Știu unde am a merge, știu ce m-așteaptă încă,

Că viața e făclie expusă-n aspru vânt

Pe care o să treacă curând o noapte-adâncă...

Dar ce e bună viața în față c-un mormânt? 

În darn al nostru suflet vom îmbăta în viață,

Cu razele puterii în darn ne-am coperi,

În darn dorim a soarbe a gloriei dulceață

Când tot ne strigă nouă: „Tot este pentru-o zi!” 

Acel ce trece viața de lacrimi învelită

Va zice celui mare: „Ești tu mai fericit?

Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită

Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?” 

Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire

„E adevăr că moartea ne seceră pe toți.

Eu mor culcat pe aur și pietre de profire,

Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poți!” 

Ferice cel ce spune când cată să coboare

În negrele morminte, l-ai săi buni cunoscuți,

Aceste vorbe sfinte: „Ferice cel ce moare

Cu fruntea cununată de stimă și virtuți!”