Nu e nici mîndria, nu e nici mulțimea,

Care în batalii încunun oștimea;

Nu e nici noroc.

Cela ce se bate pentru neatîrnare

Are zece brațe, zece inimi are.

Inime de foc.

Roșiorul mîndru și frumos ca crinul

Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul

La vederea sa.

Face de se miră toată arăpimea,

Ieniceri, spahii și arnăuțimea

Și-i strigă: ura !

Ferentarul, ager și cu lungă chică,

Intră în oștime fără nici o frică.

Tare ca un leu.

Iute ca săgeata tabăra străbate:

— „Ferentar sînt eu !”

Astfel ferentarul știe ca să moară:

Pentru țara dragă, pentru soțioară

Cine n-ar muri?

Unul ca acela blestemat să fie !

Nimeni să nu-l plîngă, nimeni să nu-l știe

Cînd el va pieri !...

Junele fecioare, tineri luptători,

Pe mormîntul nostru vor culege flori !...