecați în comerţul cel mic, încît sîmbăta lor a devenit o sărbătoare pentru toată Moldova ; sîmbăta, în laşi, din zece părţi de magazii, nouă sînt închise. Într-acea zi oamenii nu mănîncă pîine proaspătă, şi toate trebuincioasele de hrană sînt nevoiţi să le cumpere de vineri.

Sint în Iaşi cîteva strade frumoase. Strada cea mare, pavată sub Gr. Ghica, merită a fi citată aici. Cîteva case bune și palatuti încă se găsesc pe ici pe colo. Podul Verde, pe unde mergi la Copou, este frumos : muntenii bucureșteni nu au nici o întrare ce ar putea să se egaleze cu aceasta. Grădina ce afli pe această ieşire este mai mică şi mult mai jos de grădina șoselei de la București. Grădina Socola a lui Sturza este demnă d-a se cita.

Sînt citeva oteluri în Iaşi ; eu trăsei la otelul ce se cheamă al lui Binder, destul de modest şi inco-

277 https://biblioteca-digitala.ro

mod. Abia putui afla o cameră, căci toate otelurile erau ocupate de deputaţii veniţi în lași, pentru Divanul ad-hoc.

Spre seară ieșii, doară voi întilni pe vreun cu= noscut, să-mi spuie adresa vreunui din amicii mei. Umblai pe jos pe stradele Iașului ; timpui era foarte frumos, Stradele încărcate de trăsuri. Iaşenii, ca și bucureştenii, au mare fală să umble în trăsuri ; ei pun preţ mare pe acest chip de circulaţie, pe care îl cred că face parte din condiţiile nobleţei. Asfel se cred înjosiţi a privi pe cei ce umblă pe jos şi umiliţi a-și exersa picioarele. Pe lîngă aceasta se adaogă încă necurăţenia stradelor, şi face pe aceşti locuitori să uite a umbla.

Întilnii în cale pe un vechi amic de Paris, Brănişteanu ; acesta îmi sări în braţe : ani trecuseră mulţi, dar amicia nu se ştersese din inima lui. Ei îmi dete adresa mai multor persoane și mă învită a doua zi la masă la dinsul, să fac cunoștința soției sale,

Iașii nu au fost de mult timp capitala Moldovel, Pe timpul lui Ștefan, înainte de această epocă şi mult timp în urmă, Suceava s-a bucurat de această onoare. În timpii vechi, pe acest tărîm a fost o cetate romană, pe care mulţi scriitori și celebrul D'Anville o numește Iassiorum, de unde vine şi numele ce poartă pină astăzi. !

Populaţia Iașului se urcă pînă la o sută mii sufilete, cu evreii.

Clasa boierilor mai este putentă. Acesti boieri au superioritatea asupra celor de la Bucureşti, prin iniţiativa ce totdauna știu să ia în lucrurile politice şi prin sacrificele ce fac pentru ţară, deși

1 Ipoteza, menţionată şi de V. Alecsandri în Jaşii în 1844, nu este contirmată de istorie (n.e.).

278

https://biblioteca-digitala.ro

multe din ele par a fi interesate; însă tot mai bine asfel, decit nicidecum, cum se întimplă prin alte locuri, căci oricum ar fi, țara profită. Clasa a doua este mică : comerţul se află în mîna evreilor, popolul Iaşului, mai puţin înapoiat decît al Bucureștiului, nu se ocupă de lucruri publice.

Cînd mă înturnai la otel, aflai un adiotant al pricipelui Vogoridi ; acest tinăr veni din partea domnului său să mă felicite de bună venire şi să-mi spuie că principele sau caimacanul este totdauna acasă pînă la douăsprezece ore dimineața.

Abia plecă ofiţerul şi iată o vizită pe care o doream foarte mult. D. Ralet, un amic vechi de călătorie, pentru care am avut totdauna o vie simpatie. Inimă, spirit, caracter leal, nobil, toate îructele ce dă o creştere îngrijită, iată ce este Ralet. El fusese ministru sub domnia lui Gr. Ghica, veni însoțit de un muntean, Marin Sergiescu, ce-i zice şi Națţionalul, acela despre care mai vorbesc în călătoria din Palestina și Egipt. Marin fusese condamnat la anul 1840 în Valahia, bănuit că ar fi luat parte într-o conspirație politică ; mai tirziu, după evenimentele de la 1848, emigrat în Turcia. Un om înfocat, prea înfocat pentru patrie, și unic în felul său.

Ralet mă conduse seara la dînsul acasă, unde văzui pe toți amicii și cunoştinţele mele, între alţii pe spiritualul istoric M. Kogălniceanul, Urmuzache, fraţii Scribani, ce fac onoare clerului moldovean, C. Negri, Mavrogheni, Rolla şi alţii, despre care vom vorbi la locul lor. Toţi deputaţii Divanului ad-hoc erau aici. Acesti deputaţi luaseră o metodă foarte bună.. Ca să nu se întîmple certe sau discuţii în Divan asupra unor chestii NOI, ge adunau să le dezbată în particular, unde se vărsa

279

https://biblioteca-digitala.ro

toată furia deputaţilor și sfîrșeau prin a se înţe= lege într-un fel: asfel a doua zi erau toţi uniţi,

Moldovenii sînt foarte ospitalieri. Această virtute străbună ei o păstrează mai mult decît noi muntenii : noi ne-am civilizat prea mult! În tot timpul cit șezui în lași priimeam cite zece invitaţii pe zi, asfel încît. nu ştiam unde să mă duc mai întăi. Adevărul este că în Moldova aveam mai mulți amici, şi prin urmare mai multe simpatii. Apoi zice și proverbul : „Nimeni nu este profet în țara lui“. +.

Făcui cunoştinţe noi de oameni şi de dame, prin mijlocul unor dame ce eram ferice a le numi amice.

Maica Eugenia, sora lui C. Negri, d-na Zulnia Sturza mă Introduseră într-o parte a societăţii din lași. Casa d-lui Georgiaș Sturza mi se deschise ca unui vechi amic. D-na Sturza, fia patrioatei familii Urmuzache, este una din acele rari excepţii ce recheamă vechiul timp al damelor române, care ştiau cu graţia cea mai exchiză să împace virtuţile casnice cu virtuțile patriotice.

După trei zile făcui vizită caimacamului ; ne cunoșteam de mult timp din ţări streine. Caimacamul mă priimi cu bucurie ; şi în timpul cît șezurăm împreună, eu uitai că eram în casa capului guvernămiîntului, că el era caimacamul Moldovei.

A două zi mă învită la masă, mă dusei cu compatriotul meu. Găsii aici o societate numeroasă de amici și cunoscuţi şi de dame plăcute din familia Negri. D-na Vogoridi era dusă în Franţa. Citeva zile le petrecui a face cunoştinţ' de tot felul. Acum eram așezat cu șederea la d. Ralet.

Trebuie a spune adevărul : boierii moldavi sînt patrioți, dar tare aristocrați. Poetul nu ţine de nici o clasă, se hrăneşte cu aer, se adapă cu rouă i,

280 *

https://biblioteca-digitala.ro

răpit de viăe, ca spiritele dive, el nu poate îi dizitr-o clasă, nefimd din lumea aceasta, şi asfel

e nobit prin epgația cerului d-a dreptul ca regii.

tr-acaastă eualitite mă întrodusei în cercul bo-

resc. Cu toate acestea îmi veni gust să mă cobor îh claşa a doua. Aiai aflai mai puţină etichetă, mai puţin făst, dar afla inimă, aflei francheţă.

Junii mel vi de must ţinp îşi completează studiile lor în Germania. Germania este o comitesă Hătrină, cu idei aristocratice, deşi studieasă şi ra-

ntică, şi fmii mobdavi, ce lăcuiasc în sinu-i cițiva ami, se întureă în "Moldava pariumaţi cu qdorul bătrînei arjştocrate, Nouă ne ptace a imita

opolii streini în datigale ler, din nefericire nu-i imităm în cele hune, d în cele frivole, de multe Gri în cele rele. Asfel nu-i imităm în virtuțile conjugale, ci în viţiurite conjugale ; nu în virtuțile aristocrației, ci în viţiurile aristocratice, Luăm titlurile, deeoraţiile, vanităţile aristocratice, ne îmbrăcăm cu ele şi ne credem serios că sîntem aristocraţi, dar ce facem mai mult decît actorii care pe scenă se îmbracă cu mantii regale, ceea ce-i face a crede că sînt regi. Nobleţa cere virtuţi, sacrifice, merite, căci orice drept cere datorii.

Dar aceasta este epidemie ce va trece de sine cu timpul. O altă boală este despărţenia celor căsătoriţi ; cele mai multe căsnicii se strică după trei, după zece luni ; cele ce au ţinut un an, doi ani sînt rari. Aceasta se face pentru că nunțile nu sînt bine combinate, pentru că legile permit divorsul, pentru că oamenii sînt viţioşi. Nunţile se îac în multe feluri, niciodată silite, apoi nu se fac mai rău combinate decât la alte naţii, exempluri s-au văzut multe de căsătorii bine întocmite şi stricate. după cîteva luni. Cit pentru a doua între-

28i

https://biblioteca-digitala.ro

bare, adică legea încuviinţeaz�< divorsul, încă nu 9 priimim ; aceeași lege este în Valahia, și cu toate acestea despărţeniile sînt rari. A treia întrebare este mai probabilă. Cu toate acestea, toate despărţeniile nu se întîmplă numai între soţi viţioşi. Este o epidemie, ca toate epidemiile, a cării cauză nu o putem bine determina.

Efectul există însă. Mi s-a întîmplat să văz dame ce au avut; doi şi trei bărbaţi cu cununie, cu două și trei rînduri de copii, întilnindu-se cu toţi soţii săi într-același timp, într-același salon, și toţi acesti soţi, întilnind două și trei soaţe, ce au avut fiecare și cu care se află în relaţii de amicie.

Aceasta în toate limbele se cheamă poligamie. Așadar unde este respectul pentru familie ?

Dar să lăsăm aristocrația şi poligamia și să venim la Divanul ad-hoc,

Deputaţii erau aleși şi era sigur că are să se ceară unirea cu Valahia. Acum rămăsese să se exprime Divanul.

Într-o dimineaţă îui învitat a mă afla la Divanul ad-hoc, ca român din Valahia, să asist la declarația naţiei.

Mă dusei la adunare. Mulţime de lume, toate feţele pline de bucurie și de speranţă : viața naţională încinsese într-o zi inimile celor mai mulţi. Sala adunărei era destul de mare, în fund era tribuna orataotilor, pe o înălțime de scînduri cioplite cu artă, pe această înălţi<e se afla scaunul mitropolitului și scaunele membrilor biuroului. În mijlocul sălei erau băncile deputaţilor ; de lături, în cele trei părţi libere, se înălțau nişte coloane de lemn, pe care se odihnea o galerie. Acest loc era destinat pentru privitori. Galeria din stinga era plină de dame, cea din dreapta şi cea opusă,

282

https://biblioteca-digitala.ro

cu tribuna, pentru bărbaţi. Consolii streini aveau loja lor la dreapta pe galerie.

Seanţa se deschise prin citirea ce dete d. M. Kogălniceanu declaraţiei acestii adunări : această citire fu aplaudată de toată lumea şi se depuse pe biurou, ca să se subscrie de toţi deputaţii. După aceasta d. Urmuzachi ceru să citească cugetările sale la tribună, voia i se dete, și oratorul ne dete un discurs bine gîndit, bine simţit și plin de patriotism. Veni timpul, citind şi arătînd avantajele unirei, să se întrebe cine poate să fie împotriva unei dorinţi, fără care nu este fericire pentru români. O voce dintre deputaţi răspunse în sală :

— Eul!

Toată lumea rise, cât viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un art. din regulamentul adunărei, despre cei ce vor face zgomot într-acest lăcaş. Nefericitul „eu“ ce se auzi venea de la un membru al clerului: în adevăr, acesta era contra unirei. Trei deputaţi au fost contra: părintele Hermenziu, Alexandru Balș și Varnav B. Acest din urmă nu voi să fie faţă la adunare ; ; astfel la apelul nominal lipsi.

Mitropolitul luă vorba în chipul următor : cîți sînt de părere împotrivitoare acestei declaraţii a adunărei, să vorbească ! Atunci, între toţi deputaţii, se rădicară doi, un preot și un boier.

D-l Balș (Alexandru) zise că are să citească ceva ; fu chemat la tribună, văzui un om negru şi gras ; în mină ţinea o hîrtie scrisă,

— Citeşte, îi ziseră,

— Nu poci singur, răspunse.

— „Nu poate citi singur, zise d. Hurmuzachi, apoi luă hirtia boierului din mînă și o citi. EL pretinde că unirea nu este bună, dind acele argumente ce

283

https://biblioteca-digitala.ro

s-au citit prin Gazeta de Constantinopoli. Suscrisese el şi părimele Hermenziu. _

D. Balet, ce se afla pe tribună, declară că părintele nu are drept să vorbească în chestia unirei, fiinaâcă declarase solemn că va susţine unirea.

Către acestea, deputaţii merseră cițe unul de suscriseră actul ; cei doi deputaţi contrarii unirei suscriseră în contra.

Cele ce se treceau în adunare se ştiau afară în popolul adunat în curte.

Cei doi arftiunisti, ieşind, fură nevoiţi a cere protecţia d. M. Kogălniceanu de frică să nu-i insulte mulțimea.

Din contra, cînd ieşiră ceialţi deputaţi, popolul îi îmbrăţişă, pe C. Negri îl urcâtă pe braţe în trăsură.

Asfel se trecu această seanță memorabilă. Moldova îşi aduse aminte de vechea sa mărire. De mulţi secoli nu se arătase o zi atît de frumoasă pentru această ţară, căci într-acea zi sufletul lui Ştefan trecuse în sufletul deputaţilor. Bucuria strălucea pe toate feţele moldave : popărul șe îmbăta de speranţa fericirilor ce strălucesc în viltăr : nimeni însă nu se gîndi că, pentru dobîndirea dt turilor naționale, nu este destul a expiăia niimal o dorinţă, ci a face sacrifice mari.

__A doua zi dupe această solemnitate hotării să merg a vizita mănăstirile Moldovei. D. Dassi avocatal, ce cunoscusem în streinătate, pe cînd € însuși fusese nevoit a se depărta de Moldovă, nt oferi o trăsură cu cai pentru această călătoria,

A treia zi plecai dar cu compatriotul rneu,

Trecurăm pe la Tirgul-Frumos. Nu ştiu pentru ce poartă acest nume. Eu îl asemănai cu mulţi de ai noștri, ce poartă nume de patrioţi, Cea măi mare parte de lăcuitori sînt evrei, ceea te dă ora=

284

https://biblioteca-digitala.ro

şului o fizionomie mizerabilă. Aici rămaserăm la un han, să gustăm cîte ceva. Evreul ne servi două cotlete arse, pîne neagră și vin acru, şi ne costă mai mult decit un prînz la otelul prinților din Paris.

Aici veni un preot moldovan ; cu bună ziua ne adresă mai multe întrebări, la care răspunserăm dupe mulţumirea lui. Acesta era un om inteligent şi aprins de simtimentul patriotic. Se chema preotul George. Dupe diînsul veni încă un preot, un lucru ce contrasta cu părintele George, era bețiv şi beat, și aprins împotriva unirei. Văzînd poziţia în care se afla, noi îl invitarăm să ne lase şi să se ducă, ceea ce şi făcu. Acum rămaserăm cu părintele George. Atunci veni în camera noastră un domn, pe care ni-l prezintă preotul, sub nume de spătarul Mardariu. La plecare, d. Mardariu ne rugă să mergem împreună, fiindcă aveam tot o cale. Dupe o oră de călătorie, stăturăm la marginea satului, pe o mare moşie ce acest domn ţinea cu arendă. Ne învită să mergem la dînsul, să luăm cîte o cafea. Merserăm,

D. Mardariu mi se păru un caracter nobil. Preotul George îmi spuse că este un melancolic de cîțiva ani încoace, de la moartea soției sale ; că atît a iubit-o, încî" de atunci nimica nu-l consolă, că a suferit din această despărţire, pînă a ajuns aproape de moarte, că are copiii în pension la Iaşi și că numai acestia îl mai ţin în viaţă, fără care și-ar pune sfîrșit însuși vieţei sale. D. Mardariu ne rugă să dormim noaptea acolo. Noi vream să plecăm, ca să ajungem de timpuriu [la] mănăstirea Războienii. Îi promiserăm că vom face aceasta la întoarcere. El nu ne lăsă să plecăm singuri, ne însoţi cu trăsura sa cale de două ore. Apoi ne des-

părțirăm. 285

https://biblioteca-digitala.ro

Noi luarăm valea şi îndreptarăm calea spre Războieni. Seara ne găsi în cale, caii erau osteniţi, evreul vizitiu pierduse drumul. Rătăcirăm într-o pădure ; nu întîlneam pe nimeni să ne arate calea. Întîmplarea ne scoate la riul Moldova, la pod. Aici ni se spuse că eram în... moşia d-lui Ștefănică Catargiu, un boier din Moldova, ce fusese ministru sub Gr. Ghica.

Întrebarăm, mai este departe Războienii, şi ni se spuse că mai este mult. Evreul nu va să mai meargă înainte. Un om al proprietarului venise acolo să afle ce trecători sînt şi să-i învite la curtea boierească.

Noi ţinurăm consiliu ce am putea face. Eram odată legat cu fiul proprietarului. La şcoalele Parisului mi-era amic și îl stimam ca totdauna ; dar el nu era la această moşie. Ne aştepta la Piatra. Compatriotul meu cunoștea pe bătrinul Catargiu şi avea mare stimă pentru caracterul său, ne hotărirăm să mergem.

D. Ştefan Catargiu are aici o casă mare. Ca toţi boierii din Moldova, el petrece o parte din an la țară. Această datină a moldovenilor a trăi şase luni şi mai mult la ţară, printre țărani, și o viață cimpenească, îi fac să fie români, adică să simţă, să gîndească, să se exprime româneşte. Căci nimeni nu poate tăgădui că la ţară, mai mult decit în oraşe, se păstrează naționalitatea română. Limba încă este aici mai curată. Înfluenţa streinismului a fost mai mică.

Vătaiul curţei ne ieşi înainte la scară cu luminări, apoi ne întroduse în casă la d. Catargiu. Compatriotul meu mă prezintă, şi stăpinul casei păru mulţumit de vizita noastră.

286

https://biblioteca-digitala.ro

Acest boier este patriot, inteligent, purtarea sa în lucrurile politice alc ţărei au fost totdeauna frumoasă.

D. Catargiu ne ţinu de vorbă, vorbirăm de toate şi mai mult de starea ţăranilor din Moldova.

În adevăr, țăranii din Moldova se află în condiţii mai grele decît cei din Valahia. Ceea ce făcu pe deputatul antiunist, în Divanul ad-hoc al Moldovei, să zică că unirea ameninţă a se strica frumoasele instituţii ale Moldovei.

Iată îndatoririle ţăranilor Moldovei :

Douăzeci şi opt de prăjini de arat pentru proprietar cu boii ţăranului, pe fiecare an (o prăjină este a patra parte din falce).

O podvadă de trei sute șaizeci de oca pe an, cale de patru poştii.

Patruzeci şi două de prăjini să se curăţe pe tot anu! pentru proprietar.

Cincizeci şi şase prăjini să se secere şi să le care la arie pe tot anul.

Patru zile de meremet cu mînile sau cu carul,

O falce de cosit şi de făcut claie.

O zi să dreagă la coşare de bucate.

Două palme de lemne.

Peste tot fac șaizeci de zile pe an, termen de mijloc.

Afară de acestea, trei zile pe an pentru guvernămiînt.

Un galben contribuţia ; şi mai mult pentru cel ce are vite mai multe.

Țăranul dar din Valahia este mult mai ușurat.

Trecurăm dar noaptea în casa d-lui Ștefănică Catargiu, ce ne dete o ospitalitate plăcută. A doua zi pornirăm înainte la Războieni, la mănăstire, unde ne şi aflarăm dupe o oră de cale.

287

https://biblioteca-digitala.ro

Mănăstirea Războienii este așezată pe o mică înălţime, în comparaţie cu albia micului rîu ce cură despre sud, la poalele unui șir de dealuri. Această biserică s-a zidit în timpul lui Ştefan cel Mare, din al lui ordin, pe osămintele soldaţilor moldavi căzuţi în răzbelul ce avu într-acest loc îm=potriva-turcilor.

Pină la epoca cînd se întîmplă acest rezbel, valea unde ne aflăm se chema Vaiea-Albă ; dupe rezbelul lui Ştefan cu turcii, luă numele de Războieni.

Mărturisesc că dintre toate locurile ce văzui în Moldova, cele care mă interesau mai mult erau acelea unde se trecuse, înainte, o faptă strălucită. Asemenea locuri nu sînt rari în pămîntul Moldovei ; suvenirile gloiioase ne vorbesc oriunde trecem printr-această ţară.

Ştefan a zidit peste patruzeci și patru biserici în ţară. Cronicarii ne păstrează, pe lîngă faptele strălucite ale acestui domn, cîteva trăsuri asupra caracterului său. Cronicarul Ureche zice : „Bra acest Ştefan-vodă un om nu mare la stat, mînios şi de grabă vărsa singe nevinovat ; de multe ori la ospeţe omora fără judeţ ; iară întreg la minte, nelenevos şi lucrul său știa să-l acopere, şi unde nu cugetai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter : unde era nevoie, însuşi se vira, ca, văzîindu-l. ai săi, să nu îndărăpteze. Şi pentru aceea rar război de nu biruia. Așișderea şi unde biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că, ştiindu-se căzut jos, se rădica d-asupra biruitorilor.“

Dar noi să venim la rezbelul de la Valea-Albă, unde ne aflăm.

Sultan Mahomet nu renunţase la planul său d-a supune Moldova. Pierderea ce încercase oștirile sale la Vaslui înveninase și mai mult dispoziţiile sultanului asupra lui Ştefan. Chilia şi Cetatea-Albă

288

https://biblioteca-digitala.ro

căzuseră sub puterea moldovenilor. Cu orice preţ se hotări să umilească mîndria lui Ștefan și să supuie țara Moldovei. Pentru aceasta strînse osti numeroase din toate părţile împărăției și trimise ordin hanului tătărăsc și domnului Valahiei să se prepare cu oştirile lor, de rezbel.

Ștefan ia ştire despre aceste preparaţii. Dă ordin să se adune toate ostirile sale şi să stea pe picior de rezbel. Pe d-altă parte scrie lui Cazimir, regele Poloniei, că Moldova este ameninţată de otomani ; că sora ei Valahia se supune turcilor; că de va cădea și Moldova, însuşi poziţia Poloniei se face mai critică şi cere ajutor sau, cel puţin, să trimiţă un corp de oştire spre hotarul Moldovei, ca, auzind sultanul, să se teamă și să-şi schimbe planul.

Pe lingă aceasta, Ştefan scrise papii de la Roma și lui Mateiaş Corvin, regele Ungariei, cerînd ajutor în contra inimicilor creştinătăţei.

Ştirea armărei turcilor trecu repede în Polonia şi toate provinciile lor se înfricoşară. Opinia publică în Polonia era favorabilă lui Ştefan. Regele singur se codea. Lituania consilia pe rege să dea ajutor Moldovei, ba încă să o apere cu toată puterea sa împotriva turcilor. Regele refuză. Cincisprezece zile s-au ţinut dezbateri în consiliul regal, daca trebuie să se dea ajutor Moldovei. Într-acest consiliu, domnul Cracoviei, Dieslab Rizvanski, s-a sculat cu vorbe aspre împotriva regelui. sprijinit de castelanul Sandomirului şi de mareșalul ţărei. El zise că din nepăsarea regelui, precum în trecut şi a tată-său şi a frate-său, a ajuns Polonia în slăbiciunea, că era Polonia în floarea puterei sale, cînd o a priimit, dar că acum, nu numai neamicii, dar chiar aliaţii săi o despreţuiesc. Dupe aceste dezbateri, regele trimise ambasadori la sultanul Mahomet, pe Martin Brocemosky cu alţii, să învite

19 — Cătătorii — vol, 11 — D. Bolintineanv 9289

https://biblioteca-digitala.ro

pe sultanul a se lăsa de proiectul său a supune Moldova, căci la din în înpotrivă, regele Poloniei va fi nevoit să alerge la alte mijloace. Ambasadorul găsi pe sultanul la Varna, dar nu reuşi nimic şi se întoarse în Polonia. Sultanul dase răspuns regelui că poate ar fi priimit a face pace cu Ștefan, daca nu era plecat deja cu o mulţime de osti, după rugăciunile vasalilor săi munteni şi tătari, daca Stefan nu ar fi oprit tributul anual, daca ar fi liberat prinșşii turci şi daca ar fi întors turcilor cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

Dupe acest răspuns, Cazimir, dete ordin unui corp de oştire să se apropic de "notarul Moldovei şi să stea acolo, crezînd printr-aceasta să impuie sultanului.

Ştefan crezu să intre de-a dreptul în negoţii cu sultanul, dar nu putu reuși. Acum toată speranţa răminea în curagiul său şi vitejia ostaşilor moldavi.

Domnul Moldovei încercă să oprească turcii la hotar, dar bărbăţia sa nu putu lupta contra numărului. Atunci căzu cu toată puterea asupra corpului de tătari ; îi frînse cu multă înlesnire şi îi goni pînă la Nistru.

Această învingere îmbărbătă pe Ștefan. El hotăraște să atace corpul turcilor, în capul căruia se afla însuşi sultanul Mahomcet. Ştefan se afla într-unul din acele momente atît de dese în viaţa sa, cînd pierderea totală, dar cu onoare a patriei sale i se părea mai dorită decît căderea în robie sau viaţa cu ruşine. Dar cei mai înţelepţi căpitani ai săi, văzînd lucrurile mai cu sînge rece și cunoscînd marele puteri ale neamicului, consiliară pe domn să ia o poziţie defensivă numai şi să se tragă în parlea munţilor, la strimtori, unde mai lesne ar

t Ureche, Leat. Mold., pag. 130, t. 1 (n.a.). 290

https://biblioteca-digitala.ro

putea să combată ; asfel că de nu vor putea învinge, să poată cel puţin să se apere, fără a se expune la o pierdere sigură și totală. Aceste consiliuri înțelepte fură ascultate de Ştefan. Domnul dete ordin armiei sale să se tragă spre munţi, şi moldavii aleseră o poziţie pe un loc ce se cheamă Valea-Albă. Turcii sosiră repede dupe moldoveni. În ziua de 26 iunie (6984, de la facerea lumei) se dete acest rezbel memorabil, unde pică floarea vitejilor Moldovei. Lupta începe, Ștefan dete ordin cavaleriei să descalece și să combată pe jos, crezind cu aceasta să-i ţie călării în luptă, luîndu-te asfel mijlocul de a fugi. Lupta ţinu mult, fără să se hotărască învingerea nici cu o parte, nici cu ceialtă. Unii şi alţii erau acum osteniţi. Atunci sosiră turcilor ajutoare, ce se reînnoiau necontenit. Soldaţii moldavi vedeau cu dișperare aceasta, ei singuri nu vedea să le vie ajutor. Moldavii aflară în disperare curagiul morţei. Lupta devine teribilă ; fuga, o crimă. Cădeau soldaţii lui Ștefan apărîndu-se pină la cel din urmă moment, mai mult năbușiţi de mulţimea turcilor, decit loviţi de armele lor.

Retragerea moldovenilor a fost repede, lăsînd pe tărimul luptei atitea corpuri, cit se acoperise toată valea.

Mulţi boieri moldavi au pierit într-această luptă şi mulţi viteji renumiţi au pierdut viaţa.

Ştefan, în timpul rezbelului, căzuse dupe cal.

Domnul cu oştirile ce scăpară din această luptă se retraseră spre Cetatea Neamţului ; iar turcii parte îl goniră, şi cei mai mulţi merseră la Suceava, prădară și arseră capitala, de unde se înturnară prădind şi arzînd în toată ţara pe unde ajungeau. i

19: 291

https://biblioteca-digitala.ro

Se crede că Ştefan se duse la Cetăţuia Neamțului, unde era muma și doamna sa, că această mumă sublimă nu voi să-i deschiză poarta, zicînd că poarta fiului său numai atunci se va deschide, cînd se va înturna învingător, că Ştefan, rușinat de acest răspuns, se înturnă, strînse oştiri, merse dupe turci, pe cînd aceştia treceau Dunărea și, lovindu-i fără veste, i-au învins şi i-au pus pe goană, apoi le-au luat lucrurile şi oamenii ce prădaseră și robiseră.

Domnul Basarab al Valahiei s-a aflat la rezbelul de la Valea-Albă.

Cronicarul nostru Ureche zice că toți domnii creştini au criticat fapta domnului Valahiei.

După ieşirea otomanilor din ţară, Ștefan s-a înturnat la Valea-Albă, unde a dat ordin de s-au adunat leșurile morţilor, şi din ele au făcut movilă mare. Asupra acestii movile de osăminte, tot din ordinul lui Ştefan, s-a zidit o biserică, spre aducerea aminte a acelor morți. ;

Biserica trăieşte şi astăzi, deși reparată mai de multe ori. Mai încoace, cu timpul, s-au făcut schit de călugărițe.

Pe uşa bisericei spre sud-est, se află o înscripție în limba slavonă, ce se crede făcută o dată cu fondaţia bisericei,

Superioara schitului îmi dete copia dupe traducția acestei inscripții interesante, Iată traducţia : „Anul 1584. — în zilele credinciosului domn, eu Ștefan v.v. cu mila lui Dumnezeu domn pămîntului Moldovei cel strălucit domn, şi în curgerea anului 1584 a domniei sale, s-a rădicat împăratul Mehmet cu toate ale sale puteri ale Răsăritului, încă şi cu Basarab v.v. Venind cu toată puterea Basarabiei, ca să robească pămîntul Moldovei, și ajungînd pînă la locul ce se numeşte

292

https://biblioteca-digitala.ro

rîul Văiei-Albe ; (avea Ştefan v.v. cu sine un fiu, anume Alexandru) a ieşit înaintea lor şi a făcut cu dinşii mare rezbel în luna iuliu 26 zile şi cu purtarea de grijă cea dumnezeiască, au fost biruiţi lîngă rîu şi au căzut acolo mulţime mulţă de osteni moldoveni. Atunci şi tătarii au văzut pămiîntul Moldovei, de cea parte. Pentru care, voind Ștefan v.v. cu a sa bunăvoință, şi a zidit acest lăcaş în numele arhistratigului Mihail, spre rugăciune şi pomenirea lui şi domniei sale Maria şi fiilor săi Alexandru și Bogdan şi spre cea de-a pururea pomenire a bine credincioșilor creştini ce ce s-au ucis la războiul de la anul 7004, fiind în curgerea anilor săi de patruzeci de ani.“ 1

Superioara acestii mănăstiri se chema lustina

_Pătrașca, aveam o carte de recomandaţie către

diînsa de la d. Dassiade. Ne priimi cu mare bucurie. Era o bătrină, „tare di treabă“, cum zic damele moldave, cu accentul lor dulce şi cu buzele lor delicate.

Mai aveam o scrisoare de recomandaţie către o maică, Agafia. Superioara îi dă de știre că au venit doi călători din Valahia şi au o scrisoare pentru dînsa. Maica Agafia ne trimise ştire că putem merge să o vedem.

Plecarăm cu bătrînica superioară.

1 Biserica de la Războieni a fost înir-adevăr construită de Şiefan cel Mare, în amintirea luptei de la Valea-Albă. Dar, evident, unele din datele pisaniei, aşa cum o transcrie în traducere Bolintineanu, sînt greşite. În 1584, Ştefan cel Mare murise de opt decenii! Biserica a fost înălţată în anul „de la facerea lumii“ 7004, adică în 1496, cînd voie vodul se afla în al patruzecilea an de domnie şi cînd se implineau douăzeci de ani de la amintita luptă. O corectare trebuie să introducem şi în ultima parte a traducerii pisaniei : „doamnei sale“ (n.e.).

293

https://biblioteca-digitala.ro

Maica Agafia are casă nouă, grădiniță plină de flori, totul aici răsuflă curăţenia, liniştea şi meditaţia. Întrînd în salonul maicei Agafiei, ne păru că sîntem într-un salon din lași, văzurăm două dame tinere, și așteptam să vie maica. Cit de mare fu mirarea noastră, cînd superioara, adresindu-se către mine, îmi arătă pe una din cele două dame şi-mi zise că este maica Agafia, o femeie de douăzeci și şase-douăzeci şi opt de ani, bine conservată, fragedă, albă şi rumenă, cu trăsurile cele mai potrivite unui tip oriental. Amica sa era fiica unui boier din Moldova, călugăriţă ca însuşi. Băgai de seamă că, de nu toate, dar cele mai multe din aceste maici au maniere frumoase ; multe din ele au priimit educaţie ; unele vorbesc și scriu limbi streine si toate, fără oscbirc, la toate mănăstirile unde se află, se ocupă de literatura română, ba încă şi de politică : toate sint patrioate. Societatea, încă în frageda lor copilărie, le-au aruncat în umbra unei mănăstiri, ca să se roage și să se veștejească, ele îşi răzbună în contra societăţii, avînd cole mai vii simpatii pentru această societate ce le goneşte. Datina era înainte (ca ] părinţii de familie, ce aveau mai multe fete, să trimiţă o parte din ele sau pe toate, încă de copile, la mănăstire, ca printr-aceasta să scape de grija de a le mărita şi să lase stare, băieților. Aceste copilițe se încredinţa' călugăriţelor, care le creșicau şi. cînd veneau în vîrstă, le călugăreau și pe ele. Atunci părinţii, care aveau mijloace, le hotărau o pensie pe viaţă. Ele nu trăiesc de la mănăstire, ci din venitul lor ; tot din acest venit își fac casele lor.

Superioara ne lăsă aici și să duse, căci îi venise niște vizitatori.

Maica Avafia nc învită să şedem la dinsa.

204

https://biblioteca-digitala.ro

Şpre seară ne însoți în toate plimbările ce făcurăm în vecinătățile mănăstirei. Ea ne arătă rîul unde a fost celebra bătălie a lui Ştefan cu turcii şi ne spuse o mulţime de lucruri ce aveau raport cu această faptă istorică.

Seara ne înturnarăm acasă, unde veniră mai multe călugărițe, din care cele mai multe erau iinere şi frumoase ; conversaţia fu variată și plăcută. Unirea Principatelor ocupa mult spiritele lor. Lăudau pe toţi: românii care, în timpul elecţiilor, se purtaseră ca români. În tot acel timp, aceste frumoase rugătoare se rugaseră în biserică pentru realizarea dorințelor românilor. Toate aceste convorbiri se făcură în societatea unui ceai înfricoşat. După ce se sfirși toate vorbile, călugărițele se retraseră pe la casele lor. Noi care rămaserăm ne puserăm la masă să cinăm. După cină, stăpina casei şi amica sa ne rinduiră o cameră unde să dormim şi ele se duseră să doarmă la una din surorile maicei Agafiei.

Este vorbă răspîndită în Moldova despre libertatea cea mare a călugăriţilor și despre rezultatul acestii libertăţi. Mărturisesc că, în tot timpul ce trecurăm pe la aceste mănăstiri, purtarea lor fu asfel, încît nu văzură nici umbra unei fapte ce ar da dreptate opiniei sau calomniei. A doua zi de dimineaţă gustarăm la superioara. Această bună femeie ne rugă să aducem aminte lui C. Negri, ce era între epitropii mănăstirii, despre reparațiile trebuincioase la această mănăstire. De aici plecarăm la Tîrgul Neamţului, dupe ce ne luarăm ziua bună de la maici.

Priimirea cea bună ce avurăm la Războieni, amabilitatea maicilor ne împăcă cu aceste delicate ființe, ascunse în umbra mănăstirilor,

295

https://biblioteca-digitala.ro

Dupe cîteva ore ne aflarăm în Tîrgul Neamţului. Aici întîlnirăm întrînd, un vechi amic din Paris, Donici, ce era acum director la Ministerul Lucrărilor Publice şi care venise în trebi d-ale şoselei. Dar nu puturăm sta cu dînsul, căci era chemat la Iaşi. Moldova are mai multe şosele decit Valahia. Mai pozitivi, mai serioşi, mai practici decît muntenii, moldovenii să ocupă mai mult de îmbunătăţirea stărei materiale. Ei cred că prin îmbunătăţirea stărei materiale mai lesne ajunge un popol a-și îmbunătăţi starea morală și intelectuală. Asfel, cu toate abuzurile ce se fac, ei reușiră să aibă astăzi mai. multe şosele şi poduri în ţară ; mai în toate părţile, unde circulam, călcam pe o şosea. Fostul domn M. Sturza se sili mult cu drumurile.

Tirgul Neamţului [...] este așezat într-o poziţie frumoasă. Spre nord-vest al orașului se află frumosul așezămînt filantropic, un mare spital și o şcoală publică „institut făcut şi întreţinu" din veniturile mănăstirii Neamţului. Afară din oraş, tot într-această direcţie, se înalță un șir de munţi cu coastele întunecoase și cu viriurile verzi, Pe un scos din acest munte se află ruinele Cetăţuii Neamţului. La poalele muntelui cură un rîuleţ murmurînd și spuind poate, în limba lui, faptele frumoase ce s-au trecut într-acea cetățuie; dar călătorii trec fără să-l înţeleagă și fără să ştie că pe ţărîna ce calcă a curs sîngele străbunilor, peniru apărarea patriei,

În Tîrgul Neamţului găsirăm un vechi amic, Cozadini ; acest june era din școlarii cei mai silitori din Şcoala Politehnică din Paris. Astăzi, înturnat în patria sa, se făcuse arendator de moşii şi făcea bani. Caracterul său independent îl făcu să lepede orice altă ocupaţie ar fi fost dată de

298

https://biblioteca-digitala.ro

guvernămiînt. Cozadini ne priimi cu bucurie şi ne ţinu aici trei zile. Într-o dimineață mcersecrăm cu dinsul să vizităm Cetăţuia Neamţului.

Aici ne urmarăm cîtva timp pe cărarea neregulată şi scobită a torentului ce cade din munte, în timpul ploilor; pe urmă luarăm la stînga pe o cărare strimtă printre pomi; urcarea nu era anevoioasă. Curînd ajunserăm la poalele cctăţuii. Privirea de aicea asupra văiei și munţilor din faţă este încîntătoare. Ni se păru un moment că sîntem mai pesus de fiinţele omenești, dar ne deşteptarăm lesne din acest vis și cunoscurăm ursita noastră de slabi muritori, mai slabi încă decît coialţi, căci ne simţirăm osteniţi. Cetatea, despre munte, este înconjurată cu un şanţ foarte larg. La o mică depărtare de cetate este un pilastru gros de piatră, ce forma înainte cel dintăi pilastru, unde era capătul podului în cetate. La cîteva pasuri de la acest pilastru, se vede altul dărimat, apoi tot atîtea pasuri, prin șanț altul, în scurt puturăm recunoaşte cel din urmă loc, unde se sfîrșca podul. Zidurile cetăţi< parte stau încă în picioare, altele sînt dărîmate. Partea castelului, despre vale, este aşezat�" pe marginea unei stinci ripoase. Nu voi vorbi de celealte detaliuri, mă voi mărgini numai a zice că fondaţia acestui castel nu se știe sigur în ce an și de cine s-a făcut. Cu toate acestea nu este o lucrare antică. Castelul a trebuit să fic făcut în epoca domnilor Moldavii înainte de Ștefan cel Mare. Știm, prin tradiţie, că aici Ștefan avea pe maică-sa și familia sa, în timpul rezbelului de la Valea-Albă, că dupe acest rezbel, eroul Moldovei veni aici să caute azil şi că mumă-sa nu voi să-i deschiză porţile cetăţei, că Ştefan plecă în urmă de aici şi, strîingînd ostiri, înfrînse o parte din armia otomană. Mai tîrziu Sobiesky intrînd în Moldova

297

https://biblioteca-digitala.ro

și repultind determina pe Cantemir să ia parte cu el împotriva turcilor, se osteni citva timp să ia : această cetate, ocupată de cîţiva plăiași moldavi.

De la Tirgul Neamţului purceserăm la mănăstirea Văratecul. Calea este bună.şi locurile pline de frumuseţe. Mănăstirea se află sub poalele unui munte, la o distanţă de o oră şi jumătate de la Tirgul Neamţului. Pe cale întilnirăm o trăsură urmată de două altele. În trăsura dintăi era maica Eugenia Negri, de la Văratec, care, cu vreo cîteva zile mai înainte, la aflarea sf. sale și a noastră la Iași, ne învitasc să mergem la Văratec. Acuma se ducea la laşi și noi mergeâm la mănăstire prea tirziu. Stăturăm în cale. Maica Eugenia voi să se înturne; noi nu priimirăm cu nici un chip. Atunci ne recomandă unei maice amică a sa, ce se afla în trăsură şi carc cra destinată a se înturna seara la mănăstire, să ne deschiză casa şi să ne dea ospitalitate. Asfel fiind, ei plecară şi noi pornirăm spre mănăstire.

Pînă a nu întra în curtea mănăstirei, trecurăm printr-un sat. Acest sat este format în mare parte de casele călugăriţilor. Un oraș de călugăriţe ! Trăsura noastră întră în curtea mănăstirii : lingă casa maichci Eugenii se opri şi noi coborirăm aici. Două surori, servitoare ale maichei, dedate cu asfel de vizite, ne deschiseră casa şi întrarăm, fără să ne întrebe cine sîntem. Ardeam de nerăbdare să cunosc viața monăstirească, această mănăstire și casa maichei Eugeniei, ce cunoșteam din auzire încă de mulţi ani de la amici cu care trăiam în plăcuta societate a lui C. Negri. Casa maichei Eugeniei era situată, despre poarta curţei, la dreaptă, întrind, după trei sau patru alte case de la casa superioarei. Are o mică grădină cu flori, prin care trebuie să treci, ca să te duci în casă. Casa are două caturi,

296

https://biblioteca-digitala.ro

cu un fel de balcon. La catul întăi (rez de chaussce) sînţ două camere, în care pot să între vizitătorii ; la dreapta, o cameră de conversaţie ; aici se văd mobilile cele mai de gust, în faţă este sala de mincare, unde tot ce poale dori cineva să vază într-o sală de mincare? mai curat, mai bine combinat şi mai de lux, se află aici. Din săliţa de afară, aşternută cu tapete curate, te urci pe o scară elegantă, de unde începe altă săliță asemenea mobilată cu eleganţă. De aici intri în salon, în stînga, dupe ce te înturni ; acest salon poate să rivalizeze în lux, cu cele mai renumite saloane din Iași, deşi nu este prea mare. În sălița despre balcon se află o. bibliotică de cărţi rumânești : orice carte tipărită într-această limbă se află aici legată cu mare eleganţă. În faţă cu salonul este o cameră de şedere ; aici, ca în toate camerile, se află același lux ; aceeaşi curăţenie, dar într-alt chip mobilată. Tablouri şi portretele familiei Negre, împreună cu alţi amici ai familiei împodobesc păreţii. De aici intri în camera de culcare a maicei Eugeniei ; poci zice că aceasta este mobilată de minile grecilor. Dupe ce vizitarăm toate camerile, ne coborirăm în sala de conversaţie.

Atunci sosi şi maica... ce petrecuse pe stăpina acestui lăcaş elegant pînă la Tirgul Neamţului.

Petrecurăm seara vorbind cu această maică, a cării conversaţie era interesantă. Și sfîrşirăm prin ceai, dupe ceai ne aştepta o cină exchisă, apoi repaosul de care aveam trebuință. Eu ocupai camera de culcare a maichcei şi dormii dus pînă a doua zi; compatriotul meu ocupă camera cu portreturi ; i se făcu patul aproape de portreturi : dormi rău şi visă că toate portreturile se coboriseră din perete și avusese cu ele conversații bizare, că la sfîrşit cercară să-l sugrume.

299

https://biblioteca-digitala.ro

Dimineaţa merserăm la superioara. Aceasta ne priimi bine ; ştirile bune despre unire ce-i aduserăm o umplu de bucurie.

De aici merserăm să vizităm biserica,

Văzurăm asemenea mormîntul Elisavetei Brincoveanu, această femeie: extraordinară pentru timpul nostru ; ea lăsă poziţie strălucită, bogății mari și, oprindu-şi o parte din veniturile sale, se retrase într-această mănăstire. Călugăriţile din Văratec ne spuseră că, puţin timp înainte de a muri, bătrîna Briîncoveână zicea : „Este un an de cînd era să sfirşesc cu viaţa ; dorinţa însă a vedea Principatele unițe, mi-a lungit zilele : acum speranţa este pierdută pentru mine ; nu mai am pentru ce să trăiesc“ 1,

Cît de frumoase, cît de nobile, cît de patriotice, sînt aceste simtimente ! De vom face o comparaţie între aceste expresii și acele ale mumei lui Ștefan, putem încă a ne făli că în epoca noastră se află o femeie română.

Văratecul are mai multe sute de călugăriţe ; fondaţia lui nu este veche; călugăriţile mi-au spus istoria acestui schit, dar mărturisesc că am uitat. 'Tot ce-mi aduc aminte, este de 120 de ani, un boier sau o damă ce se dusese într-acest loc să şază și a pus baza acestii mănăstiri. Mănăstirea are. venitul ei.

Clima aici este bună, deşi rece. Noi trăiam cu focurile în sobe și mărturisesc că tot nu-mi era cald,

Făcui cunoştinţa mai multor. maici, unele din ele aveau cunoştinţe şi conversaţie foarte plăcută.

! Dezamăgirea bătrinei Elisabeta Brincoveanu se datora realizării la alegeri a unei majorităţi antiunioniste. Cum se ştie, dovedindu-se că fuseseră măsluite, acele prime alegeri fuseseră anulate (n.e.).

309

https://biblioteca-digitala.ro

Era zi de sîmbătă. Prin urmare trebuia să stăm aici sau să pornim în acea zi la celealte mănăstiri ; dar cu trăsură streină, căci evreul vizitiu nu voia nici într-un chip să plece în acea zi. Supe rioara mănăstirei ne împrumută trăsura, să ne ducă la mănăstirea Agapia și de acelo la Tirgul Neam“” țului. Plecarăm într-această trăsură, luînd cu noi

pe maica... care era să ne întroducă în mănăstire. Calea prin munţi de la Văratec la Agapia este mai grea, puserăm mai mult de o oră pînă acolo.

Agapia este situată mai înuntru celor dintăi munţi pe marginea unui rîu. Poziţia ci este mai “frumoasă decit a Văratecului. Călugăriţe sînt mai

puţine decit la Văratec, cele de aici sînt renumite pentru frumuseţe, eu cred că nici Văratecul, nici Agapia nu întrec supt acest raport pe cele de la Războieni.

Voi face graţia cititorilor de a nu le mai descri chichiţele acestii mănăstiri. Maica ce ne conducea ne duse la superioara locului, ce ne priimi ca o damă binecrescută. Această femeie era trecută, dar încă frumoasă, o expresie de nobleţă şi de mărire amestecată cu blindeţe evangelică era răspîndită atît în faţa sa, cât şi în vorbele sale. Poţi zice că o asemenea femeie ar fi rară în cele mai cultivate şi strălucitoare cercuri.

Dorul ţărei era mult mai simţit de aceste femei, decît de cei mai înflăcărați patrioţi. Toată conversația noastră fuse despre țară.

Noi nu întîrziarăm mult aici, făcurăm cîteva vizite pe la maici, apoi plecarăm la Tirgul Neamţului.

Pe cale întilhirăm pe d. G..., un tînăr moldav, arendator moşiii Băltăţeşti, el ne zise că auzise despre venirea noastră şi se luase după noi ca să ne întîlnească, făcurăm cunoştinţa sa într-un loc

301

https://biblioteca-digitala.ro

foarte poetic. De aici ne aruncarăm iar în trăsuri. Ajungînd la Tirgul Neamţului, acest amabil june ne învită la Băltăţeşti, dar ne era peste putinţă a priimi ; priimirăm să ne ducă a doua zi la mănăstirea Neamţului cu trăsura sa.

Înturnîndu-ne la Cozadini, aflarăm o cunoştinţă, pe lorgu Răsnovanul, administratorul ținutului. Acest june ne dete știre că frate-său Alesandru Catargiu ne aştepta la Piatra.

Altă schimbare de proiect. Cu toate acestea nu puteam lăsa Tirgul Neamţului fără a merge la mănăstirea Neamţului.

A doua zi, venind d. G., plecarăm la celebra mănăstire de călugări.

Mănăstirea Neamţului este situată în poalele munţilor, o oră și jumătate departe de Tirgul Neamţului, pe o luncă lată şi înconjurată despre nord-vest cu un șir de munți, încununaţi cu brazi. Această mănăstire se întinde ca un oraș. Se află aici peste o mie de călugări moldoveni, bulgari, ruși. Au o bibliotecă, un spital şi camere pentru călători : Veniturile ei sint foarte mari şi părți din aceste venituri intrebuințate pentru aşezăminte publice.

Pe la sfirşitul domniei lui Gr. Ghica, era egumen arhimandritul Dionisie, om luminat şi cu dorinţa de a face multe lucruri frumoase, Reformele însă nu plăcură călugărilor. Să uneltiră mulţime de intrigi împotriva acestui reformator, pînă cînd ajunse lucru la un fel de revoltă din partea a cîţiva călugări. Atunci părintele Dionisie se retrase. În scurtul timp cit se află aici începu cîteva lucruri priincioase.

Acum era egumen un altul.

Noi furăm priimiţi într-o sală veche și umedă; ne urcarăm aici pe nişte scări mizerabile. Eco-

302

https://biblioteca-digitala.ro

nomul ne trimise mîncare din care nici nu gustarăm, de frică să nu ne bolnăvim de gastrid: atit bucatele erau necurate şi reci.

Merserăm în biserică. Biserica, ce ar trebui să fie un adevărat templu sub raportul arhitecturei, căci mănăstirea are venituri, este ca toate bisericele sărace, ce n-au decit patru pereţi, înîntru bisericei este pavat cu cărămizi ca băile armenești. Îndată ce întrarăm în biserică, auzirăm serviţiul zicîndu-se și cîntăreţii cîntind în limba rusească. Aceasta ne făcu ciudată impresie. Compatriotul meu, Marin, ieşi repede din'biserică, urmat de econom şi alţi doi călugări, şi strigînd în gura mare, furios. Cum se poate în Moldova, la mănăstire pămînteană, să se citească în limba streină !

Se duse să vază pe egumen şi acolo încă protestă.

De aici vizitarăm biblioteca. De la plecarea părintelui Dionisie, biblioteca este neingrijită. Camera de citire este întunecoasă, și cărțile suite într-un pod și lăsate în dispoziţia șoarecilor.

Mai vizitarăm spitalul. Din cauza marei neîngrijiri, ne fuse peste putință să putem sta un minut în camerile bolnavilor. Bolnavii erau îmbrăcaţi în „cojoace ; uşele şi ferestrele nu se deschideau niciodată în cursul zilei, rareori se mătura pe aici.

Inchisoarea nebunilor nu era în stare mai bună.

Cită osebire de regula şi curăţenia mănăstirilor de călugăriţe !

Peste tot, oriunde aruncai ochii, îi înturnam cu dezgust, fiindcă pretutindeni nu vedeam decit expresia necurăţeniei, decadenţei și mizeriei.

Lăsarăm această mănăstire cu nemulţumire şi ne înturnarăm la Tîrg.

A doua zi plecarăm spre laşi, căci ne temeam să nu se strice timpul, asfel lăsarăm proiectul d-a merge la Piatra.

303

https://biblioteca-digitala.ro

În cale ne veni ideea să mergem la Fălticeni, ca să vizităm ruinele cetăţei Baia, unde Ștefan cel Mare învinse armia lui Matei Corvin.

Luarăm dar calea Fălticenilor.

Seara eram la Fălticeni. Poziţia oraşului este rară prin frumuseţea lăturărilor ei ; dar orașul are o fizionomie de mizerie, intrînd în oraş ni se păru că intrăm într-un oraş evreu. Ei aveau procesii religioase pe strade, mergînd cu făclii aprinse.

Ne duserăm la un birt ţinut de aceşti necuraţi oameni ; dar îndată ce întrarăm în casa lor furăm nevoiţi a ieși, atît era aerui de stricat; hotărirăm să dormim în trăsură.

Atunci se arătă polițaiul orașului. Aflînd cine sîntem și ce ni se întîmplase la birt, ne invită acasă la el : nu era timp a refuza.

Poliţaiul nu era bogat şi avusese nefericita idee să se insoare de curînd iar cu o săracă, șa să facă copii săraci, şi să simţă şi mai mult dulceţile sărăciei.

Aflarăm aici cîteva dame cu idei... dar recunoştinţa ospitalităţii nu mă iartă a vorbi mai mult... voi zice numai că trecurăm noaptea destul de rău.

A doua zi merserăm la vechea Baia.

Acest sat astăzi este proprietatea marchizei Betmar, care are aici o grădină şi o casă foarte frumoasă.

Vizitarăm ruinele. Afară din sat văzurăm o biserică veche şi dărăpănată, din timpul lui Ștefan cel Mare, poate; în grădina marchizei sînt mai multe ruine.

Un om bătrîn, ce îngrijește de lucrurile marchizei, ne priimi cu amabilitate. Acest om avea frumoase simtimente.

304

https://biblioteca-digitala.ro

Par este timp a vorbi de lupta memorabilă ce să întîmplă aici. Pentru aceasta ne vom servi de cronicile ţărei şi alţi scriitori.

Într-al cincilea an al domniei sale, Ştefan cel Mare prădă ţara Ungariii, din partea lăcuită de seclari, şi se înturnă în Moldova învingător. Această călcare fu văzută de Mateiaş Corvinu, regele Ungariii, ca o mare insulă. De ațunci se hrănea cu speranţa că va sosi o zi să-şi răzbune asupra lui Ștefan. Aștepta numai ocazia, şi ocazia i se dete de domnul Petru Aron și un aventurier anume Berendea. Ei dupe ce căutară să afle ajutor la regele Lehiei, fără să reuşească, trecură în Ungaria la Corvin și cerură oaste, ca să meargă în Moldova să gonească pe Ștefan. Corvin se înduplecă, crezînd ca să supuie Moldova la autoritatea lui. De cîtva timp Corvin se lăuda că luptele lui Ștefan se făceau din ordinul său și că însuși Ștefan era guvernorul său. Hotări dar să între în Moldova cu oştiri și pentru aceste strînse o armie de patruzeci mii oameni; s-a pus în capul ei el singur, îngîmiat fiind de învingerile ce avusese mai înainte cu alţi vecini ai săi și cu turcii. Plecă şi ajunse la hotarul Moldovei. Pretextul său era să scoaţă pe Ştefan din domnie și să puie pe Peiru Aron. Armia sa a ieşit la Oituz, şi de acolo a mers la Roman, unde au odihnit şase zile ; plecînd de aici, ungurii au pus foc orașului. De la Roman s-au dus spre Suceava arzînd şi prădind. Pe cale Corvin s-a abătut cu oştile sale la cetatea Baia le 14 dechemvrie.

Ștefan lase de mult de ştire despre sosirea un= gurilor şi preparase armia sa de apărare. Ştefan priimise un mic ajutor de la regele Poloniei. Cu voate acestea nu cuteza să se lovească cu ungurii la cîmpie, căuta să combată la strimtori, din cauza mulţimei neamicilor.

Ungurii, aşezaţi la Baie, neavînd nici o temere despre Şteian, se deteră la petreceri şi la cele mai deșarte moliciuni, fără să mai îngrijască de măsurele cuviincioase pentru siguranţa lor.

Ștefan luă ştire prin spionii săi că ungurii sînt la Baia şi că acolo petrec în desfătări și în prăzi, plecă spre seară din Suceava cu toată oștirea disponibilă, infanterie şi cavalerie și ajunse încă noaptea la Baia ; aici găsi pe unguri adormiţi, fără nici o preveghere și îmbătaţi de vin și de plăceri. Ştefan căzu cu furie asupra lor, noaptea, zice cronicarul polon Mihovie, cînd toate lucrurile apar în ochii oamenilor mai teribile și mai înfiorătoare, puseră foc orașului. Soldaţii lui Ștefan se repeziră în unguri, cu furie. Ungurii, ameţiţi şi trăsniţi, nu putură să sc apuce de luptă, ci se puseră a fugi prin noapte, care unde apuca, spăimintaţi de flacări şi de sabia moldavilor. Dar îuga nu putea să-i scape, întunerecul și necunoștința locului îi duceau la pieire, rătăcindu-i, apoi dindu-i în mîinile învingătorilur. Prin păduri, prin strimtori îi vinau țăranii moldavi, ca pe niște heatre, și nimeni din acești nefericiţi nu puteau scăpa. Măcelul din oraş era teribil ; flacăra trecea pe şiroacle de sînge pe strade, peste douăsprezece mii de unguri au căzut morţi ; regele abia a putut să scape cu putini din suita sa, de trei ori rănit !. În acest rezbel a pierit şi Bcrendeia ; Petru Aron a scăpat în Polonia.

Asfel de suvenire recheamă acest loc.

Pc ruinele acestii cetăţi este astăzi un sat de țăran' nefcriciţi, amestecați cu evrei [...]. Ei abia ştiu că aceste ruine din timpul lui Ștefan. Văzîndu-le, neapărat trebuie să gîndească la trecut, dar în imaginaţia lor nu văd nici armiile lui Ştefan, nu aud nici nichezarea cailor şi gemetele trufaşilor unguri. [...]

Noi nu șezurăm mult într-acest loc. Un cal se bolnăvi şi furăm nevoiţi a-l lăsa și a pleca numai cu trei.

Pe cale întîlnirăm încă pe d. G..., cu care ne duseserăm la mănăstirea Neamţului.

Umblarăm toată ziua pînă. la miezul nopței, întrebind neîncetat despre drumul nostru.

În sfirşit ajunserăm la moşia d-lui Mardariu, care păru încîntat de sosirea noastră. Trecurăm noaptea aici și a doua zi plecarăm către Iaşi.

Mai șezurăm cîteva zile la Iaşi, apoi plecarăm cu diligința la Galaţi şi de la Galaţi la Brăila, şi pe urmă la Giurgiu și Bucureşti.

https://biblioteca-digitala.ro

https://biblioteca-digitala.ro