Susana era-n baia senină, aromată;

Luna juca pe unda cea creață, colorată

Cu apă din Eufrat.

Sînu-i împunge apa și părul său plutește;

O mînă parc-ascunde edenul ce domnește

Pe bustu-i minunat.

Ea se privea în apă pe gînduri, dar voioasă;

Uitase să se-nchine, — căci prea era frumoasă...

Se bucura de ea.

Se gîdela de apă... Bătrînii în turbare

S-azvîrl uimiți la dînsa; ea țipă și tresare!...

Cu ochii-i sprijinea...

„Frumoasă ești, Susano!” Strigară în uimire

Invierșunați bătrînii. Ieșim, ieșim din fire!

Dă! dă un sărutat,

O, fiica lui Halsia!... nici iadul n-a să știe!...”

Susana, în ideea de crimă, preacurvie,

Da țipăt desperat.

„O!Lasă-te, Susano! Te-om face fericită!

Ți s-a-nchina poporul!” Săraca, zăpăcită,

Cu ochii speriați,

Se zvîrcolea în apă; strîngea-n,tre brațe sînul;

Se da afund; — dar apa-e curată ca seninul...

Bătrînii înfocați!...