Ce distanță infinită!

Câte râuri, câte mări,

Te despart, a mea iubită,

D-ale mele sărutări!

Însă sufletu-mi se duce

Către tine ne-ncetat

Și pe sânul tău cel dulce

Doarme dulce legănat.

Eu prin vis te văz tot jună,

Cu-ochii plini d-amor divin,

Cu cosița lată, brună,

Râurând pe albul sân.

Buzele dulci, parfumate,

Sufletu-ți ceresc trădând

Prin cuvinte înecate

D-un suspin adânc și blând,

Și răpită de plăcere,

Murmurându-mi: „Te iubesc!”

Apoi iară în tăcere,

Recăzând, amor ceresc!

Și în alba-ți mânioară

Ascunzându-ți fața lin

Ca o rază rumeoară

Ce s-ascunde dup-un crin.

Astăzi cine îmi va spune

O, suav și dulce dor!

Dacă-n sânul tău cel june

Nu s-a stins ai tău amor?

Căci se zice c-o iubire

În al femeilor sân, 

Trece ca o fericire,

Ca un zefir pe un crin!