OMUL DE PIATRĂ.
Au fost odată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într-o zi veni la împăratul un arap buzat şi-i zise:
— Să trăieşti, luminate împărate! Am auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămâne grea.
Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i dea cal împărătesc şi un rând de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasa şi-i dete buruienile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neştiind puterea lor, gustă dintr-însele şi apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa şi bucătăreasa. Iar când veni vremea, născură amândouă câte un cuconaş, mai frumos decât tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume: unuia Dafin şi altuia Afin.
Într-o zi, împăratul plecă la bătălie, lăsând pe fiul său în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mână şi-i zise:
— Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur să nu-ţi calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.
Cum plecă împăratul din oraş, fiul său intră prin toate casele şi văzu o mulţime de pietre nestemate foarte frumoase, dar nu-i plăcu niciuna dintr-însele: în cele din urmă, ajunse şi la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puţin înaintea uşii, se gândi la porunca ce-i dedesă tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră înăuntru şi văzu un ochean de sticlă, se uită prin el şi văzu un palat cu totul şi cu totul de aur, încât la soare te puteai uita, iar la dânsul ba. Şi într-însul, şedea doamna Chiralina, tânără copilă, floare din grădină, frumoasă ca o zână.
După ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iarăşi la locul lui şi ieşi afară cu ochii plini de lacrimi.
Nu trecu mult timp şi împăratul se întoarse de la bătălie biruitor, dar în loc să-i iasă fiul său înainte, să-l primească cu bucurie, ieşi numai împărăteasa şi-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numaidecât de unde-i venea boala şi chemă pe toţi doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi ziseră că până nu va da fiului său de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoşi. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinţă, căci tatăl ei nu voia să o mărite.
Auzind feciorul împăratului toate acestea, hotărî să se ducă el însuşi să o ceară de la tatăl ei. Aşadar, spuse toate acestea fratelui său de cruce şi într-o zi plecară amândoi şi se făcură nevăzuţi. Merseră zi de vară până seara şi ajunseră la muma Crivăţului, bătură la uşă şi ieşi înaintea lor o babă zbârcită şi îi întrebă ce caută. Ei răspunseră că cer să-i găzduiască până a doua zi şi să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăţia doamnei Chiralina. Baba se uită la dânşii cu milă şi apoi le zise:
— V-aş primi în casă cu mare bucurie, da mi-e frică că va veni fiul meu şi vă face pe amândoi sloi de gheaţă; duceţi-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduiască şi să vă spuie şi drumul la doamna Chiralina.
Feciorul de împărat plecă înainte şi ajunse la muma Vântului turbat; plecară şi de acolo şi ajunseră la muma Vântului de primăvară, bătură la uşă şi ieşi o femeie înaltă, şi tânără, şi frumoasă. Această femeie, cum văzu pe feciorul de împărat, îi zise:
— Dragă Făt-Frumos, ştiu că ai plecat să cauţi pe doamna Chiralina ca s-o iei de soţie; dar nu vei putea să ajungi până la împărăţia ei,
252 fără ajutorul fiului meu. Rămâneţi aci, dar trebuie să vă ascund foarte bine; căci cum o simţi fiul meu că se află la mine oameni de pe tărâmul cellalt, vă omoară.
Zicând aceste vorbe, plesni de trei ori din palme şi îndată sări după sobă o pasăre de aur cu ciocul de diamant şi cu ochii de smarand, şi-i băgă sub aripi pe amândoi; apoi se sui iarăşi pe sobă.
Nu trecu mult timp şi se auzi o dulce vâjâitură de vânt, care aducea un miros de trandafiri şi de rozmarini, uşa se deschise singură şi intră în casă un flăcău frumos, cu părul lung de aur, cu aripi de argint şi cu un băţ în mână, împletit cu tot felul de ierburi şi flori. Cum intră în casă, zise mă-sei:
— Mamă, mie-mi miroase a om de pe tărâmul cellalt.
— Ţi-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii de pe tărâmul cellalt.
Vântul se linişti şi se puse la masă; iar după ce mâncă o strachină de lapte dulce de căprioară şi bău apă de micşunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit. Mă-sa, văzându-l cu voie bană, zise:
— Fiul meu, ia spune-mi, unde este împărăţia doamnei Chiralina şi cum ar face cineva ca să o ia de nevastă?
— Greu lucru mă întrebaşi, mamă! Dar aide, treacă-meargă.
Împărăţia doamnei Chiralina este departe de aici, cale de zece ani; dar această cale se poate face cât te ştergi la ochi, dacă cineva s-o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă cu pietre şi foc până la cer, şi dacă o încăleca pe buşteanul Ielelor, cu care poate să treacă gârla; însă cine aude şi va spune cuiva, acela să se facă de piatră până la genunchi. După ce va ajunge la împărăţie, trebuie să facă un cerb de aur şi să intre într-însul, ca să ajungă în odaia împărătesei şi să o fure; cine aude şi va spune cuiva, să se facă de piatră până la brâu. După ce o va lua de soţie, muma Crivăţului, de pizmă, o să trimită un ovrei cu nişte cămăşi frumoase şi mai subţiri decât pânza păianjenului, doamna Chiralina o să cumpere cămăşi; şi dacă nu le va uda cu lacrimi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele, va muri; cine aude şi va spune cuiva să se facă cu totul şi cu totul de piatră.
Pe când vântul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise; iar feciorul bucătăresei rămăsese deştept şi auzise tot.
A doua zi, după ce plecă Vântul d-acasă, feciorul de împărat întrebă pe muma Vântului dacă i-a spus fiul său ceva; dar ea, temându-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.
Atunci, feciorul bucătăresei şi cel de împărat luară drumul înainte şi se duseră zi de vară până seara, dar când fu pe la scăpătatul soarelui, auziră un zgomot şi un urlet mare, apoi văzură o gârlă mare de păcură aprinsă, aruncând pietre până la înaltul cer. Feciorul de împărat se sperie; dar feciorul bucătăresei îi zise:
— Nu te teme de nimic şi vino cu mine în această pădure şi fă ce ţi-oi spune eu.
Ajungând în mijlocul pădurii, zări buşteanul Ielelor, încălecară amândoi pe dânsul şi, dându-i pinteni de trei ori, se prefăcu într-o căruţă cu doisprezece cai de foc, şi într-o clipă se înălţă până la Vântul turbat şi se pogorî la porţile palatului doamnei Chiralina. Apoi, după ce se deteră jos, căruţa se prefăcu iar buştean, şi ei rămaseră dinaintea unui palat de zamfir-piatră şi cu porţile de chiparos; iar la una din ferestre, sta doamna Chiralina, îmbrăcată în haine de aur ţesut cu mărgăritar.
Cum văzu doamna Chiralina pe feciorul de împărat, prinse o aşa de mare dragoste de dânsul, încât căzu la grea boală şi ajunse la ceasul morţii.
Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dar toate erau în zadar.
În cele după urmă, veni o babă şi-i zise:
— Luminate împărate! Să trăieşti întru mulţi ani! Dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile, şi vei vedea cum se va face sănătoasă.
Împăratul puse să strige pristavul1 în toată împărăţia; iar după trei zile, feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat şi se puse dinaintea palatului.
Împăratul, văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei dacă-i este de vânzare.
— Nu-mi este de vânzare, ci de închiriere, răspunse cu semeţie feciorul bucătăresei.
— Ei bine! Ce să-mi ceri ca să mi-l dai numai trei zile?
— Să-mi dai o mie de bani de aur.
Tocmeala se făcu şi împăratul luă cerbul şi-l băgă în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.
Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cânte un cântec de dor, de plângeau lemnele şi pietrele. Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împărat ieşi din cerb şi o sărută pe frunte, apoi intră iarăşi în cerb.
A doua zi, doamna Chiralina spuse femeilor sale că a visat de două ori că a sărutat-o un june frumos. Atunci, una din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina că pe dată ce va începe cerbul să cânte, să se prefacă că doarme; şi cum va simţi că o sărută cineva, să puie mâna pe dânsul.
Cum veni noaptea, cerbul începu să cânte un cântec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme; şi când veni Făt-Frumos să o sărute, îl strânse în braţe şi-i zise:
— D-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobândesc.
Ei se giugiuliră ca nişte porumbei până-i apucă ziua; iar când fu pe la prânz, veni împăratul şi cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu să plângă şi nu vrea nicidecum să se despartă de cerb; dar fiul bucătăresei îi zise încetinel:
1 Pristav – crainic.
— Cere de la împăratul voie să petreci cerbul până afară din oraş, căci acolo ne aşteaptă o căruţă cu doisprezece cai de foc, în care o să ne suim cu toţii şi o să ne ducem la împărăţia lui Făt-Frumos, iubitul tău.
Doamna Chiralina ceru şi dobândi de la împăratul această voie, şi petrecu pe cerb cu mare alai până afară din oraş; atunci, Afin lovi cerbul de trei ori în burtă, şi îndată se făcu dintr-însul o căruţă cu doisprezece cai de foc; apoi, luând pe doamna Chiralina c-o mână şi pe Dafin cu alta, sări într-însa şi se făcură nevăzuţi. Şi, după ce umblară zi de vară până-n seară, ca cuvântul de poveste ce d-acilea încolo se găteşte, ieşiră pe tărâmul celălalt şi ajunseră în ţara lor.
Împăratul, cum primi ştire despre sosirea fiului său, îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătească, care ţinu trei zile şi trei nopţi.
Într-o zi, doamna Chiralina şedea la fereastra palatului şi se uita la drum, când iaca un ovrei cu cămăşi de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi mai subţiri decât pânza păianjenului şi se îmbrăcă cu una dintr-însele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atât de greu, încât ajunse pe mâna morţii.
Afin află despre boala împărătesei şi intră pe la miezul nopţii în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrimi de turturică şi ieşi afară; dar strejarii de la uşi se duseră la Dafin-împărat şi-l pârâră că l-a văzut sărutând pe împărăteasă.
Împăratul, cum auzi, se făcu foc de mânie şi porunci să taie capul lui Afin. Dară când ajunse la locul de pierzare, Afin zise împăratului:
— Mulţi ani să-ţi dea Dumnezeu, împărate! Pentru toată frăţia şi dragostea mea către tine, te rog să strângi pe toţi boierii cei mari ai împărăţiei, că am să spui înaintea lor un mare cuvânt, şi apoi vei porunci să-mi taie capul.
Împăratul porunci să se adune divanul împărătesc, în care să fie de faţă şi doamna Chiralina; şi aducând pe Afin, îi zise:
— Spune, nelegiuitule, aceea ce ai de spus. Atunci Afin începu aşa:
— A fost odată un fecior de împărat care prinse dragoste asupra unei fete de împărat de pe tărâmul cellalt; şi fiindcă nu putea să trăiască fără dânsa, a plecat împreună cu fratele său de cruce, ca ori s-o găsească, ori să-şi răpuie capul prin pustii. După ce umblară lumea în cruciş şi curmeziş, ajunseră la muma Crivăţului şi o rugară să le spuie drumul care ducea la fata de împărat după care plecaseră ei. Muma Crivăţului îi trimise la muma Vântului de primăvară, care îi găzdui şi le făgădui să întrebe pe fiul său. Ea s-a ţinut de vorbă; căci cum a venit fiul său, l-a întrebat, şi el a început să spuie aşa: împărăţia doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar această cale se poate face într-o clipeală de ochi, dacă s-o găsi cineva care să se ducă în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă pietre şi foc până la cer, unde va găsi buşteanul Ielelor şi va încăleca pe dânsul ca să treacă gârla. După ce va ajunge la împărăţie, trebuie să facă din buştean un cerb de aur şi să intre într-însul ca să ajungă în odaia doamnei Chiralina şi să o fure. După ce o va lua de soţie, sora Vântului turbat, de pizmă, o să trimită un ovrei cu nişte cămăşi mai subţiri decât pânza păianjenului, şi dacă nu va şti să le ude cu lacrimi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele, în trei zile va muri. După ce vântul spuse toate acestea mume-sei, o jură că de va spune cuiva ceea ce a auzit, să se facă cu totul de piatră.
A doua zi, feciorul de împărat întrebă pe muma Vântului dacă a aflat ceva de la fiul său; dar ea, temându-se să nu se facă de piatră, îi zise că n-a aflat nimic. Iar fratele de cruce al feciorului de împărat nu dormise în noaptea aceea şi auzise tot. Astfel, fără să spuie feciorului de împărat această taină, se duse împreună cu dânsul în pădurea neagră, încălecară pe buştean şi trecură gârla dincolo.
Cum sfârşi Afin aceste vorbe, se făcu de piatră până la genunchi. Boierii din divan, cum văzură această minune, se speriară. Afin începu iarăşi şi zise:
— După ce ajunseră la palatul doamnei Chiralina, fratele de cruce lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur, şi băgă pe feciorul de împărat într-însul, care prin această şiretenie se cunoscu cu fata şi o fură.
Zicând şi aceste cuvinte, Afin se făcu de piatră până la brâu.
Împăratul şi împărăteasa, văzând nevinovăţia lui Afin, începură a plânge şi a-l ruga să înceteze din povestire. Dar el nu voi, ci merse înainte, zicând:
— După ce împăratul se cunună cu doamna Chiralina nu trecu mult timp şi împărăteasa cumpără două cămăşi de la un ovrei, se îmbrăcă cu una dintr-însele şi îndată căzu la grea boală. Afin, ştiind din ce venea boala, intră pe la miezul nopţii la împărăteasă şi, găsind-o dormind, o stropi cu lacrimi de turturică şi o scăpă de moarte. Cum sfârşi Afin această povestire, se făcu cu totul şi cu totul de piatră; iar Dafin-împărat şi cu doamna Chiralina plânseră trei zile şi trei nopţi, apoi luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine şi-l puseră în odaia lor, ca să-şi aducă aminte de dânsul totdeauna. După aceea, ei trăiră mai mult timp şi născură un copil.
Într-o dimineaţă, Dafin-împărat intră în casa împărătesei şi-i spuse că a visat o femeie îmbrăcată în haine albe, care i-a zis că, dacă voieşte să învieze pe fratele său cel împietrit, să taie copilul lor şi să ungă piatra cu sângele lui. Împărăteasa spuse că şi ea a visat tot un astfel de vis; apoi, unindu-se amândoi, tăiară copilul şi, stropind piatra cu sânge, începu să se mişte, apoi învie cum se cade şi zise:
— O, Doamne! Da greu somn am dormit
— E! E! Frate, răspunse împăratul; ai fi dormit mult şi bine, dacă nu tăiam copilul ca să te stropim cu sângele lui.
Atunci Afin se crestă la un deget cu cuţitul şi lăsă să curgă sângele său peste copil, care învie numai într-o clipă; iar împăratul, de bucurie, porunci să se facă veselie mare în toată ţara.
Şi încălecai pe-o şa şi v-o spusei domniei-voastre aşa.
N. Filimon, în Ţăranul român, an I,
1862, nr. 34, p. 271-272, semnat: N. Ph.
