I

Înaltă și măreață, Susana-naintează
Urmată d-a ei sclave, cînd luna argintează
Pe chedri, sicomori.
Cînta rugind pre Domnul, cu sclavele-mpreună,
Pe Ioachim să-l ție, să-i fie calea bună,
Căci vine cu comori.

Sub albia ei mantelă, pe un tunic de lînă
Albastru ca seninul, s-arat-o albă mînă
Într-un bogat colan
Din care se atîrnă și două pozunare
Lucrate numa-n aur. Mărgăritar prea mare
Formează-un greu ghiordan

Plin d-amuleți simbolici ce-opresc, înfrunt deochiul;
Și lungi cercei de pietre, ce nu-i ațintă ochiul,
Dau flăcări prin voal.
De sub cămașa lungă și puțintel sumeasă,
Ar fi pîndit profanul secunda cînd să iasă,
Strîns mult într-un sandal,

Greu, plin de catareme în chip de semilună,
Pășind cu gravitate, piciorul care sună
De zale-ncongiurat;
De zale tot de aur, de cătărămi lucrate
În onix și rubinuri, de funde mari, lăsate
P-o pulpă de-ncîntat.

În preajma ei, în cale, zbor spirite de pace;
Mărgăritarul curge cu vocea ce întoarce
Cânticul cel frumos.
Zefirii joc pe sînu-i o viță rătăcită,
Și luna își răsfrînge o rază aurită
Pe stema de mados.

Ochiu-i cel viu și negru în ceruri s-ațintează;
Și fața-i plină, albă, s-aprinde, o-nviază
Un sacru spirit de foc.
Ea cere în canticu-i pe soț să i-l aducă,
Să i-l aducă-n grabă, sau că pe ea s-o ducă
Cu dînsul la un loc.