Într-o noapte furtunoasă

Prințul cu-ai săi cavaleri

Într-o sală luminoasă

Se-mbătau de dulci plăceri. 

Cupele de aur sună,

Candelele strălucesc;

A plăcerilor cunună

Damele drag o-mpletesc. 

Noaptea este foarte rece;

Iar afară-un călător

Prin furtuna nopții trece,

Intonând cântări de dor. 

—„Aduceți îndată-aice

Pe drumașul lăutar!”

Scutierilor le zice

Domnul casei cel barbar. 

Lăutarul se aduce,

Coamele-i voios se joc; 

Fața-i palidă și dulce;

Ochii-i varsă dulce foc. 

— „Cântă nouă, lăutare,

Tu, ce-n lume ai născut

Pentru-a noastră desfătare,

Pentru-al nostru trai plăcut !”

Lăutarul, cu mândrie,

Sparge harpa de pământ.

— „Pentru inimi de robie

Nu voi, doamne, eu să cânt! 

Dacă cânturile mele

June suflete răpesc,

Ale voastre inimi rele,

Inimi moarte, nu-nfloresc. 

Astfel vântul dezvelește

Cu-al său fraged sărutat

Crinul care-mbobocește,

Dar nu crinul cel uscat!” 

Zice și pe loc dispare;

Dar prin vânturi care gem,

Oaspeții, cu-nfiorare,

Auziră ăst blestem: 

„Voi, ce tartárul v-a revărsat 

În nopți fatale de voluptate

Cu nori de crime și de păcate

Pe fața lumii ce-ați insultat; 

Voi, ce dați moartea chiar în amor

Ca șerpi ce-n ora lor de-nrodire,

De voluptate și fericire,

Turbați omoară complicii Ior; 

Voi, ce cu hulă la cei mai tari

Târâți josita voastră cerbice,

Și pentru omul cel neferice

Aveți disprețuri crude barbari; 

Fără de cuget, nici Dumnezeu,

Fii de minciună și înjosire,

Astăzi cu cruda-mi disprețuire,

Pe voi să cază blestemul meu! 

S-aveți repaos într-un mormânt

Numai când corpul ars de durere

Răci-va-n lume orice plăcere

Prin desecatul său osământ! 

S-aveți vedere; rău să zăriți!

Auz, ș-auzul să vă înșale,

Gură și vorbe fără de cale;

Inimi, și numai chin să simțiti. 

Pe cât trăi-veți p-acest pământ,

Fapta cea bună ce-ți face-n lume

Să se topească fără de nume

Cum piere-n spațiu urma de vânt!” 

Astfel cântă cu durere

Lăutarul rătăcit, 

Iar în sala de plăcere

Candelele au pălit. 

Mâna-ngheață pe pahare,

Florile se sting pe loc;

Iar în sala lată pare

O columnă grea de foc. 

Pe columna-nflăcărată

Aste litere ziceau

„Viața voastră-i blestemată!...”

Oaspeții amar plângeau.