Apostrofa

Paris, 1856

Voi, ce strecurați țînțarul

Și cămila înghițiți,

Ce-n ochi nu vă vedeți parul

Ș-un pai pe alții zăriți,

Lingăi de pe la domnie

Și ambițioși picmei!

Hrăniți tot din calomnie!

Tartufilor! — farisei! –

Voi, ce-mi veninați exilul,

Voi, mai cruzi și mai barbari

Decît cei ce-mi iau căminul,

Țara, muma, frați, surori;

Voi, cu care-n curăție,

M-am sculat spre a lupta

Pentru astă Românie

Ce ciocoii o trăda!

Spuneți, — de aveți credință

Cît grăunte de muștar

În ce-ați jurat, — e ființă

Care-n ast exil amar,

Cu mai multă bărbăție

Ca mine a suferit?

Înfruntat-am cu mîndrie

Relele ce m-au izbit?

Mi-ați surprins vro nevoință?

Umilitu-m-am la răi?

Șovăit-am în credință?

Alergat’-am la călăi,

La călăii țării mele...

La ciocoi? — In ore grele

Cînd necazurile curg

Cu boale; cu sărăcie,

Cu soția suferind,

Cu ura, cu calomnia

În umbră-mi în veci grințînd,

Spuneți! — care se alege? –

Părăsit-am ast stindard?

Mi-am călcat eu a mea lege

Ca apostol, sau ca bard?

Dar principuri voi nu cereți;

Voi cătați un partizan

La ambiția ce mergeți:

Calea trasă de Satan.

Share on Twitter Share on Facebook