Mii de candele lucesc

La palatu-mpărătesc,

Căci să face clacă mare

Spre-a-nșira mărgăritare.

Dintre cei ce sunt veniți,

Alții nu-s mai străluciți,

Mai frumoși, mai răpitori

Ca doi tineri frățiori

Părul lor în undă lină

'Noată dulce sub lumină

Ca pârâul fugător

Sub un soare lucitor. 

Fiecine istorisește

Istoria ce dorește,

Iar când toți au savârșit,

Copilașii au vorbit

— „Două june surioare,

Dulci ca razele de soare,

Pe sub lesele-nflorite

Torc mătăsuri aurite,

Șir'te mărgărite!” 

Iar pe drumul lăturat

Trece fiul de-mpărat. 

— „Doamne, fă-mă-a ta mireasă,

Fă-mă-a ta femeie-aleasă

Și-oi aduce ție-n dar

Vase cu mărgăritar!” 

Asfel zice sora mare,

Cu trufie și-ngâmfare. 

— „Fă-mă, doamne, nevestică,

Zice sora cea mai mică,

Și-ți voi face doi feciori,

C-ale părului meu flori!” 

— „Tu să fii a mea mireasă...

Dulce, mândră-mpărăteasă!”

Nouă luni, de nouă ori

Străluciră printre nori,

Iar când fuse-a noua ori,

Doamna naște doi feciori 

Cu cosițele-aurite...

Șir-te-mărgărite!

Și cu-atâta cât vorbea,

Mărgărelul se-nșirea. 

Iară soră-sa cea mare

Cugetând spre răzbunare,

Aducând doi arăpei,

I-au ascuns în patul ei. 

Iar pe-acei frumoși feciori,

Drăgălași ca două flori, 

Îi îngroapă prin grădină,

Ling-o veștedă tulpină. 

Din copiii bălăiori

Răsărit-au brădiori

Dar când stelele voioase,

Flori din aer auroase, 

Încunună coama serii,

Când sunt dulci și limpezi cerii.

Cei doi brădiori ce cresc

Între dânșii-așa vorbesc: 

— „Dormi, tu, dulce frățior?

Căci eu cerc un aspru dor

De maicuța mult iubită

Ce se plânge părăsită.” 

— „Nu dorm, căci am auzit

Viersul maicăi mult dorit,

Ea ne cheamă plângătoare

Colea-n umeda-nchisoare.”