E splendidă masa și vinuri străine

Se varsă spumînd

Prin cupe de aur ; iar domnul rîzînd

Voiește să-nchine.

Aici cavalerii vestiți în bătaie

Prin luptele lor,

Cu tinere dame, brunete, bălaie,

Vorbeau de amor.

Iar doamna frumoasă și jună soție,

Cu ochii în jos,

Lasă să se vază a sa bucurie

Rîzînd grațios.

— „Să vie străinul ce cîntă afară,

Să cînte aci !”

Așa vorbi domnul și toți așteptară.

Străinul sosi.

— „Cu voi bucuria și dulcea plăcere,

Oaspeți străluciți,

Iar viața-vă cure ca rîul de miere,

Să fiți fericiți !”

— „Dar ce ai tu, doamnă? Ce iute schimbare !

Ce-ai tu de suspini ?

Ca spicul cel galben tu fruntea înclini,

O, dulce suflare !

De ce tăceți, oaspeți ? O, doamne frumoase,

De ce stați tăcînd ?

Ia harpa, străine, cu bucle-auroase,

Ia harpa curînd !

Și pentru aceasta să dați lui îndată

Tot ce am mai scump eu,

Să-i dați lui chiar cupa-mi în aur lucrată

Și chiar calul meu !”

— „La alții dă cupa, la alții dă calul !

O doamne, eu cînt

Cum fîșie plopul, cum vîjie valul,

Cum vuvuie-un vînt !”

Străinul începe o tristă cîntare.

Oaspeții, uimiți,

Se-ncint d-armonie, deșeartă pahare,

Se cred fericiți.

— „Mie credință tu mi-ai jurat

Pîn' la morminte unde tot moare.

Oh ! frumuseții putem noi oare

A nu îi crede cuvîntul dat ?

Pentru mărire mi-ai făcut rău,

Jerfind iubire și răsfățare

Viața ta trece în întristare,

Cerul răzbună pe bardul său.

Vai ! pentru tine eu pătimesc !

Viața-mi se scurse fără junețe,

Plină de lacrimi și de tristețe.

Cu toate astea eu te iubesc !

Amorul arde în sînul meu

Bătut de doruri apăsătoare

Ca roua dulce p-o tristă floare

Ce se înclină sub doru-i greu.

Adesea chipu-ți desfătător

Ca o lumină printre morminte,

Vine, surîde, mi-aduce-aminte

D-acele timpuri de sînt amor !

Astfel aruncă ochii pe flori

Pasărea blînda pînă ce moare.

Murind, ea încă ar vrea să zboare

Pe o ghirlandă de sărbători.

O rugăciune voi să-ți fac eu

Si a mea frunte să se încline !

Revarsă două lacrime line

Căci azi mă lasă sufletul meu !”

Străinul precurmă cîntarea-i îndată.

El nu mai putea

Să cînte de lacrimi. Iar doamna zîmbea

Prin plîns astă dată.

A doua zi însă pescarii găsiră

În Argeș pescînd,

Un june cadaver și-apoi o liră

Aflară cătînd.

(1846)